Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Iorgu Dumitrescu, un apostol al veacului trecut

Iorgu Dumitrescu, un apostol al veacului trecut

Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 03 Iul, 2013

În oraşul Răcari, pe meleagurile de sud ale judeţului Dâmboviţa, nu departe de Boteni, satul natal al marelui profesor martir Teodor M. Popescu (1893-1973), a locuit şi a desfăşurat o lucrare remarcabilă Iorgu Dumitrescu (1841-1934), personalitate a vieţii bisericeşti al cărei nume nu s-ar cuveni să apună în memoria noastră.

Acesta s-a născut în Câmpulung. După o perioadă, fiind în plină tinereţe, s-a stabilit în localitatea Răcari din judeţul Dâmboviţa, unde a întreprins o impresionantă activitate comercială, care i-a permis să-şi con­tureze vocaţia de profund d­ă­ruitor. Puţin cunoscut în prezent, se cuvine a fi aşezat în rândul per­sonalităţilor laice care au ma­ni­festat o reală conştiinţă misio­nar-filantropică, nu oricum, ci în deplină ascultare faţă de Bis­e­ri­că. Ceea ce a realizat în timpul vie­ţii, adică zidirea din temelii sau restaurarea a peste 15 bise­rici între anii 1879 şi 1925, în sate din Dâmboviţa şi în Bucureşti, tipărirea a nouă titluri de carte religioasă ortodoxă, în perioada 1898-1916, pe care le dăruia în ţară şi în străinătate, activitatea social-filantropică, precum şi exemplul personal al vieţii sale constituie opera de o viaţă, susţinută atât de energic de Iorgu Dumi­tres­cu. Toate acestea ne creio­nea­ză portretul unui om mare înaintea lui Dumnezeu, al unui model al oamenilor bogaţi, care prin darul bogăţiei lor s-au apropiat de Dumnezeu.

Întreaga activitate misionară a desfăşurat-o în deplină ascultare faţă de Sfântul Sinod, cu care comunica prin mijlocirea episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos (1858-1823). De a­semenea, coopera şi cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin intermediul căruia difuza cărţile în mod organizat în şcolile rurale din ţară pentru a fi dăruite tuturor elevilor premianţi, lucru la care Iorgu ţinea în mod special şi îşi dorea ca de fiecare dată să se facă cât mai bine şi cât mai repede, aşa cum reiese şi dintr-o ce­rere a sa, adresată Sfântului Si­nod în luna mai 1899, prin care solicita obţinerea binecuvântării pen­tru o anume carte: ,,…mai în­drăz­nesc cu profund respect să Vă rog ca această binecuvântare mult dorită de mine să mi se dea cât mai neîntârziat, ca să pot tipări cartea până la Sfântul Petru, când urmează să fie împărţită iarăşi gratuit elevilor premianţi de la şcolile rurale din ţară, cum şi altor creştini doritori de asemenea cărţi“. Dintr-un alt document, un răspuns al Sfân­tu­-lui Sinod către Iorgu Dumitrescu, din 12 mai 1901, observăm a­ten­ţia şi grija acordată de Sfântul Si­nod pentru conţinutul acestor căr­ţi tipărite prin osteneala lui. În acest răspuns oficial se face referire la o carte de rugăciuni şi la „Vieţile Sfinţilor“. Pe acestea, Iorgu urma să le imprime după originale indicate de Sinod, fără să conţină adaosuri, prescurtări sau schimbări. Sfântul Sinod aprecia în mod deosebit lucrarea şi râvna lui Iorgu Dumitrescu. Îi acorda binecuvântările şi apro­bă­rile solicitate, încurajându-i lu­cra­rea misionară, aşa cum măr­turiseşte Iorgu într-o altă cerere a sa: „Văzându-mă încurajat de Sfântul Sinod, de a tipări cu a mea cheltuială cărţi religioase morale şi a le împărţi gratuit prin­tre creştini şi observând că prin casele ţăranilor lipsesc căr­ti­ce­lele de rugăciuni şi nu au nici mij­loace a şi le procura, cu profund respect vă rog să-mi acor­daţi înalta binecuvântare a Sfân­tului Sinod spre a tipări o cărticică cu rugăciuni pe care le voi lua întocmai şi neschimbate după cărţi de rugăciuni şi de rituale aprobate de Sfântul Sinod; şi pe care cărţi mă oblig a le tipări în mai multe zeci de mii de exempla­re şi a le împărţi mai ales ţă­ra­nilor.“

Bineînţeles, tipărirea şi răs­pân­direa gratuită a acestei literaturi trebuie înţelese în contextul epocii, când cărţile nu erau atât de accesibile ca în prezent.

