Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Insula asceţilor din nordul Rusiei

Insula asceţilor din nordul Rusiei

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 04 Oct, 2019

Mănăstirea Valaam, situată pe insula cu acelaşi nume din nordul lacului Ladoga, este una dintre cele mai cunoscute din Rusia şi din întreaga Ortodoxie. Acolo vieţuiesc de aproape o mie de ani monahii care caută liniştea. Pentru credincioşii români, Valaamul are o importanţă aparte, având în vedere închinovierea în acest aşezământ, în ultima parte a vieţii, a Cuviosului Antipa de la Calapodeşti, racla cu cinstitele sale moaşte aflându-se în biserica principală a mănăstirii.

Mănăstirea Valaam îşi are începuturile la scurt timp după creştinarea ruşilor, atunci când, conform tradiţiei, monahii greci Serghie şi Gherman pun bazele unei obşti pe insulă. Documentele vorbesc apoi de un nou început al mănăstirii în anul 1407, urmând ca în zorii secolului următor în aşezământ să vieţuiască circa 600 de monahi. Teritoriile actuale din nord-vestul Federaţiei Ruse erau disputate în acele vremuri de Regatul Suediei, pe de o parte, şi de voievodatele ruseşti, pe de alta, ceea ce a însemnat de multe ori întreruperea vieţii monahale din mănăstire. Odată cu cucerirea definitivă a acelor teritorii de către Rusia, la începutul secolului al 18-lea, Mănăstirea Valaam cunoaşte o dezvoltare rapidă. Atunci au fost construite mai multe biserici din piatră şi chiliile monahilor. Aşezământul a crescut mai ales în timpul egumenului Nazarie, care a devenit stareţ în 1781. În perioada stăreţiei sale, construcţiile din piatră au întregit ansamblul arhitectural existent, cel mai mare edificiu ridicat atunci fiind clopotniţa înaltă de 72 metri.

Secolul al 19-lea a însemnat, din nou, o dezvoltare deosebită a mănăstirii, mai ales în timpul egumenului Damaschin, care a fost stareţ timp de 42 de ani, începând cu 1839. În timpul lui au fost invitaţi arhitecţi renumiţi din Petersburg pentru a restaura mănăstirea, printre care cel mai cunoscut a fost academicianul Alexei Gornostaev. Părintele Damaschin a fost cel care a introdus un regim de viaţă aspru care însemna ucenicia novicilor şi monahilor tineri pe lângă duhovnicii cu experienţă, participarea obligatorie la toate slujbele şi ascultările care durau foarte mult şi necesitau efort susţinut. După moartea stareţului Damaschin, mănăstirea a fost condusă de stareţul Ionatan, în timpul căruia a fost zidită biserica principală a aşezământului cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, în care pot participa la slujbe până la 3.000 de persoane. Călugării din Valaam au dorit să transforme aşezământul lor într-un nou Ierusalim şi astfel, mai ales la începutul secolului 20, pe insulele arhipelagului Valaam apar denumiri de schituri şi locuri care amintesc de Ţara Sfântă: Chedron, Ghetsimani, Muntele Eleon, Schitul Învierii. La începutul Primului Război Mondial, în mănăstire erau circa 1.000 de vieţuitori. După Revoluţia bolşevică, insula ajunge în componenţa Finlandei, ceea ce o salvează pentru o perioadă de la desfiinţare, care survine însă după cel de-al Doilea Război Mondial, când se instaurează definitiv puterea sovietică în regiune. Aşezământul a fost atunci închis şi transformat în instituţie de îngrijit veteranii de război invalizi. Pe insulă au fost aduşi lucrători de pe continent, dintre care unii mai trăiesc şi astăzi, chiar şi după redeschiderea mănăstirii, ca urmare a destrămării URSS. Monahii din Valaam, prevăzând desfiinţarea mănăstirii, au luat cu ei odoarele cele mai de preţ şi au plecat spre vest, în Finlanda, unde au înfiinţat Noul Valaam, aşezământ care face astăzi parte din Biserica Ortodoxă a Finlandei, în jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului.

Loc de pelerinaj pentru 100.000 de persoane în fiecare vară

Astăzi, Valaamul este o mănăstire stavropighială, iar cei peste 100 de vieţuitori sunt conduşi de un stareţ-episcop. În cele peste 50 de insule care formează arhipelagul Valaam putem găsi schituri care datează din secolele 19-20, dintre care unele nu pot fi vizitate de pelerini, fiind dedicate exclusiv monahilor. Valaam este cea mai mare insulă din lacul Ladoga, ocupând două treimi din suprafaţa arhipelagului, cu o suprafaţă de 28 km pătraţi. Schitul cel mai apropiat de centrul mănăstirii este închinat Sfântului Nicolae, biserica acestuia adăpostind o veche icoană a hramului cu o părticică din moaştele sfântului ocrotitor.

Mănăstirea beneficiază de câţiva ani deja de curent electric, care a fost adus printr-un cablu subacvatic de pe continent. Aşezământul are păstrăvărie şi a reînfiinţat grădinile cu meri, precum şi serele de legume pentru aprovizionarea trapezei. Monahii au grijă şi de o cireadă de vaci care produce atât lapte, cât şi mai multe feluri de caşcaval după reţete aduse din Europa de Vest. La Valaam vin mii de pelerini săptămânal, iar corul bisericii este renumit printr-o cântare specifică mănăstirii, care nu se mai întâlneşte în altă parte a Rusiei şi care seamănă foarte mult cu melosul bizantin. Pelerinajele au loc la Valaam mai ales vara, timp de trei luni, când este cald şi apa lacului nu este agitată de valuri. În anotimpul rece, vaselor de mici dimensiuni le este foarte greu să ajungă pe insulă. 

Sfântul Antipa de la Calapodeşti şi pelerinii români din Valaam

În biserica de jos a catedralei închinate praznicului Schimbării la Faţă din Valaam, care are hramul „Sfinţii Cuvioşi Serghie şi Gherman din Valaam”, se află racla din lemn cu cinstitele moaşte ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti, numit în Rusia „Antipa din Valaam” sau „Antipa Athonitul”, pentru că sfântul a ajuns pe insulă după ce vieţuise câteva decenii în Sfântul Munte Athos, la Schitul Românesc Prodromu. Pelerinii din România simt o bucurie duhovnicească deosebită atunci când aud ghidul povestind despre viaţa şi mai ales despre minunile săvârşite ca urmare a rugăciunilor de mijlocire adresate Sfântului Antipa. Mormântul Sfântului Antipa, care a vieţuit în Valaam 17 ani, în ultima parte a vieţii, a fost rânduit, la solicitarea sa, în afara schitului unde îşi avea chilia, pentru ca să-l poată vizita pelerinii. În vara anului 1991, moaştele Sfântului Antipa au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica de la parterul catedralei principale a mănăstirii, acolo unde sunt şi moaştele Sfinţilor Serghie şi Gherman.

De aceea, adesea, în această biserică se poate auzi cântarea în limba română „Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip...”, intonată de credicioşii români care se închină la locurile sfinte din Rusia. Biserica Ortodoxă Română l-a inclus în Sinaxar pe Sfântul Antipa în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 20-21 iunie 1992, cu data de pomenire în 10 ianuarie.