Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Mitropolitul Nicolae Bălan: o conștiință, un crez, un apostol

Mitropolitul Nicolae Bălan: o conștiință, un crez, un apostol

Un articol de: Alexandru Constantin Chituţă - 23 Aug, 2015

S-a vorbit şi s-a scris mult despre părintele academician Dumitru Stăniloae. Şi acest lucru pe bună dreptate, părintele Stăniloae impunându-se încă din anii tinereţii ca o minte sclipitoare şi o gândire luminoasă şi clară, profundă şi novatoare. Însă de multe ori în discuţiile despre „teologul secolului” nu s-a amintit şi de părintele său duhovnicesc, cel care l-a remarcat, l-a susţinut, l-a ajutat şi l-a promovat, cel care încă din anii tinereţii l-a adus în colectivul iluştrilor profesori şi ierarhi de la Academia Teologică „Andreiană”, şi anume Mitropolitul de pioasă amintire Nicolae Bălan, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit în această lună 55 ani.

Născut la 27 aprilie 1882 în judeţul Bistriţa-Năsăud, Mitropolitul Nicolae Bălan a fost strălucitul urmaş în scaunul lui Andrei Şaguna în perioada 1920-1955, fiind, fără îndoială, unul dintre marii ierarhi români ai secolului XX.

Încă din perioada studenţiei a impresionat colegii şi profesorii prin profunzimea şi varietatea cunoştinţelor sale şi „mai cu seamă darul înnăscut pe care-l avea de a expune prelegerile”. S-a remarcat în activitatea publicistică teologică publicând sute de studii, articole şi cuvântări şi iniţiind ca profesor de teologie, la data de 1 ianuarie 1907, „Revista Teologică“.
A fost tuns în monahism în 1920 la Mănăstirea Hodoş-Bodrog de către Episcopul Ioan Papp al Aradului, păstrându-şi numele primit la botez. Hirotonia întru arhiereu şi instalarea ca Mitropolit al Ardealului a avut loc în maiestuoasa catedrală din Sibiu la sărbătoarea praznicului Rusaliilor a anului 1920. Cuvântarea rostită cu acel prilej era un adevărat şi întreg program de lucru în noua misiune ce-i fusese încredinţată. O lună mai târziu, la 10 iunie 1920, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

„Providenţa dumnezeiască a dat neamului nostru pe omul cel mai potrivit”

Vorbind despre evenimentul instalării Mitropolitului Nicolae, părintele Stăniloae afirma: „Nu fără o voie mai înaltă s-a nimerit ca instalarea Mitropolitului Nicolae să se producă în sărbătoarea care comemorează revărsarea darurilor Duhului Sfânt peste Apostoli şi peste primii oameni transformaţi în Biserica lui Dumnezeu. Ziua aceasta începătoare de viaţă nouă de sus, de epocă nouă, ziua aceasta în care s-a pornit marele vânt de înnoire a lumii şi care este nu numai plină de o lumină deosebită, ci şi de o mişcare, de o cutremurare a renaşterii tuturor, s-a potrivit să fie în anul Domnului 1920 şi o zi începătoare de viaţă nouă pentru sufletul românesc din Mitropolia Ardealului. Providenţa dumnezeiască a dat neamului nostru în latura bisericească a vieţii Sale, la acest început de epocă nouă ce ne impunea şi o caldă accentuare a elementului religios, pe omul cel mai potrivit, pe singurul care era în măsură să răspundă acestui imperativ. Înaltpreasfinţia Sa a descoperit societăţii româneşti contemporane dimensiuni noi ale religiei, valenţe de mângâiere, de lămurire a rostului în viaţă, de înălţare a personalităţii şi a neamului; a dat religiei şi Bisericii un prestigiu nou, o justificare suprasuficientă unor generaţii care, ispitite de noutăţile şi de larma vremii, erau pe cale de a pierde total înţelegerea pentru creştinism”.

