Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar „În închisoare, ateii mureau primii, pentru că nu aveau nici o speranță”

„În închisoare, ateii mureau primii, pentru că nu aveau nici o speranță”

Un articol de: Andreea Nică - 14 Sep, 2019

Căutând răspunsuri, dar și din dorința de a descoperi mai multe detalii despre ce a însemnat cu adevărat detenția politică, ne îndreptăm pașii spre Memorialul Închisoarea Pitești. Acesta este situat în interiorul fostului penitenciar cunoscut în întreaga lume pentru torturile fizice și psihice continue aplicate deţinuţilor între 1949 şi 1951. Această acțiune violentă a regimului comunist a fost numită de Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel și supraviețuitor al gulagului rusesc, „cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.

Printre cei care au adus în prim-plan generațiilor de astăzi întâmplările de aici se numără Maria Axinte, fondatoarea muzeului Memorialul Închisoarea Pitești, o tânără care a reuşit să facă auzite poveștile foștilor deținuți politici. „Pentru mine, întâlnirea cu supra­viețui­tori ai Fenomenului Pitești a fost o experiență extraordinară, m-au inspirat mai mult decât ar putea-o face o mie de cărți. Odată ce le-am ascultat istoriile, am simțit că această jumătate de secol de comunism trebuie descoperită. Generația mea, cel puțin, nu știe aproape nimic despre subiectul detenției politice. Apoi, memorialul a apărut în timp, în ani, după ce am cunoscut mai mulți supra­viețuitori şi după ce am citit mai multe cărți de studii și memorii, documente”, afirmă Maria.

Drumul, de la ideea restaurării închisorii până la ceea ce este Memorialul astăzi, a fost unul al descoperirii și cunoașterii, totul realizându-se treptat. „În primul an am călătorit mult pentru a-i cunoaște pe supraviețuitori și am organizat mai multe întâlniri în grupuri de prieteni și apropiați la fosta închisoare. Aceste întâlniri ne-au dat ocazia să aflăm chiar de la cei care au suferit acolo despre diferite detalii ale clădirii fostei închisori. În felul acesta mi-am dat seama că închisoarea era învăluită într-o serie de mituri provenite din confuzii legate de folosirea clădirii în timp. Am ținut ca această clădire să își spună singură povestea. Astfel, am păstra­t-o exact așa cum am găsit-o la începutul anilor 2000, cu elemente din anii ‘40, altele din ‘70 sau chiar după ‘90. Memorialul îndrumă vizitatorul prin imagini, text, materiale video și audio pe un drum parcurs de cei care au fost închiși de regimul comunist aici. Începe cu un scurt context al generației Unirii, cei care au luptat pentru idealul de unitate națională și care au ajuns la închisoare. Continuă cu momentul comunizării, arestările și apariția grupurilor de rezistență. Zona de subsol este dedicată exclusiv Fenomenului Pitești și explică mecanismele celei mai violente forme de tortură din lagărul comunist. Vizita continuă cu viețile deținuților după detenție și o zonă dedicată comunismului târziu – Epoca Ceaușescu”, mai spune Maria.

Odată ajunși în incinta muzeului, descoperim istoria unei ideologii barbare, iar numai un suflet cu adevărat împietrit ar putea rămâne inert la dramele, teroarea și durerea îndurate de foștii deținuți. Scările, zidurile, celulele pulsează până în prezent o perioadă ca o pată neagră în istoria poporului nostru. Experiența muzeală trăită de vizitatori are rostul de a trezi o dorință mai profundă de explorare a ceea ce au însemnat detenția politică și reeducarea. „Memorialul se află într-o clădire de importanță istorică națională, deci, scopul imediat al muzeului este conservarea acestui sit. Apoi, evenimentele petrecute în interiorul acestei clădiri sunt descoperite prin expoziții, ateliere și conferințe. Eu mi-am dorit ca toţi cei care vizitează să înțeleagă evenimentele din viața unui fost deținut prin transpunerea în contextul vieții sale. De aceea, vizitatorii urmează acel traseu ce pornește de la valorile care i-au inspirat pe tineri până la închisoarea cea mare care devenise România în timpul regimului Ceaușescu. Textele sunt scurte, la fel și vizita, tocmai pentru că nu dorim să epuizăm subiectul, să plictisim vizitatorul sau să tragem noi concluziile. Important este ca vizitatorii care intră în acest memorial să dorească să revină, dar și să continue lectura și cercetarea după ieșirea din Memorial”, mai explică Maria Axinte.

Vizitând muzeul, descoperim că foarte mulți deținuți, prin suferința trecătoare, au aflat bucuria veșnică, descoperindu-L pe Dumnezeu. „Cei mai mulți su­praviețuitori spun că ceea ce i-a salvat a fost credința. Domnul Demostene Andronescu, unul dintre supravieţuitori, a făcut la un moment dat o afirmație: „În închisoare, ateii mureau primii. Pentru că nu aveau nici o speranță”. Unii dintre cei care au trecut prin chinurile de la Pitești au visat-o chiar pe Maica Domnului, care îi mângâia prin cuvintele sau prezența sa. Părintele Mihai Lungeanu povestea cum se întețeau chinurile în momentele de rugăciune, iar alți supraviețuitori, precum Tache Rodas, spunea că atunci când se ruga, nu mai simțea durere. Securitatea cunoștea importanța credinței pentru deținuți, de multe ori bătăile desfășurându-se în zile de sărbători importante, iar deținuții primeau carne de mâncare în Vinerea Mare, singura zi din tot anul în care aveau acces la acest aliment. Deși trebuie să fi fost cumplite acceptarea suferinței și depășirea traumelor, supraviețuitorii au trecut prin acest foc doar ca să se arate și mai deosebiți sufletește. Profunzimea lor sufletească și puterea lor lăuntrică se pot simți ca o ancoră atunci când stai în preajma lor. Aș spune chiar că prezența și poveștile lor de viață schimbă oameni, provoacă schimbări interioare în oricine îi ascultă și-i prețuiește”, a mai explicat Maria Axinte.

Şcoală de vară

Memorialul constituie și un important punct de reper cultural local și național. În acest sens, aici au loc permanent expoziții, conferințe, tururi ghidate și proiecții de film. Pe lângă toate acestea, în incinta muzeului se desfășoară și Școala de vară „Fenomenul Pitești”, organizată de opt ani în parteneriat cu Centrul de studii de istorie contemporană. Ediția de anul acesta se desfă­șoară în perioada 15-20 septembrie și cuprinde seminarii ale unor importanți cercetători ai trecutului recent al României: istorici, sociologi și scriitori. Cei 10 participanți, anul acesta, se bucură de ateliere, proiecţii de filme și tururi ghidate la Memorialul Închisoarea Piteşti și la Închisoarea Jilava – Fortul 13. Cursurile Școlii de vară se țin chiar în camerele fostului Penitenciar Pitești, în coordonarea istoricului Alin Mureşan, cel mai important cercetător al Fenomenului Pitești. În 10 decembrie va avea loc un eveniment major pentru a marca 70 de ani de la debutul Fenomenului Pitești și 30 de ani de la căderea comunismului.