Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Istoria unei biserici cu tendinţe curioase: Biserica Etiopiană Tewahedo

Istoria unei biserici cu tendinţe curioase: Biserica Etiopiană Tewahedo

Un articol de: Alexandru Pripon - 24 Mai, 2008

Creştinismul a pătruns în Etiopia odată cu botezarea unui dregător regal de către Sfântul Apostol Filip (F. Ap. 8, 27-39). La aceasta se adaugă propovăduirea Evangheliei de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, cel care a primit moartea martirică tocmai în Etiopia, unde a fost ars pe rug, potrivit unor istorisiri pioase. În secolul al IV-lea, Sfântul Frumenţiu, hirotonit episcop de către Sfântul Atanasie al Alexandriei, l-a convertit la creştinism pe tânărul rege aksumit Ezana, acesta primind la botez numele Abreha („El a luminat“). În scurt timp, creştinismul a devenit religie oficială de stat, rămânând astfel până în 1974. Sfântul Frumenţiu este cunoscut şi astăzi de creştinii etiopieni ca Abba Salama (Părintele Păcii) şi Kassate Berhan (Aducătorul Luminii), iar Sfântul Atanasie, numit „Stâlpul Ortodoxiei“, este, de asemenea, cinstit în mod deosebit, mai ales datorită relaţiilor istorice cu Biserica Egipteană.

În Antichitate, etiopienii au practicat diverse forme de religie, animiste şi politeiste, cu influenţe greceşti şi romane. Aproximativ o zecime din populaţia Etiopiei contemporane păstrează cultul dedicat vechilor zeităţi africane.

Lucrarea Kebre Negest (Gloria regilor) încearcă să explice, odată cu justificarea unei dinastii imperiale „solomonice“, felul în care a ajuns religia iudaică să fie foarte răspândită în Etiopia precreştină. În continuarea mărturiilor biblice privind vizita reginei din Saba în Ierusalimul regelui Solomon (III Regi 10, 1-13), Kebre Negest afirmă că regina ar fi născut un copil, Marduk, fiul regelui iudeu. Ajuns la vârsta maturităţii, Marduk l-ar fi vizitat pe tatăl său, întorcându-se în patria natală însoţit de un număr de evrei, în special leviţi, dar şi cu un obiect deosebit, obţinut „prin vicleşug“: Chivotul Legii, descris la Ieşire 25, 10-22, în care se aflau tablele de piatră conţinând cele zece Porunci. Se vorbeşte, aşadar, despre o foarte veche tradiţie iudaică, păstrată şi astăzi de comunitatea etiopiană Falasha, numită şi Beta Israel.

Episcopi străini, vreme de 1600 de ani

Creştinismul a suferit, în Etiopia, influenţe atât din partea păgânismului, cât şi a iudaismului. La acestea se adaugă influenţele apărute în urma jurisdicţiei Patriarhiei egiptene Copte asupra Bisericii Tewahedo (Biserica Ortodoxă Etiopiană), care datează, aparent, din preajma anului 350, odată cu înscăunarea urmaşului Sfântului Frumenţiu, episcopul egiptean Minas. De atunci, până în 1951, anul dobândirii autocefaliei, întâistătătorii Bisericii Etiopiei au fost egipteni.

Biserica creştină Tewahedo este monofizită, numărându-se printre celelalte Biserici numite Vechi Orientale, care nu au acceptat rezoluţiile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451).

Canonul biblic oficial conţine modificări aduse la I, II şi III Macabei şi o ordonare diferită a cărţilor Vechiului Testament. Canonul biblic neoficial (dar aflat în practică) conţine nu mai puţin de 81 de cărţi, adăugându-se, printre altele, Ascensiunea lui Isaia, Cartea Jubileelor, Cartea lui Enoh, II Baruh, Epistola lui Ieremia etc., la Vechiul Testament, şi Păstorul lui Herma, Epistolele lui Clement, Constituţiile Apostolice etc., la Noul Testament, toate cărţi apocrife.

