Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Mihai Eminescu şi prietenii din Biserică

Mihai Eminescu şi prietenii din Biserică

Un articol de: Dumitru Manolache - 14 Iun, 2013

În viaţa lui Mihai Eminescu, oamenii Bisericii ocupă un loc special. O analiză a biografiilor lui, scrise începând din anul 1890 şi până în contemporaneitate, arată că din cele 1.116 personaje menţionate în ele, 46 la sută sunt preoţi, studenţi la Teologie, copii din familii de preoţi, mari ierarhi ai Bisericii şi seminarişti. Un impresionant proiect în desfăşurare, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub coordonarea muzeografului Oana Oros, intitulat „Mihai Eminescu, contribuţii inedite ale sălăjenilor la viaţa şi opera eminesciană“, confirmă această tulburătoare realitate.

„Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor cum soarbe un nor de aur din marea de amar. Chipul lui Dumnezeu este chipul poporului. Vocea lui Dumnezeu este vocea poporului“, îşi mărturisea credinţa Eminescu în manuscrisul nr. 2254, F18-19. Academicianul Zoe Dumitrescu Buşulenga - în ultima perioadă a vieţii sale maica Benedicta de la Văratec - certifica cu autoritatea-i incontestabilă ataşamentul poetului faţă de Biserică. Cuvioşia sa scria, cu afecţiune şi mărinimie, că poetul a fost „crescut în spiritul creştin-ortodox al unei familii pioase, având legături strânse cu Biserica şi monahismul“, şi că „Mihai a dobândit primele învăţături de la preotul satului“.

Prietenii din Biserică ai poetului

Pornind de la munca a doi dascăli din Sălaj, Ioan Ivănescu din Jibou şi scriitorul Grigore Croitoru şi soţia sa, Maria, din Aluniş, care împreună au lucrat la această temă… 110 ani!, 26 de profesori sălăjeni din Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei şi Răstolţu Mare, totalizând împreună 304 ani de cercetare!, documentează temeinic prezenţa lui Mihai Eminescu într-un ţinut mai larg, începând din zona Someşului şi continuând în cea a Sălajului. Ei au adunat mărturii deosebite, unele inedite, impresionante despre marele poet, din care rezultă, printre altele, legăturile lui strânse cu oamenii Bisericii.

Doamna prof. Georgeta Dale, redactorul proiectului menţionat, ne-a pus la dispoziţie o parte din rezultatele muncii acestui colectiv implicat în proiect.

Din cercetările unor împătimiţi eminescologi (dr. Elie Dăianu, Ion Apostol Popescu, Serafim Duicu, Dumitru Vatamaniuc, Nicolae Trifoiu, Ioan Buzaşi, N. Popa, G. Călinescu, D. Panaitescu Perpessicius, Ioan Rusu etc.), s-a putut afla că Vasile Eminovici, bunicul lui Eminescu, din Blaj, a fost cantorul bisericii din Călineşti, la a cărei ridicare a contribuit semnificativ. Apoi, că unchiul Ioan a fost vornic, dar şi epitrop bisericesc, iar din partea mamei - Raluca Iuraşcu - că Mihai avea în familie pe monahiile Fevronia, Olimpiada şi Safta şi pe arhimandriţii Calinic şi Iachint.

La gimnaziul din Cernăuţi, tânărul Eminescu îl preţuia, alături de Aron Pumnul, şi pe preotul Veniamin Iluţ.

În 1866, la numai 16 ani, Mihai Eminescu porneşte de la Cernăuţi, pe jos, pe „drumul împărătesc“, cum avea să consemneze, într-o adevărată călătorie iniţiatică spre Transilvania. În această călătorie s-a împrietenit cu numeroşi cărturari, magistraţi, avocaţi, autorităţi locale, dar şi cu episcopul Ioan Vancea, protopopul Fechete Negruţiu, protopopul Ioan Colceriu şi preotul Gregoriu Dragoş, prietenul lui, ultimii trei exercitând o influenţă binefăcătoare în momentul debutului lui literar.

În 1866, în pelerinajul spre Blaj, unde avea să rostească celebrele cuvinte „Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc Dumnezeule că m-ai ajutat s-o pot vedea!“, Eminescu a fost însoţit, după cum arată Nicolae Trifoi, de doi colegi din ţinutul Bistriţei, elevi la Şcoala reală ortodoxă din Cernăuţi. Împreună cu preoţii Ioan Goron, Ilarie Daniel, Mănăstireanu şi Grigoriu Dragoş a ajuns la institutul teologic din oraş, şi cât au stat acolo au împărţit totul frăţeşte. În multe locuri a fost adăpostit în biserici, iar la Târgu Mureş a fost găzduit de protopopul Partenie Trâmbiţaş în clopotniţa bisericuţei din lemn.

La Alba Iulia, a participat la Adunarea ASTREI, unde s-a întâlnit cu numeroşi oameni ai Bisericii, iar împreună cu Nicolae Densuşianu a poposit la preotul Bratu Ion din Răşinari, bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga, a cărui fată, Aurelia Goga, îşi amintea că Eminescu era însoţit de preoţii Ion Oargă şi Mărculeţ Ioan din ţinutul Mureşului. În ţinutul sălăjean îl reîntâlneşte pe bunul său prieten Ioniţă Scipione Bădescu, fiul protopopului Ion Bădescu din Răstolţu Mare. Împreună cu cărturarii, dascălii şi preoţii ardeleni, a adunat creaţii folclorice din ţinutul someşean, material ce avea să fie valorificat în creaţia sa.

Mihai Eminescu a fost iubit de Biserică

Prof. Georgeta Dale, redactorul proiectului „Mihai Eminescu - Contribuţii inedite ale sălăjenilor la viaţa şi opera eminesciană“, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, prin coordonarea muzeografului Oana Oros, ne-a declarat: „Mihai Eminescu a fost un poet iubit de Biserică, de preoţi, începând din copilărie şi până la maturitate. Dar, din cauza multor regimuri politice de la noi, această temă nu a fost explorată.

Dacă numărăm în biografiile poetului, scrise din 1890 şi până astăzi, găsim menţionate 1.116 personaje. Dintre acestea, 46 la sută sunt preoţi, studenţi la Teologie, copiii din familii de preoţi, mari ierarhi ai Bisericii şi foarte mulţi seminarişti.

Ştim că la nivel naţional sunt mulţi cercetători care au adus  informaţii nepreţuite despre poetul nostru naţional. Un efort uriaş în ultimii ani care în continuare trebuie susţinut, iar biografia oficială a poetului, completată şi îndreptată. În acest sens trebuie înţeles proiectul nostru. Pornim de la opera scriitorului Ioan Roşu, care toată viaţa şi-a dedicat-o descoperirii arborelui genealogic real al lui Mihai Eminescu. În centrul universitar Cluj ne bucurăm de sprijinul şi preţuim cercetările domnului Dumitru Vatamaniuc. Cu dânsul, o parte din scriitorii din Sălaj au început să lucreze încă de acum 25 de ani. Dumnezeu, prin Biserică şi preoţii săi, l-a ocrotit pe poet din copilărie până la maturitate. Şi cum spunea doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, referindu-se la rolul Bisericii în viaţa poetului, prima întâlnire cu preotul satului «a născut în el ataşamentul, respectul şi admiraţia pentru instituţia Bisericii Naţionale, a cărei valoare n-a încetat nici o clipă să o lege de istoria şi dăinuirea neamului»…“