Ca mitropolit a sprijinit mereu formarea unor generaţii de preoţi cu pregătire aleasă, dar şi cu credinţă adâncă

Venind în scaunul mitropolitan, imediat a făcut cunoscute în special în discuţiile cu Patriarhul Miron Cristea, în problema de unificare bisericească, principiile organizării şaguniene şi rezultatele ei mai ales în cadrul Bisericii din Ardeal.
Cu prilejul discutării Legii cultelor, la 27 martie 1928, Mitropolitul Nicolae Bălan a ţinut un înflăcărat şi obiectiv discurs în Senat, pronunţându-se împotriva încercărilor partidelor politice de atunci de a pune Biserica Ortodoxă Română într-o stare de inferioritate faţă de alte culte din ţară.
A rămas în istoria Bisericii noastre ca un mitropolit cu o bogată activitate cultural-educaţională. Un bătrân maiestuos, foarte apropiat de oameni, de studenţi şi de profesorii de teologie. De multe ori se plimba prin curtea Institutului Teologic şi intra în vorbă cu studenţii sau, mergând la biblioteca zidită de el sub noul paraclis teologic, dădea sfaturi teologilor şi îi familiariza cu noile apariţii şi îi ajuta cu bibliografia necesară temelor de licenţă. Ca profesor şi mai apoi ca mitropolit, a sprijinit mereu formarea unor generaţii de preoţi cu pregătire aleasă, dar şi cu credinţă adâncă faţă de adevărurile pe care le propovăduiesc, voind, după cum însuşi spunea, ca fiecare preot să fie „o sinteză personificată a credinţei şi a culturii deopotrivă”. Voia ca slujitorul să fie un preot-apostol, dar şi un purtător de făclie al culturii în mijlocul poporului.
Pentru a avea în permanenţă oameni devotaţi şi cu aleasă pregătire, atât pentru Academia Teologică, cât şi pentru alte nevoi ale Bisericii, începând cu anul 1921 a trimis zeci de tineri la studii la facultatea de la Cernăuţi şi la specializări în mari centre universitare de peste hotare. Dintre bursierii săi s-au numărat părintele Dumitru Stăniloae, trimis la Atena, apoi la München şi Berlin, Nicolae Colan, Nicolae Neaga, Nicolae Popovici, Liviu Stan, Teodor Bodogae, Spiridon Cândea, Dumitru Călugăr sau Nicolae Mladin. Toţi au ajuns profesori de teologie, cât şi episcopi şi mitropoliţi. Alţi tineri au fost trimişi să studieze spiritualitatea ortodoxă bizantină pentru a forma un grup de călugări-cărturari la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, ctitoria Domnitorului Sfânt Constantin Brâncoveanu, rectitorită de Mitropolitul Bălan. Printre aceşti călugări îi menţionăm pe: Arsenie Boca, Dumitru Veştemean sau Serafim Popescu.
Trebuie să menţionăm aici şi dialogul avut la Bucureşti cu tânărul Dumitru Stăniloae şi convingerea acestuia de a continua studiile teologice.

Nu se cruţau nici bani, nici timp, nici osteneală, nici răbdare când era vorba să se asigure condiţii pentru bursieri