Liturghie-ntr-un picior

Pentru a se putea sluji într-o biserică etiopiană este necesar ca în ea să existe un „tabot“, o copie în miniatură a Chivotului Legii, păstrat în Sfânta Sfintelor (altar), care este purtat afară de hram şi de Tâimkâet (Botezul Domnului), în cântece şi dansuri vesele. Pentru a se putea sluji Sfânta Liturghie, este necesară participarea a cel puţin cinci persoane: doi preoţi şi trei diaconi. Acestora li se adaugă Debtera, o categorie asemănătoare cântăreţilor bisericeşti, alcătuită din mireni care primesc o educaţie specială, având rolul de a cânta şi a dansa solemn, acompaniaţi de instrumente muzicale. În lăcaşurile de cult accesul este permis doar desculţ. Nu există scaune sau străni şi este obligatoriu ca toţi participanţii la slujbe să stea în picioare. Membrilor Debtera şi persoanelor vârstnice sau foarte importante li se oferă Makomiya, un fel de bastoane folosite pentru a se sprijini, dar şi pentru a bate tactul în timpul intonării imnelor rituale. Dacă cineva doreşte să îşi chinuiască trupul, „mortificându-şi carnea“, nu doar că refuză Makomiya, ci stă, pe toată perioada slujbelor, într-un picior.

În Biserica Etiopiană se practică circumcizia, care se săvârşeşte într-a opta zi după naşterea pruncului de sex masculin. Botezul are loc la patruzeci de zile de la naştere, pentru copiii de sex masculin, şi la optzeci de zile pentru cei de sex feminin. În urma unui acord încheiat de Biserica Ortodoxă Etiopiană cu Organizaţia Mondială pentru Sănătate (WHO), în cadrul Programului extins de vaccinare (EPI), după încreştinarea copilului, preotul este obligat să îi îndrume pe părinţi să îl vaccineze. Sunt întreprinse verificări, spre a se stabili dacă preoţii îşi îndeplinesc această obligaţie. Aceasta pentru că, anual, 350.000 de copii etiopieni mor în urma unor boli care ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost vaccinaţi.

Până nu demult, creştinii din Etiopia ţineau atât sabatul, cât şi duminica drept zile de odihnă şi rugăciune. Neoficial, acest obicei este menţinut şi astăzi, acordându-i-se, totuşi, mai mare însemnătate zilei Învierii Domnului. De asemenea, se menţine interdicţia de a se consuma „animale necurate“, potrivit indicaţiilor de la Levitic, capitolul 11, practicându-se şi curăţiri rituale specifice iudaismului.

Persecutaţi de musulmani, dezamăgiţi de catolici

Islamul a pătruns în Etiopia încă de la începuturile sale, din secolul al VII-lea. Tradiţia locală afirmă că aici s-ar fi refugiat soţia lui Mahomed, împreună cu alţi membri ai familiei acestuia şi cu o seamă dintre primii adepţi. Faptul că au fost bine primiţi rezultă şi din porunca întemeietorului mahomedanismului de a se exclude poporul etiopian dintre cele împotriva cărora avea să se îndrepte jihadul („războiul sfânt“). Perioada de lupte care a urmat i-a afectat însă şi pe etiopieni. Arabii musulmani au acaparat toate căile tradiţionale de comerţ, ajungându-se, în cele din urmă, la confruntări sângeroase şi la convertiri forţate. Creştinii etiopieni au fost izolaţi, Etiopia devenind o insulă creştină într-o mare islamică. Vreme de secole întregi, singura lor legătură cu alt popor creştin a fost relaţia cu Egiptul, de unde erau trimişi episcopii întâistătători, dar şi acesta se afla sub stăpânire arabă. Se explică, asfel, tendinţele oarecum curioase pe care le-a căpătat creştinismul ortodox etiopian.

În secolul al XVI-lea a avut loc o nouă invazie arabă. În cincisprezece ani, trupele de mercenari au ars şi au jefuit biserici şi mănăstiri, distrugând aproape toate mărturiile creştinismului etiopian medieval. Mulţi creştini au preferat să moară pentru credinţa lor, alţii au fost convertiţi cu forţa la mahomedanism. Alianţa cu Portugalia, încheiată pentru a-i învinge pe invadatorii arabi, s-a dovedit a fi o nouă încercare pentru etiopieni. Timp de un secol s-au confruntat cu propaganda agresivă catolică şi cu tentativele iezuţilor de a prelua controlul asupra statului. După lupte sângeroase, portughezii au fost alungaţi, cărţile pe care le-au adus au fost arse, însă efectul trecerii lor prin Etiopia a constat într-o tendinţă mai pronunţată de izolare şi o neîncredere vădită faţă de alte state creştine, în special faţă de cele din Europa Apuseană. Au urmat două secole de controverse pe teme doctrinare, o înflorire fără precedent a literaturii religioase şi consolidarea rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Etiopiene, ca factor unificator şi păstrător de valori în cadrul statului.