Aşa-numita literatură pioasă era citită de foarte mulţi credincioşi. Ceea ce tipărea şi dăruia Iorgu Dumitrescu din această lite­ratură, pentru luminarea credincioşilor, sprijinea în mod substanţial lucrarea pastoral-misionară a Bisericii.

Mai ales prin volum, această lu­crare a fost un fenomen în e­po­că, pentru că nu cunoaştem să mai fi tipărit cineva cărţi religi­oa­se şi să le dăruiască gratuit, ase­me­nea lui Iorgu Dumitrescu. Ti­ra­jele cărţilor tipărite de acesta por­neau de la câteva mii, ajun­gând până la 200.000 exemplare, în cazul cărţii Mântuirea Păcă­to­şil­or. Fără să mai socotim celelal­te fapte mari ale evlaviosului creş­tin, numai cu tipărirea căr­ţi­lor au fost cheltuiţi aproximativ 200.000 lei aur, ceea ce înseamnă o adevărată avere, suma echi­va­lând în prezent cu circa 6,5 mi­lioane lei (RON).

Un mare filantrop

Dintre faptele mari săvârşite de Iorgu este lesne de înţeles că nu putea lipsi filantropia. Era consecvent în această lucrare pe care o desfăşura chiar organizat, asemenea unei instituţii. Spriji­nea şi se arăta milostiv faţă de ori­ce persoană care se afla în di­fe­rite nevoi, însă în mod special a­corda o deosebită atenţie bolnavi­lor, oamenilor care nu aveau o sur­să de venit permanent, văduvelor, bătrânilor şi copiilor orfani. De exemplu, împreună cu comercianţii bucureşteni, fraţii Grigore şi Matei Alexandrescu, întreţi­nea un salon de bolnavi al Spitalului Filaret din Capitală. Dotau salonul cu mobilier de spital, asigurau bolnavilor tot ceea ce le era necesar, hrană, medicamente şi asistenţă medicală. Iorgu, fiind şi un om foarte credincios, sensibil sufleteşte, ştia că omul aflat în su­ferinţă nu se poate mângâia doar prin împlinirea lipsurilor materiale şi de aceea, ca să aline şi su­fe­rin­ţa sufletească, punea la în­de­m­âna bolnavilor literatura religi­oa­să potrivită. În acest sens, ti­pă­rea în 1915 cartea „Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bă­trâ­ni“.

Reflectând la viaţa şi făptuirea acestui iubitor de Dumnezeu, tra­gem concluzia că astăzi nu uşor pot fi întâlniţi oameni de bine, pe măsura lui Iorgu Dumitrescu.

Cu siguranţă, marele ctitor şi filantrop a fost motivat de o ne­bunie sfântă, izvorâtă din înţe­le­gerea deplină a Evangheliei.

Din păcate, cu excepţia câtor­va scurte precizări din revistele bise­riceşti şi cu a altor câteva pre­cuvântări la cărţi, despre Ior­gu Dumitrescu nu s-a scris a­proa­pe nimic, pe măsura vieţii şi acti­vi­tăţii sale. Mai ales astăzi, când celebritatea nu prea este sino­ni­mă cu valoarea, este necesar să a­du­cem în actualitate oamenii care au fost valoroşi şi din păcate nu ştim prea multe despre ei. Aceştia pot constitui adevărate modele personale pentru noi, cei de astăzi. Mai mult, după cum spune părintele Dumitru Stă­ni­loae, Creştinismul se adresează per­soanei, iar în contextul globa­lizării actuale se impun exemple­le personale bune, tradi­ţio­nale, pentru că tradiţia se opune globa­lizării. Aşadar, faţă de oamenii-pildă, precum Iorgu Dumi­trescu, întotdeauna se cuvine să ne aducem aminte cu respect şi admi­raţie.