Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Misterioşii creştini de la Aliman

Misterioşii creştini de la Aliman

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Dumitru Manolache - 25 Martie 2014

În partea de sud-vest a judeţului Constanţa, în podişul Oltinei, între comunele Rasova la nord, Ion Corvin la sud, Adamclisi la est şi Dunărea la vest, se află satul Aliman. La ieşirea din această localitate, spre Cernavodă, pe marginea bălţii Vederoasa, care se întâlneşte cu panta dealului Vlahii, pe un perete stâncos, nişte misterioşi creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au ţinut să-şi mărturisească credinţa în Cruce şi Mântuitor, imortalizând în piatră câteva simboluri creştine care au rezistat până astăzi.

În celebra poveste „Lostriţa“, Vasile Voiculescu prezintă într-un timp legendar un personaj care se numeşte Aliman. Un pescar al cărui nume îl simbolizează pe căutătorul de absolut. El se iniţiază pentru a dobândi puterea şi iscusinţa de a-şi ieşi din limită, urmărind un animal misterios, în cazul de faţă o lostriţă. Dicţionarul explică semnificaţia numelui ca fiind „apa adâncă“, iar în limba turcă aliman înseamnă „iertare“, „îndu-rare“. Istoric vorbind, localitatea Aliman apare pe hărţile vremii de peste 260 de ani. Dar cu siguranţă este mult mai veche. Pe teritoriul comunei există cetatea Sacidava, o aşezare geto-dacică transformată apoi în castru roman, în secolele II-III d.Hr., iar satul Dunăreni, fost Mârleanu, din componenţa ei, este o aşezare care a continuat în timp vatra de locuire geto-dacică. Plasată simbolic între cetatea Sacidava, Dunăre şi Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei“, vechea aşezare Dunăreni este cunoscută în zonă nu numai pentru amănuntele pe care le oferă cu privire la întâlnirea cu civilizaţia romană şi bizantină, ci şi prin sfinţenia cu care a păstrat culorile româneşti pe tot parcursul îndelungatei stăpâniri otomane.

În acest perimetru atins de o puternică sacralitate, în perioada feudalismului timpuriu, nişte creştini şi-au scrijelit simboluri ale credinţei lor, întocmai cum au făcut-o şi alţii în vechiul spaţiu al Scythiei Minor, creştinat de Apostolul Andrei.

La îndemnul părintelui arhi-mandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, care le-a redescoperit recent, am mers şi am văzut şi noi aceste enigmatice simboluri, cunoscute doar  de câţiva cercetători.

Călăreţi, cai, seceri şi cruci

În toamna anului 1980, arheologii Tudor Papasima şi Constantin Chera au cercetat simbolurile scrijelite la Aliman. După 19 ani, în 1999, au publicat în numărul 32 al revistei „Pontica“ rezultatul investigaţiei lor sub titlul „Sgraffiti feudale timpurii la Aliman“.

Astfel, pe peretele stâncos din marginea satului, creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au zgâriat imaginile unor călăreţi, unor cai, unor seceri şi ale unor cruci cu braţele egale, evazate la capete, pe care cercetătorii le-au comparat cu altele similare identificate la Basarabi (secolele IX-X), la Peştera Casian, în labirintul subteran de la Limanu şi de la Dumbrăveni (Dobrogea) sau cu cele de pe teritoriul Bulgariei, de pe albia secată a pârâului Kanaghiol, şi din Turcia, de la Selçuk. „Secerile de la Aliman nu au însă omologi în Dobrogea sau în afara ei“, spun specialiştii. „În orice caz, secerile pot avea o conotaţie religioasă (sămânţa şi secerătorul sunt teme care apar frecvent în Evanghelii) şi, de ce nu, la fel caii, dacă acceptăm ideea că Sfântul Theodor Tiron (în unele părţi şi Stratilatul) este patron al lor, iar scena de la Basarabi, care închipuie o cruce suprapusă de un iepure, elemente înconjurate de o suită de cai alergând, reprezintă jertfa cristică în mijlocul apostolilor“, mai spun ei.

Cei doi specialişti nu exclud coabitarea elementelor creştine cu altele profane, „într-un context sigur coagulat etnic, dar deseori penetrat, tranzitat, sau loc de nou domiciliu pentru grupuri de populaţii, sau chiar populaţii întregi, cu orizonturi spirituale diferite… Firească este şi prezenţa crucii aici, într-un context în care creştinismul are o vechime, atestată de izvoare documentare şi arheologice, de aproape două milenii“, mai susţin ei. S-a stabilit, de asemenea, că la Aliman a existat o carieră de piatră care a fost folosită la fortificarea Dobrogei, după revenirea administraţiei bizantine la Dunărea de Jos, în ultimele decenii ale veacului al X-lea d.Hr.

Adevăr în afara Lui nu se poate

Încercând să aflăm cine ar fi putut fi creştinii de la Aliman, ne-am adresat părintelui Mihai Căţoi, slujitor în Parohia Progresul II, din Arhiepiscopia Bucureştilor, şi domnului Costel Chiriac, cercetător la Institutul de Arheologie din Iaşi. În opinia celor doi, creştinii de la Aliman ar fi putut fi locuitori autohtoni din zonă, care lucrau la carieră, ori poate „călăreţi pecenegi, creştinaţi de Bizanţ - vezi crucea şi călăreţul - după colonizarea lor în dreapta Dunării, botezaţi în apele fluviului de către călugărul Eftimie, ceva mai târziu, în secolul al XI-lea“.

Referitor la peretele pe care există aceste mărturii creştine, părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, un pasionat cunoscător al vechilor situri creştine din Dobrogea, opinează că nu este exclus ca ele să fi fost desenate aici pentru că fie peretele făcea parte dintr-o incintă sacră, distrusă ulterior, fie aici s-ar fi aflat un izvor, în prezent colmatat, dacă ţinem seama de vegetaţia care creşte la baza peretelui.

Oricare dintre aceste ipoteze ar fi cea reală, mărturia creştinilor de acum 11 veacuri rămâne tulburătoare, pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „nimeni nu poate cunoaşte adevărul, fără Adevăr, şi nimeni nu poate fi mântuit fără El“.