Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Lupta de la Mărășești și eroii ei

Lupta de la Mărășești și eroii ei

Un articol de: Silviu Dascălu - 06 Aug, 2017

Bătăliile de la Mărășești împreună cu cele de la Mărăști și Oituz au rămas în istoria României drept unele dintre cele mai sângeroase, însă cu un răsunător ecou peste veacuri, soldații români împreună cu aliații ruși arătând că „pe aici nu se trece” și că ofensiva Puterilor Centrale și-a găsit mormântul pe dealurile și câmpiile din această zonă de sud-est a Moldovei. În aproape o lună, cât au durat bătăliile din vara anului 1917 de la Mărășești, Armata Română a pierdut aproximativ 27.000 de oameni, însă eroismul ostașilor români a rămas emblematic până astăzi, iar jertfa lor alături de jertfele de pe celelalte câmpuri de luptă au stat la temelia Marii Uniri de la 1918.

Zona de sud a Moldovei reprezenta o importantă miză pentru Puterile Centrale, fiind poarta de acces spre sudul Ucrainei. Germanii și austro-ungarii doreau scoaterea Armatei Române din război, eliberându-și astfel drumul spre noi cuceriri. Însă planurile lor aveau să fie aspru zădărnicite. După victoriile răsunătoare de la Mărăști, moralul soldaților români a crescut foarte mult, astfel că au luptat și mai eroic în bătăliile ce au urmat la Mărășești și Oituz.

Bătălia de la Mărășești a pus față în față Armata 1 Română (condusă de generalul de divizie Constantin Christescu până la 12 august, iar apoi de generalul Eremia Grigorescu) și Armata a 4-a rusă pe de o parte și Armata a 9-a germană pe de altă parte. Confruntările cunoscute ca fiind „bătălia de la Mărăşeşti” s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km, întreaga fâșie de război având în jur de 75 km, cuprinsă între localitățile Nămoloasa şi Valea Sării.

Etapele unei victorii de neuitat

Bătălia a avut trei faze, iar datele luptelor urmează stilul nou. În prima, desfășurată între 6 și 12 august, Corpul I rezervă german, condus de Kurt von Morgen, a atacat Divizia 34 infanterie rusă, care a cedat frontul pe o lungime de 10 km și o adâncime de 3 km. Rușii au cerut sprijin generalului Christescu, care a dispus intrarea în luptă a Diviziei 5 infanterie română, fapt ce a zădărnicit încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la Ciuşlea şi Movileni. În aceste condiţii, nemții schimbă direcţia atacului în sectorul Moara Albă-Doaga, forţând trupele româno-ruse să se retragă 2 km şi să abandoneze Doaga.
În noaptea de 7 spre 8 august 1917 au intrat în dispozitiv Divizia 71 infanterie rusă împreună cu Diviziile române 9 şi 14 infanterie, pentru a acoperi golul lăsat de Divizia 34 rusă, distrusă aproape complet.
În după-amiaza de 10 august a avut loc o contralovitură pentru lichidarea intrândului realizat de inamic între comunicaţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret. La ea au participat Diviziile 5 şi 9 infanterie române, care au atacat frontal, şi Diviziile 13 şi 71 infanterie ruse, care au acţionat în flancul de vest. Confruntarea a fost sângeroasă, iar trupele româno-ruse nu şi-au realizat obiectivele, satul Doaga neputând fi cucerit. În acest context apar neînțelegeri între comandanții trupelor române şi ruse, gen. Constantin C. Christescu, respectiv, gen. Aleksandr I. Ragoza, cu privire la desfăşurarea operaţiunilor. Generalul Christescu, care dorea o acţiune ofensivă, este înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu (12 august). Totodată, este creat un comandament unic ro­mâno-rus, pus sub comanda generalului Ragoza. În ultimele două zile ale celei dintâi etape au avut loc o reducere a intensităţii luptelor şi o reorganizare a trupelor române şi ruse.

