Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Cuviosul milostiv și făcător de minuni din Radonej

Cuviosul milostiv și făcător de minuni din Radonej

Data: 25 Sep, 2015

Atunci când un pelerin vizitează Rusia este de neconceput să nu se închine la moaştele Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, care se află în Lavra Sfintei Treimi din oraşul Serghiev Posad, în apropiere de Moscova. Lavra aceasta, cea mai mare din Rusia, în care astăzi vieţuiesc mai bine de 300 de monahi şi unde se săvârşesc zilnic slujbe în şapte biserici, a fost întemeiată de Sfântul Serghie în urmă cu aproape şapte veacuri şi continuă, ca odinioară, să cheme credincioşii spre Împărăţia Preasfintei Treimi, despre care teologhisea întemeietorul aşezământului.

În secolul al XIV-lea cnezatele ruseşti erau divizate, se războiau uneori între ele şi se aflau sub suzeranitatea Hoardei de Aur. În acest context, în al doilea deceniu al acelui veac, în ţinuturile Rostovului se naşte Bartolomeu, al doilea copil al unor oameni credincioşi, un pic înstăriţi, Chiril şi Maria. În total, familia a avut trei copii, băieţi. Ştefan şi Petru erau foarte isteţi şi prindeau uşor învăţăturile care li se predau la şcoala din Rostov, una din puţinele instituţii de acest fel din voievodatele aflate mai tot timpul sub teroarea ocupaţiei iminente a străinilor. La această şcoală aproape sigur se preda şi limba greacă, pentru că în ţinuturile Rostovului chiar şi slujbele se ţineau pe jumătate în această limbă străveche, iar preoţii de acolo erau atunci în ascultarea Patriarhului de la Constantinopol. Doar Bartolomeu, după cum spune Sfântul Aghiograf Epifanie cel Înţelept, nu reuşea deloc să ţină pasul cu ceilalţi copii la învăţătură. Acest fapt îl necăjea foarte mult şi, fiind odată la păscut caii, băiatul a întâlnit în pădure un pustnic, căruia i-a spus că nu poate învăţa şi i-a cerut cu lacrimi să se roage pentru el, ca să nu mai rămână în urma celorlalţi copii la şcoală. Pustnicul i-a dat o prescură şi i-a spus că de atunci încolo nu va mai avea astfel de probleme şi că mintea lui va fi luminată de Dumnezeu. Din cauza războaielor aproape neîncetate şi a problemelor financiare legate de acestea, părinţii Sfântului Serghie decid să se mute cu traiul la Radonej, o localitate mai apropiată de Moscova, dar mai mică, unde puteau duce un trai mai liniştit. Crescând în evlavie şi frică de Dumnezeu, tânărul Bartolomeu, după moartea părinţilor săi, care se călugăriseră la mănăstirea unde vieţuia fratele mai mare, Ştefan, se duce la mănăstire. Înainte de aceasta, i-a lăsat partea sa de moştenire fratelui celui mai mic. Mănăstirea Hotkovo, unde răposau părinţii celor doi fraţi, nu a mulţumit pe deplin setea de însingurare şi rugăciune a tânărului Bartolomeu, care îl convinge pe Ştefan să meargă în pustia pădurilor de lângă Radonej.

