Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Lykourgos Angelopoulos a plecat la Domnul

Lykourgos Angelopoulos a plecat la Domnul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Constantin Ciofu - 20 Mai 2014

Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, s-a mutat la ceruri duminică, 18 mai 2014, la vârsta de 73 de ani.

Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat Dreptul la Universitatea din Atena şi Muzica bizantină cu Simon Karas. Este protopsalt al Bisericii „Sfânta Irina“ (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis, prin reintegrarea corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi a predat muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, la Conservatorul „F. Nakas“ şi la Conservatorul „N. Skalkotas“. A fost directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi preşedinte al şcolilor de muzică bizantină din cadrul arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. A fost preşedintele Centrului de cercetare a muzicii contemporane din 2005 şi membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga“. Între 1998-2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerului Naţional al Educaţiei şi Religiei şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia şi-a exprimat gratitudinea faţă de domnia sa, decorându-l cu „Ordinul Sfântului Apostol Pavel“ în 2006, în timp ce preşedintele Republicii Elene, Konstantinos Stephanopoulos, i-a acordat onorabila distincţie „Crucea de Argint“ a Ordinului „Phoenix“ în 2004. A scris numeroase articole de muzică bizantină, iar cartea domniei sale, „Les voix de Byzance“, a fost publicată în 2005 în Franţa. S-a remarcat în mod deosebit prin activităţile desfăşurate împreună cu membrii Corului Bizantin Grec. În luna iulie a anului 2013, cu prilejul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Masterclassului de Cânt Bizantin, Lykourgos Angelopoulos a primit din partea Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi titlul de Doctor Honoris Causa. Lykourgos Angelopoulos s-a implicat în mod deosebit în Masterclassul de Cânt Bizantin de la Iaşi. Într-un interviu acordat postului Radio TRINITAS, Lykourgos Angelopoulos a spus despre Masterclassul de Cânt Bizantin că este un eveniment unic, pentru că adună cursanţi care iubesc muzica bizantină. „Acest eveniment este unic deoarece tinerii care au muncit în cadrul acestui Masterclass în mod real iubesc muzica. Ei vor să cunoască muzica, dar şi să slujească muzicii. Consider că la Universitatea de Arte «George Enescu» s-a înfiinţat cu adevărat un centru de muzică bizantină. Toţi avem de învăţat în urma acestei colaborări. Pentru mine a fost încă o dată o ocazie să studiez cu dumneavoastră repertoriul muzical românesc. Consider că această muncă împreună va fi cu adevărat fructuoasă. Tot ceea ce s-a întâmplat la Iaşi este un dar pentru muzica bizantină“, spunea Lykourgos Angelopoulos.

El a purtat Corul Bizantin Grec pe toate meridianele lumii în peste 1.500 de concerte. Lykourgos Angelopoulos a fost, pe lângă alte nume sonore, unul dintre ambasadorii culturii bizantine.