În a doua fază a bătăliei (13-19 august), inamicul a atacat în zona Panciu, forţând unităţile ruse din zonă să se retragă cu 6 km. Generalul Ragoza a ordonat ca marile unităţi române din zonă să se retragă şi ele pe linia noului front de apărare organizat de trupele ruse, ceea ce implica, între altele, şi cedarea localităţii Mărăşeşti. Generalul Grigorescu s-a opus vehement acestei măsuri, dorind ca trupele române să nu-şi părăsească poziţiile. Noua criză de comandament a fost rezolvată de această dată prin demiterea generalului Ragoza şi preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către generalul Eremia Grigorescu.
În ziua de 14 august, feldmareşalul August von Mackensen a atacat cu o grupare puternică flancul drept al dispozitivului româno-rus, în fâşia Corpului 18 armată rus, pentru a amenința flancul stâng al Armatei a 2-a române, angajată în bătălia de la Oituz. Inamicul a înaintat câțiva kilometri în zona Chicera (2 km nord de Panciu), ceea ce a creat pericolul străpungerii aliniamentului de apărare. Contraatacul puternic al Diviziei 10 infanterie română, aflat în spatele trupelor ruse, a salvat o situaţie care putea deveni extrem de periculoasă. Concomitent, grupul german condus de gen. Kurt von Morgen a atacat poziţiile române din pădurea Prisaca, cele care protejau podul de la Cosmeşti, forţând trupele române să se retragă şi să dinamiteze podul.

După două zile de acalmie relativă (17-18 august), a avut loc atacul general al trupelor ina­mice (19 august), care poate fi considerat apogeul bătăliei de la Mărăşeşti. Grupul de atac german, comandat de generalul Kurt von Morgen, compus din 5 divizii de infanterie, a lovit în segmentul de front cuprins între Panciu şi Mărăşeşti, apărat de diviziile române. Cea mai intensă confruntare a fost în zona pădurii Răzoare, unde s-au dus lupte grele la cota 100, ce domina zona şi asigura stăpânirea ultimei terase spre Siret. Aici, compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat, care a rezistat ­până la ultimul om, a întârziat înaintarea inamicului, în timp ce marile unităţi române au rezistat tuturor atacurilor. Pentru lichidarea inamicului pătruns, generalul Ion Popescu a organizat totodată un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă, cu mari pierderi.

Într-o anexă a „Buletinului de informații” al Marelui Cartier General Român din ziua de 23 august se arăta: „Toate atacurile disperate ale inamicului, în mase compacte, susținute de o numeroasă artilerie grea, s-au spulberat de liniile apărate cu îndărătnicie de bravele noastre trupe, cari, prin lupte crâncene corp la corp și contraatacurile energice ce au dat, au produs inamicului pierderi enorme. [...] Se citează cazul eroicului Regiment 32 «Mircea», ai cărui ofițeri și soldați în lupta din 31 iulie [stil vechi], lepă­dându-și ranițele, căștile și hainele, au pornit la atac numai în cămăși, cu baioneta la arme, punând pe goană pe inamic”.

A treia etapă (20 august - 3 septembrie) s-a caracterizat prin slăbirea considerabilă a intensităţii confruntării, inamicul făcând un ultim efort ofensiv pentru îmbunătăţirea poziţiilor, în zona Varniţa - Muncelu.
În Ordinul de zi al comandantului Armatei 1 române dat la 20 august se arăta: „La Mără­șești și la Cosmești s-a dezlănțuit cea mai măreață și groaznică bătălie ce a purtat vreodată Țara Românească. În luptele crâncene și vijelioase, inamicul s-a izbit de vitejia noastră ca de o stâncă neclintită, dovedind lumii, o dată mai mult, că nici pe aici nu se trece”.