„Zece ochi pentru un ochi“

În 1935, Italia fascistă a cucerit Etiopia. Pentru a fi suprimată orice rezistenţă, au fost ucişi mulţi clerici, printre ei aflându-se monahii din Mănăstirea Debre Libanos şi chiar patriarhul Petros. În urma unei revolte, în anul 1937, Mussolini a emis criminala parafrază „zece ochi pentru un ochi“, care a dus la uciderea a peste 250.000 de etiopieni. Regiuni întinse au fost survolate de avioane care împrăştiau gaz otrăvitor. Italia a fost primul stat citat pentru crime împotriva umanităţii de Organizaţia Naţiunilor Unite, dar genocidul din Etiopia nu a fost niciodată condamnat.

În 1974, monarhia etiopiană a fost abolită şi puterea a fost preluată de un guvern militar marxist. Creştinismul a încetat să mai fie religie de stat, proprietăţile Bisericii au fost confiscate şi creştinii au înfruntat noi persecuţii. În 1979, patriarhul Abune Tewophilos a fost executat. Comunismul a fost înlăturat în 1991, dar urmele lui au rămas. Biserica nu şi-a mai recăpătat rolul istoric în cadrul statului etiopian.

Creştinii etiopieni şi terorismul actual

Astăzi, creştinii din Etiopia se confruntă cu atacuri teroriste şi convertiri forţate la islamism. Chiar şi Consiliul Suprem Islamic etiopian şi-a exprimat îngrijorarea privind infiltrarea în rândul său a unor adepţi ai organizaţiei saudite Wahhabi. Aceasta beneficiază de fonduri uriaşe, de miliarde de dolari (este numită şi „petro-islam“), fiind suspectată de promovarea terorismului. De altfel, ideile radicale wahhabite se regăsesc în discursurile lui Osama Bin Laden şi ale altor extremişti. Dintr-o populaţie de aproximativ 77.000.000 de locuitori, aproape 50% sunt musulmani în Etiopia, odinioară un stat exclusiv creştin.

Ce înseamnă „Tewahedo“?

Cuvântul „Tewahedo“, care intră în denumirea oficială a Bisericii Ortodoxe Etiopiene, înseamnă „monofizit“. Etiopienii fac parte din grupul Bisericilor Ortodoxe Orientale, care nu au acceptat hotărârile de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, prin care teologii exprimau adevărul că în Persoana Mântuitorului Hristos au existat două naturi, cea divină şi cea umană, distincte şi, în acelaşi timp, unite între ele, neconfundabile între ele şi nealterate. Necalcedonienii susţin că nu ar fi vorba despre două naturi, ci despre o singură fire - de unde şi numele „monofiziţi“.

Bisericile Orientale sunt următoarele: Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt, Biserica Apostolică Ortodoxă din Armenia, Biserica Antiohiană Ortodoxă din Siria, Biserica Ortodoxă Malabar din India, Biserica Ortodoxă Tewahedo din Etiopia. La acestea s-a adăugat, din 1993, şi Biserica Ortodoxă din Eritreea, care s-a format în urma cuceririi independenţei acestei ţări faţă de Etiopia.

Cu 35 de milioane de membri, Biserica Etiopiană este cea mai numeroasă dintre Bisericile Orientale.

Uriaşe biserici săpate în stâncă

Unul dintre cele mai preţioase situri arheologice şi locuri de pelerinaj creştin din Etiopia este Lalibela, acolo unde se găsesc 11 biserici monolitice. Acestea sunt adevărate catedrale decupate din blocuri imense de stâncă. Cea mai cunoscută este Biserica Beta Giyorgis (Sfântul Gheorghe), care a fost sculptată în adâncimea unui masiv stâncos. Bisericile acestea au complexitatea clădirilor construite, însă este impresionant faptul că toate detaliile au fost concepute de la început, aşa încât să poată fi sculptate pornind de la blocul iniţial de piatră. Ele au fost create în secolele XII-XII, iar unii cercetători spun că ele ar fi fost iniţiate de Cavalerii Templieri, care ar fi avut experienţa şi viziunea necesare unei astfel de opere. Deşi cele de la Lalibela sunt cele mai vechi şi mai cunoscute, în nordul ţării se găsesc peste 120 de astfel de biserici monolitice.

Prima convertire a unui etiopian este relatată în Noul Testament

(Faptele Apostolilor, capitolul 8)

26. Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.

27. Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine,

28. Se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.

29. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta.

30. Şi alergând Filip

l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?

31. Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.

32. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa.

33. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui“.

34. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?

35. Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.

36. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?

37. Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

38. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat.

39. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.