În august 1927, Mitropolitul Bălan acorda o bursă de studii la Atena tinerilor Dumitru Stăniloae şi Nicolae Popovici.
Episcopul Nicolae Popovici mărturisea că „după plecarea la studii a studenţilor ţinea neîntreruptă legătură sufletească cu fiecare bursier în parte, pe calea scrisului… Se interesa mereu de progresele ce le făceau, de problemele care-i frământau şi le dădea mai departe îndrumările necesare. Uneori îi cerceta, în mod cu totul inopinat, chiar şi în străinătate, spre a se convinge nemijlocit de condiţiile de trai, de viaţa lor, de preocupările lor şi de biblioteca lor personală pe care şi-o înfiripau din micile şi truditele lor economii. Nimic nu se cruţa, nici bani, nici timp, nici osteneală, nici răbdare, nici poveţe, nici sfaturi, atunci când era vorba să se asigure condiţiile optime de studii pe seama celor trimişi să-şi desăvârşească pregătirea sufletească şi teologică”.
Întors după un an la Sibiu, Dumitru Stăniloae este trimis la Cernăuţi, unde îşi susţine teza de doctorat. Pleacă din nou cu o bursă la München, urmând îndeosebi cursurile profesorului August Heisenberg. În primăvara anului 1929 pleacă la Berlin şi apoi la Paris, cercetând şi găsind în biblioteca de acolo valoroase documente cu privire la viaţa şi opera Sfântului Grigorie Palama.
Lucru de neconceput astăzi, la doar 26 de ani, Dumitru Stăniloae este numit profesor suplinitor la Institutul Teologic din Sibiu de către Mitropolitul Bălan, iar din anul 1936 până în 1946 i se încredinţează funcţia de rector. Cu privire la ultima perioadă de la Sibiu a profesorului Stăniloae, doamna Lidia Stăniloae menţiona: „Mitropolitul Bălan l-a apărat pe tatăl meu în acele vremuri grele chiar cu riscul de a fi dat el jos din scaunul mitropolitan, dar la un moment dat s-a pus în discuţie desfiinţarea institutului. Există un document publicat, o scrisoare a Mitropolitului Bălan, imediat după ce părintele Stăniloae a fost demis de la rectorat de la Sibiu, în care mitropolitul a protestat violent atât față de imixtiunea politică în problemele Bisericii, cât şi față de felul în care consiliul profesoral s-a comportat atunci”.
Iar cu privire la primii ani de catedră şi la primele cărţi publicate, părintele Stăniloae scria: „Ţin foarte mult la Sibiu. Mi-a intrat în fiinţă Sibiul. Acolo am scris cărţile mele de avânt, de tinereţe: Ortodoxie şi românism, Iisus Hristos sau restaurarea omului, care cred că e cea mai bună. Şi am continuat la Bucureşti, aşa cum mă definise Sibiul. Mitropolitul Bălan mi-a spus că L-am adus pe Hristos în predică. Mi-a plăcut această idee. Atunci am scris Iisus Hristos sau restaurarea omului. Să ni-L facem aproape pe Hristos, să-L iubim pe El. La noi, ortodocşii, El e prezent în Taine: Iată Eu sunt cu voi în toată vremea, până la sfârşitul veacurilor. Şi în toate binecuvântările, în toate slujbele”.
A fost meritul marelui mitropolit, ce a fost un ierarh vizionar care nu se îngrijea doar de viaţa Bisericii în prezent, ci avea în faţă şi viaţa Bisericii în viitor, atunci când el nu va mai fi, ştiind că doar având tineri pregătiţi Biserica poate să meargă bine mai departe. Mărturie ne stau zecile de bursieri care mai apoi s-au întors în ţară, ajungând cu toţii profesori şi mai departe episcopi şi mitropoliţi. Oare este întâmplător faptul că şi astăzi, după mai bine de 70, de 80 de ani manualele, studiile şi cărţile lor sunt folosite la cursuri, fiind la fel de actuale?!

„Sibiul m-a învăţat lucrurile acestea prin Mitropolitul Nicolae Bălan”