Întemeierea mănăstirii închinate Sfintei Treimi

După un timp de sălăşluit, cei doi fraţi şi-au construit o chilie din lemn, iar mai apoi o bisericuţă, pe care au închinat-o Prea­sfintei Treimi. Acest hram, primul din teritoriile ruseşti închinat Sfintei Treimi, a devenit apoi unul foarte des întâlnit la zidirea sfintelor locaşuri din Rusia. Biserica a fost sfinţită de trimişii mitropolitului, care au adus cu ei Sfântul şi Marele Mir, antimis şi moaşte ale mucenicilor. La scurt timp după aceasta, fratele mai mare al lui Bartolomeu decide să părăsească locaşul din pădure, din cauza greutăţii vieţii pustniceşti. El se stabileşte la Moscova, la Mănăstirea Teofaniei, pe care ajunge cu timpul să o conducă în calitate de stareţ. Rămas singur, Bartolomeu ajunge la egumenul Mitrofan, pe care îl roagă să-l tundă în monahism. Acest lucru s-a întâmplat în data de 7 octombrie, când se face pomenirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, într-un an din apropierea lui 1340. Acest fapt a şi dus la alegerea numelui noului monah, care a devenit Serghie. Acolo, în pustie, monahul Serghie ducea o viaţă aspră, în rugăciune şi cu puţină mâncare, pe care o primea de la fratele mai mic, Petru, căruia îi lăsase partea sa de moştenire. Iarna umbla cu hainele de vară, lupii veneau adesea la uşa chiliei, iar ursul nu pleca de acolo, până când nu primea toată pâinea pe care o avea monahul. Vestea despre pustnicul din pădure s-a răspândit şi în curând la el au venit să vieţuiască mai mulţi ucenici, formându-se astfel prima obşte. Sfântul Serghie şi primii săi ucenici au arătat, prin viaţa lor, că spiritualitatea omului este înrădăcinată în părtăşia omului la viaţa Prea­sfintei Treimi. Sfântul Serghie preţuia dragostea pentru fraţi atât de mult, după modelul iubirii dintre Persoanele Sfintei Treimi, încât a fost pentru ei şi bucătar, şi brutar, şi tăietor de lemne, şi tâmplar, slujind pentru ca nimeni să nu simtă vreo nevoie. Toate acestea, dar şi rânduiala rugăciunii neîncetate a lui Iisus, adusă în veacul acela al disputelor palamiste, de la Sfântul Munte Athos de către unul din monahii obştii sale, au făcut din noul aşezământ un izvor de duhovnicie, la care veneau oamenii credincioşi să se adape, iar mulţi au ales chiar să-şi construiască locuinţe în apropierea mănăstirii. Aşa a apărut, de fapt, actualul oraş Serghiev-Posad. 

Serghie a fost hirotonit preot de către Episcopul Atanasie de Vladimir şi Volânsk. I-a învăţat tot timpul pe monahii din aşezământ să nu ceară milostenie de la alţii, ci să muncească pentru a-şi întreţine viaţa, iar el era primul care le arăta, prin exemplul propriu, cum se face aceasta. Deoa­rece până prin 1370 monahii aşezământului trăiau fiecare în chilia lui, începând cu această perioadă şi la îndemnul Patriarhului Ecumenic Filotei, care i-a trimis o cruce, un paraman şi schima în dar, fraţii au început să trăiască în chinovie. Totuşi, pentru că unii dintre fraţi nu au înţe­les sistemul chinovial şi au început să creadă că Serghie are doar gândul să fie mai mare peste ei, cuviosul părăseşte mănăstirea şi înfiinţează alt aşezământ pe malul unui râu. Ulterior, Sfântul Ser­ghie a înfiinţat mai multe aşe­ză­minte monahale şi s-a bucurat de respectul oamenilor, al boieri­lor şi chiar al voievozilor. Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni încă din timpul vieţii, vindecând mulţi oameni de diferite boli, iar după mutarea la Domnul ajutând pe mulţi credincioşi care i se adresează în rugăciune. Pomenirea Sfântului Serghie se săvârşeşte la data mutării sale la Domnul, în anul 1392 - 25 septembrie. Atunci stareţul Serghie a fost înmormântat lângă Altarul bisericii construite de el în primul aşezământ: Mănăstirea Sfintei Treimi. În Rusia se mai săvârşesc slujbe în cinstea Sfântului Serghie şi la data aflării cinstitelor sale moaşte, pe 5 iulie 1442, când cinstitele sale moaşte au fost aşezate în biserică.

Sfatul dat cneazului rus

În ajunul bătăliilor oştilor cneazului Dimitrie Donskoi cu tătarii hanului Mamai, egumenul ţinuturilor ruseşti, cum era supranumit Sfântul Serghie, l-a încurajat pe cneaz să lupte pentru neatârnarea ţării, dar şi să se alieze cu alţi voievozi de acelaşi neam, pentru a spori în forţă. După renumita bătălie de la Kulikovo din 1380, când tătarii au fost înfrânţi, cnezatul Moscovei a început să fie considerat inima pământurilor ruseşti. Sfântul Serghie i-a încurajat pe voievozi să se unească, după modelul unirii persoanelor Sfintei Treimi, în dragoste şi jertfelnicie, pentru ca nici o forţă din afară să nu poată despărţi frăţietatea celor care aparţin aceluiaşi popor.