Datele tehnice ale bătăliei de la Mărășești confirmă amploarea deosebită a confruntării. Armata 1 română a pierdut 27.410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei (între aceștia, 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi). Armata a 4-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la aproximativ 25.650 de oameni, între care 7.083 morţi, 8.167 dispăruţi și 10.400 răniţi. De cealaltă parte, Armata a 9-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60.000-65.000 de oameni scoşi din luptă (morţi, dispăruţi şi răniţi).

Figuri emblematice ale Bătăliei de la Mărășești

Dincolo de statistici, în spatele acestor bătălii au fost oameni care au luptat până la ultima suflare ori care au rămas infirmi pe viață, oameni care au avut diferite grade sau funcții în armată, însă toți animați de același ideal: apărarea patriei, a gliei strămoșești și a credinței străbune.

Eroi au fost fără îndoială toți, însă în memoria colectivă au rămas câteva nume care au devenit legendă în urma luptelor de la Mărășești.

S-au distins luptătorii Regimentului 32 infanterie „Mircea”, care au fost prota­goniștii unui atac inedit și celebru. Din cauza caniculei extreme au atacat liniile dușmane în cămăși, fără vreun fel de protecție, obținând o victorie răsunătoare.

La fel, militarii Compa­niei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat, au rămas în memoria colectivă prin actul lor de eroism. Au fost găsiți toți morți cu mâinile încleștate pe mitraliere, cu un morman de cadavre inamice în jurul lor. Un alt act de eroism mărturisit este cel al sergentului Ignat Iliescu. Acesta, văzând comandantul de pluton rănit, ia comanda și se aruncă asupra unei companii inamice de mitralieră, îi trece pe toți prin baionetă și reușește împreună cu plutonul său să captureze opt mitraliere.

Desigur, una din figurile emblematice a fost și ge­neralul Constantin Chris­tescu, cu toate că a fost înlăturat de la conducerea Armatei 1. Înlăturarea lui este discutabilă și trebuie pusă pe seama disensiunilor dintre mai-marii armatei ruse și ai celei române, dar eforturile sale de a pregăti soldații și lupta au contat mult pentru victoria finală.

Cel care i-a urmat la conducerea Armatei 1, generalul Eremia Grigorescu, a rămas fără îndoială în memoria colectivă ca autorul devizei „Pe aici nu se trece” de la Oituz și „Nici pe aici nu se trece” de la Mărășești. De numele lui este legată victoria răsunătoare a românilor de la Mărășești și faptele lor de eroism. Spre sfârșitul vieții și-a exprimat dorința de a-și dormi somnul de veci alături de soldații săi. Inițial a fost înmormântat în Cimitirul Ostașilor de la Mărășești, iar în septembrie 1924 osemintele i-au fost așezate în sarcofagul principal din Mausoleul Eroilor de la Mărășești.
Tot în bătălia de la Mărășești a devenit un erou național datorită faptelor sale de vitejie și sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu. Ea a căzut în luptă în sectorul Muncelu, în ordinul de zi menționându-se că „a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a întrecut cu puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț”.

Un alt erou de la Mărășești este Măriuca Zaharia, copila de doar 12 ani care a murit eroic pentru țara ei și pentru credința strămoșească.

„A vrut să facă ceva pentru țară”, așa a spus, și a reușit să facă un gest suprem, dându-și viața pentru ea. La 6 august 1917, se afla în preajma unui post de obser­vație, de unde erau transmise informații despre pozițiile inamicilor. După ce soldatul observator a fost secerat de gloanțe, locul acestuia a fost luat de Măriuca. Doar că și ea devine țintă pentru gloanțele inamice, trupul său plăpând rămas fără suflare fiind depus ulterior în Mausoleul de la Mărășești, în Culoarul „Cavalerilor”, alături de bravii soldați căzuți pe acele locuri.

Istoria a consemnat puține nume de eroi, însă cu siguranță toți cei care au luptat pentru apărarea țării au fost eroi. Viețile lor jertfite pe altarul patriei au devenit temelie a României Mari, înfăptuită în 1918.