Însuşi părintele Stăniloae, amintindu-şi de perioada de început la Sibiu, afirma: „Am început cu entuziasmul tineresc această pornire la Sibiu, cred că n-aş fi putut să continuu lucrările mele care merg pe aceeaşi linie, lucrările de după aceea. Acolo am început Filocalia (primele trei volume din Filocalie s-au scris acolo), am putut să le continuu după aceea aici. Am putut să dezvolt în celelalte lucrări ceea ce începusem să afirm acolo: o teologie nelipsită de Duhul Sfânt. Duhul este cel care aduce iubirea lui Dumnezeu în noi, o teologie duhovnicească, spre deosebire de teologia raţionalistă, scolastică, făcută din definiţii noi. Cred că Sibiul m-a învăţat lucrurile acestea; m-a învăţat prin Mitropolitul Nicolae Bălan”.
Un alt act de ctitorie culturală a mitropolitului sunt necontestatele serii teologice şi didactice iniţiate de el şi zecile de volume tipărite, lucru ce a făcut ca în acea vreme Tipografia Eparhială de la Sibiu să fie cel mai important centru editorial-tipografic al Patriarhiei Române. Cele peste 300 de lucrări tipărite sub îndrumarea sa constituie astăzi o mărturie a prestigiului deosebit la care s-a ridicat Sibiul ortodox în timpul arhipăstoririi sale. Exemplu viu şi pentru cei de astăzi!
În tot timpul păstoririi sale a arătat o grijă părintească preoţilor. Slujitorii altarelor au fost îndrumaţi spre o activitate rodnică şi entuziastă, prin publicaţiile teologice care apăreau, prin cercurile parohiale, fiind şi ajutaţi în misiunea lor prin organizarea de cursuri, sume de bani sau înfiinţarea de biblioteci parohiale, fără să trecem cu vederea zecile de vizite pastorale, unele dintre ele - mai ales în zone retrase - durând săptămâni în şir. Şi toate acestea din gândul curat şi sănătos că ierarhul trebuie să fie apropiat de preoţii săi şi să se afle la faţa locului, văzând problemele şi neajunsurile, bucuriile şi realizările din viaţa parohiilor.
Întotdeauna interlocutorii lui aveau ocazia să înveţe de la Mitropolitul Bălan, căci se prezenta mereu ca un cărturar rafinat, la curent cu multe probleme de teologie şi de cultură în genere. „Glasul cu adâncimi, inflexiuni, cu spaţialităţi largi, de bucium al Înaltpreasfinţiei Sale este, după expresia lui Nichifor Crainic, însuşi glasul Ortodoxiei noastre, al puterilor uriaşe ale ei. El este susţinut de prestanţa unei înfăţişări impunătoare şi atrăgătoare în acelaşi timp, este o sinteză cu putere copleşitoare şi de blândeţe, de voinţă neclintită şi de gândire înaltă, de profunzime şi de limpezime, de seriozitate şi de seninătate, adăuga părintele Stăniloae.
Este o concretizare de elită a spiritului românesc, care a înfruntat vremurile prin forţă, ce n-a decăzut cu uşurătate. Un echilibru perfect, pus în slujba unei conştiinţe deplin identificate cu creştinismul, arzând ascuns şi continuu de dorul de a face cât mai mult pentru credinţă şi neamul propriu, o putere uriaşă, dar nuanţată, o minte limpede, dar complexă şi o voinţă neobosită, activând neîncetat pentru înstăpânirea lui Hristos în inimile româneşti”.

Supravegheat îndeaproape de oamenii Securității

În timpul vieţii sale, la împlinirea a 20 de ani de la arhipăstorire, în 1940, părintele rector Dumitru Stăniloae împreună cu Episcopul Nicolae Colan şi profesorul Grigore Marcu, bursierii mitropolitului din tinereţe, au editat şi i-au dedicat un masiv volum de peste 800 de pagini, la acesta contribuind peste 90 de personalităţi, atât clerici, cât şi mireni.
În anul 1955, la împlinirea a 50 de ani de slujire la Sibiu, ilustrul profesor Nicolae Mladin, ucenic de asemenea al mitropolitului, a coordonat editarea unui nou volum, cu peste 60 de colaboratori, pe care i-l va dedica. Din păcate, acesta a apărut după moartea sa, în anul 1956, în vremea arhipăstoririi succesorului său, Mitropolitul Iustin Moisescu, viitorul Patriarh al României.
Ultimii ani din viaţa Mitropolitului Bălan au fost trişti, căci vedea şi el starea de declin în care ajunseseră ţara şi Biserica după instaurarea regimului comunist. Aşa cum afirmă părintele profesor şi academician Mircea Păcurariu, student în acea vreme la Sibiu, mitropolitul era supravegheat şi el îndeaproape de inspectorii „văzuţi” ai Ministerului Cultelor şi de oamenii „nevăzuţi” şi „neştiuţi” ai Securităţii. În primii ani ai regimului comunist se vehicula chiar ideea înlăturării sale din scaun. