Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Întoarcerea Sfântului Dimitrie cel Nou acasă

Întoarcerea Sfântului Dimitrie cel Nou acasă

Un articol de: Daniela Șontică - 24 Oct, 2018

În timpul Primului Război Mondial, Bucureștiul era sub ocupație germană, iar populația suferea umilințe, neajunsuri, interdicții, sărăcie, chiar și exil. Oamenii așteptau cu resemnare, dar și cu speranță și credință clipa victoriei, eliberarea și întregirea țării, când, la 17 februarie 1918, moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou au fost furate din Catedrala Mitropolitană. Întâmplarea i-a supărat tare pe bucureșteni, astfel că s-au strâns în număr mare la biserica din care fuseseră luate cu forța sfintele odoare. Din memoriile vremii aflăm starea de spirit și felul în care a fost primită vestea acestui jaf.

Întâmplarea care a zguduit Capitala noastră s-a produs în noaptea de 17 februarie 1918, în jurul orei 2:00. Un grup de 20 de soldați bulgari au pătruns în Catedrala Mitropolitană, l-au arestat pe sergentul care era de gardă și au ridicat racla cu sfintele moaște. Au dus prețiosul sicriu la automobilul ce aștepta pe o stradă lăturalnică, în spatele Dealului Mitropoliei. Apoi, într-un convoi de automobile, s-au îndreptat către Giurgiu, urmând să-l treacă Dunărea pe la Ruse. Militarii bulgari considerau că fac o reparație istorică luând moaștele din București pentru a le duce în Bulgaria, deoarece sfântul avea origine româno-bulgară. Este știut faptul că sfintele moaște au fost aduse la București în anul 1774 de generalul rus Piotr Saltîkov, în timpul războiului ruso-turc (1768-1774). Venind acesta cu racla în Țara Românească, în drum spre Rusia, la rugămintea românului Hagi Dimitri a lăsat bucureștenilor sfintele moaște spre a fi așezate în Catedrala Mitropolitană.

Relatarea Sabinei Cantacuzino

Sabina Cantacuzino (1863-1944), cunoscută drept „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu” sau „sora mai mare a Brătienilor”, consemna în memoriile sale că bulgarii ar fi fost întărâtați de profesorul universitar de istoria românilor Dimitrie Onciul, care ținuse o conferință cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân. El a vorbit atunci despre posesiunea Dobrogei și că aceasta „n-a trecut din mâna noastră niciodată decât la turci şi de la ei ne-a revenit în 1877, prin urmare, nu a fost niciodată stăpânită de bulgari”. La două zile după această cuvântare, „trei autocamioane bulgare au sosit noaptea de la ora 2:30 la Mitropolie, soldaţii au arestat pe sergent, au spart uşa bisericii şi au fugit cu sicriul Sfântului Dumitru”, nota Sabina în memoriile sale din volumul intitulat „Din viaţa familiei Ion C. Brătianu. 1914-1919” (Ed. Humanitas). „S-au tras clopotele, mitropolitul a trimis să scoale pe Lupu Costache, pe C. Arion, pe Marghiloman. Dimineaţa, fierbere straşnică în oraş, sute de femei au sosit în cârd la faţa locului, plângând şi văitându-se. Doamnele de la Ortodoxie alergau în toate părţile. Ceea ce nu se făcuse la intrarea germanilor era acum iminent. Makensen, aflând de această agitaţie şi temându-se de o răscoală în Bucureşti, dete ordinul să pornească în urma bulgarilor două automobile germane, să-i prindă şi să-i aducă înapoi. Lucru cu totul imposibil dacă la Călugăreni nu aveau bulgarii o pană, care îi predă în mâna germanilor. Astfel se întoarse Sfântul Dumitru acasă şi probă că, deşi bulgar, se împământenise aşa de bine în România, încât la Călugăreni s-a lăsat greu şi n-au mai putut înainta hoţii. Astfel îşi explica populaţia Bucureştilor această minune şi îi făcu o primire triumfală.

Bulgarii organizaseră bine răpirea. La Giurgiu îi aştepta sub presiune un batel, care să-i treacă la Rusciuc, dacă ar fi consimţit sfântul. La 6:30 seara, câte clopote mai rămaseră în oraş, cu cel mare de la Mitropolie, anunţară capitularea bulgarilor şi reinstalarea Sfântului în biserica Mitropoliei. Makensen, prin atitudinea lui în această împrejurare, precum şi-ntr-a răpirii documentelor de la Academia Română, se arătă plin de tact”, scria Sabina.

Din memoriile Piei Alimăneștianu

Și Pia Alimăneștianu (1872-1962), o altă soră a Brătienilor, a notat evenimentul. În cartea sa „Însemnări din timpul ocupației germane (1916-1918)” scria: „Azi noapte s-au furat de către bulgari, de la Mitropolie, în două automobile, moaștele Sfântului Dumitru. Mitropolitul a pus să tragă clopotele, a trimis protestare la Makensen și autorități. S-au găsit lângă Călugăreni. Corăbiile cu care trebuia să le treacă în Bulgaria așteptau la Giurgiu. Poporul spune că a fost găsit împotmolit, căci se lăsase Sfântul greu.”

Ion G. Duca aflase vestea la Iași

Știrea că bulgarii au furat moaștele Cuviosului Dimitrie a ajuns ca fulgerul și la Iași, unde se aflau în refugiu familia regală, Guvernul și Parlamentul. Politicianul Ion G. Duca menționa în „Amintiri politice”, volumul 2: „Bulgarii, în furia lor devastatoare, ridicaseră ­într-o zi de la Mitropolie moaș­tele venerate ale Sfântului Dumitru, patronul Bucureștilor, pretextul fiind că Sfântul era de origine bulgară. Populația orașului, în general supusă și resemnată, s-a emoționat adânc de astă dată. Mackensen a fost rugat să intervină energic, ceea ce a și făcut. Amănunt curios: a trimis în gardă emisari în toate părțile și după câteva ceasuri Sfântul Dumitru a fost regăsit, automobilul cu care răpitorii bulgari îl transportau spre Dunăre se stricase în drum pe Şoseaua Giurgiului și nu mai putea fi urnit din loc. Bucuria credincioșilor a fost nespusă când Sfântul a fost reașezat în mijlocul Mitropoliei, se vedea aici un semn al Providenței. De altminterea, de când teritoriul era invadat de inamic, bisericile, de obicei goale, erau pline, în nenorocirea lor la noi, ca aiurea, lumea căuta alinare și nădejde în credința strămoșească”.

Intervenția Mitropolitului Conon

Într-o scrisoare, Mitropolitul Primat Conon Arămescu Donici îl ruga pe Feldmareșalul von Makensen, șeful trupelor germane, să intervină: „Excelența Voastră,/ Avem mare durere sufletească de a vă aduce la cunoștință că astă-noapte, 17 ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei noastre Mitropolii, ridicându-se cu forța sicriul cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat că o trupă de ostași bine înarmați prezentându-se la orele 2 noaptea și operând până către orele 3-4, mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu din curte, ținându-l la o parte, și au forțat ambele uși ale Bisericii Catedrale, apoi, servindu-se de instrumente puternice, au spart geamurile de la intrare, au năvălit spre Altar, au ridicat cu forța prețiosul sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică, cu toate cele jefuite și s-au transportat cu totul la automobilul pe care [îl] aveau îndosit și anume pregătit și plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală și întunecoasă și astfel automobilul a dispărut, - încotro nu se știe. Prin această nemaipomenită și nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldați (bănuiți bulgari), înarmați, cari, după un plan anume pregătit prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre ortodoxe, cât și în credința și interesele poporului român, carele nu poate fi vinovat cu nimic. Deci, Exc­elen­ța Voastră, cu mare durere sufletească aducându-le acestea la ­Înalta-Vă cunoștință și în credința că Biserica și Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate tractatele de la Haga etc. și cunoscând ­Înaltele Sentimente ale Majestății Sale Împăratului Germaniei, Noi Vă rugăm stăruitor ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune re­înapoierea sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dimitrie fiind însuși Patronul Capitalei București. Al Excelenței Voastre cu tot dinadinsul rugător pentru interesele Bisericii noastre, ­dorindu-vă de la Dumnezeu ­sănătatea și pacea așteptată de către toată lumea mult îndurerată. ^ Konon/ Mitropolit Primat”.

Voința Cuviosului Dimitrie cel Nou

Din alte surse aflăm că mașina în care puseseră sfintele moaște s-a defectat de trei ori, iar soldaţii bulgari au urcat racla de argint într-o căruţă, găsită în dreptul satului Daia, județul Giurgiu, însoţită de soldaţi bulgari armaţi.

Cu mare alai, sfintele relicve au fost aduse la Bucureşti după ce Divizia Administrativă a Capitalei l-a înştiințat pe Mitropolitul Conon: „Sicriul cu Moaştele Sfântului Dimitrie, întors din drumul spre Giurgiu, soseşte astăzi la ora 6:00 p.m.; anume sub gardă militară, şi va fi predat în aceeaşi zi autorităţilor bisericeşti şi civile româneşti din Capitală”.

O comisie specială și garda civică de onoare au aşteptat ­convoiul în dreptul Cimitirului ­Bellu la ora fixată, apoi sfintele moaşte au fost transportate la Mitropolie, spre bucuria bucu­reștenilor care au venit cu mic, cu mare la Mitropolie spre a ­se închina și a mulțumi lui Dumnezeu.

Dincolo de faptele relatate cu empatie sau cu oarecare sânge rece, acest furt al moaștelor ­Cuviosului Dimitrie cel Nou ­arată clar că, în cazul lucrurilor duhovni­cești, nu contează forța armată, ci voința divină. Sfântul Dimitrie a dorit să fie și mai departe Ocrotitorul Bucureștiului.