Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Mijlocitor fierbinte pentru neamul său

Mijlocitor fierbinte pentru neamul său

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 05 Aug, 2017

„Câtă vreme Sfânta Lumină se pogoară în Biserica noastră şi sfinţii odrăslesc în livada cea duhovnicească a Ortodoxiei, este semn că Dumnezeu este cu noi, şi adevărul sfintei credinţe străluceşte mai mult decât soarele spre biruinţa noastră”, afirma într-una din scrierile sale Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Astăzi, el se numără printre sfinţii despre care vorbea oarecând, iar Biserica Ortodoxă Română îi aduce cinstire după cuviinţă în fiecare an la 5 august.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ a fost un mare nevoitor şi mărturisitor al adevărului evanghelic, închinându-şi întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. Însăşi vocaţia monahală şi-a descoperit-o de la o vârstă fragedă. S-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de la naştere, mama sa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl sfântului, în război, în toamna anului 1916, acesta rămânând în grija rudelor apropiate. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Însă el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus care i-a zis: „Mănăstirea”. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, Sfântul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit. Mai târziu, plecat din ţinutul Neamţului într-un pelerinaj la Locurile Sfinte şi la Sfântul Mormânt, tânărul monah rămâne în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” din pustiul Iordanului. În 1947, adică 10 ani mai târziu, este numit egumen al Schitului Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe valea Iordanului. Căutând o viaţă retrasă şi singuratică, Sfântul Ioan Iacob, împreună cu ucenicul său, schimonahul Ioanichie Pârâială, se retrage într-o peşteră greu accesibilă, numită Chilia „Sfânta Ana”, din pustiul Hozevei. Aici, de bunăvoie, s-a nevoit foarte mult, cu post aspru, lacrimi, rugăciune şi lecturi din scrierile Sfinţilor Părinţi.

Sfântul Ioan Iacob s-a remarcat prin scrierile sale duhovniceşti, alcătuite în duhul patristic, prin epistolele, proza, dar mai ales prin poeziile sale, care sunt de mare actualitate şi repere de real folos pentru viaţa tuturor creştinilor.

Niciodată duhul nostru

Nu se poate linişti

Dacă nu ne dăm silinţa

îÎntru Domnul a trăi“.

După cum nu tace pruncul

Când lipseşte maica sa,

Tot asemenea şi duhul

Nu se poate alina.

Întru Domnul este pacea,

Întru El odihna mea,

Calea cea adevarată

Şi acum şi pururea. (Epigrama)

Rugăciunea neîncetată care l-a însoţit pe tot parcursul vieţii l-a ridicat mai presus de simţuri şi l-a făcut să contemple lumina necreată dumnezeiască. Probabil că nu întâmplător s-a mutat în pace din această viaţă pământească, la 5 august, în ajunul sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, pe când avea numai 47 de ani.

După trei zile, a fost înmormântat în ace­eaşi peşteră de egumenul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe”, arhimandritul Amfilohie.

După 20 de ani de la mutarea sa la Domnul, la 8 august 1980, trupul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ a fost găsit întreg, nestricat de vreme, în peştera în care vieţuise, răspândind bună mireasmă. Moaştele sale au fost mutate în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, iar acolo, an de an, mii de pelerini vin şi se închină cu evlavie cuviosului român, pentru cele de folos sufletului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proclamarea canonizării Sfântului Ioan Iacob în anul 1992, iar Patriarhia Ierusalimului a proclamat canonizarea lui anul trecut în data de 31 ianuarie. Atunci, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Hozeva au participat sute de pelerini români, precum și o de­le­gație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, care a slujit împreună cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, Sfânta Liturghie solemnă de proclamare a canonizării cuviosului român.

Ocrotitor al elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”

După canonizarea sfântului în Biserica Ortodoxă Română, la Mănăstirea Neamţ, unde a avut metania cuviosul Ioan, a fost zidită o nouă biserică, dedicată Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, care îl are ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Ioan Iacob.

Biserica a fost zidită la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, slujba de sfinţire a locului fiind săvârşită în data de 5 august 1994 de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarh Ecumenic, aflat atunci în vizită în România.

Astăzi, sfântul locaş de rugăciune este împodobit cu pictură exterioară, realizată în tehnica fresco” de două echipe de pictori bisericești. Potrivit părintelui director al seminarului, pr. Ioan Mihoc, s-a urmărit o tălmăcire mistico-liturgică superioară a Jertfei liturgice a lui Hristos, prin prefigurările vechi-testamentare, a jertfei lui Melchisedec și a jertfei lui Aaron, aceasta pentru că vorbim despre biserica unei școli teologice. Chiar și scenele consacrate Arborele lui Iesei și Scara virtuților exprimă actualitatea mesajului evanghelic adresat în mod special omului de astăzi care se confruntă cu ispitele veacului de acum. Singurul loc nepictat din tot ansamblul iconografic exterior a rămas în partea dreaptă a ușii sfântului locaş. Acolo se doreşte aşezarea imaginii aducerii acasă, de la Hozeva, a sfintelor moaște ale Sfântului Ioan Iacob.

În biserica seminarului se păstrează spre închinare degetul mic, camilafca şi metaniile Sfântului Ioan Iacob, dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi ceas­lovul sfântului, dăruit de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, pe atunci Episcop al Covasnei şi Harghitei, carte tipărită la Mănăstirea Neamţ, de care sfântul nu s-a despărţit niciodată şi pe care se pot observa şi astăzi urmele degetelor şi ale lacrimilor sale.