Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Crăciunul, bucuria Naşterii Domnului

Crăciunul, bucuria Naşterii Domnului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 20 Dec, 2019

Astăzi este Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului, cu cinci zile înainte de sărbătoarea numită în popor Crăciun. În 25 decembrie, după cum spune sinaxarul, „prăznuim Nașterea cea după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, când Biserica noastră ne pune înainte bucuria adusă lumii de Naşterea Domnului. Acest praznic împărătesc este maica tuturor sărbătorilor, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.

De Crăciun primim „Lumina cunoştinţei” şi trăim fericirea copilului din noi care Îl primeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Ce vine în lume ca „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Naşterea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creştine despre care părintele profesor Ene Brănişte afirmă că încă din secolul 4 era prăznuită cu mare solemnitate, deoarece de Crăciun primim vestea cea bună: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos!”

Pornind de la relatările Evangheliştilor Matei şi Luca, din Tradiția Bisericii aflăm că „Naşterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept şi bătrân cu anii - căci era de 80 de ani, şi, sub chipul însoţirii, după mărturia Sfântului Grigorie de Nyssa şi a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei şi pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor cu ochii şi văzător al vieţii ei celei fără prihană. Căci aşa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască îna­intea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece (…).

cest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere şi în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă (…). Acestea gândind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. (…) Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuinţă pentru sfinţire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunţii, s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească că Acel născut este născut din fărădelege. Apoi, ca Iosif să fie martor adevărat al curăţiei, şi ea să nu fie sub defăimare, ca una ce şi-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe logodnic martor al vieţii sale şi păzitor. (…) Sculându-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care, prin făgăduinţa fecioriei, era sfinţită Domnului, ca să fie Maica Stăpânului şi care de la Duhul Sfânt a zămislit pe Mântuitorul lumii. (…)

upă aceasta a ieşit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Şi mergeau toţi de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem - pentru că el era din casa şi familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi (…) şi de la cetatea Nazaretul Galileei până aici este cale de trei zile şi ceva. Se numeşte Betleemul cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David şi s-a uns ca împărat. (…) Aproape de Betleem, către răsărit, în preajma puţului lui David, acolo se află o peşteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului. (…) Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă şi căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-şi dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulţimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obşte, ci şi toată cetatea. Deci s-au întors la peştera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit şi ziua era pe sfârşite. Peştera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopţii, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbinţeală şi cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos.”

Din aceste rânduri înţelegem că Nașterea Domnului este cel mai mare eveniment petrecut de la crearea lumii, care ne vorbește despre venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), Se naște cu trup pentru mântuirea noastră, după cum mărturisim în Simbolul Credinței: „Care, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.

Mitropolitul grec Ierotei Vlachos spune că „teologia praznicului Naşterii Domnului este despre cum Cuvântul neîntrupat Se întrupează, Cel nearătat Se pipăie, Îngerul marelui sfat Se face om, iar Vechiul Legământ se uneşte cu Noul Legământ. Desigur, Cuvântul cel neîntrupat, a doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat în ziua Bunei Vestiri, însă în ziua Crăciunului S-a născut şi a devenit cunoscută Întruparea Lui îngerilor şi celor curaţi cu inima, adică păstorilor şi magilor”. Teologia sărbătorii este sintetizată chiar la începutul Acatistului Naşterii Domnului, când în primul condac citim: „Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!” De aici vedem că Cel Care Se naşte în Betleemul Iudeei este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume ca pe noi să ne mântuiască. Astfel, de Crăciun, noi, creştinii, sărbătorim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Cel făr’ de-nceput” pe Care Tatăl L-a trimis în lume „să Se nască/ și să crească,/ să ne mântuiască”.

Citeşte mai multe despre:   Naşterea Domnului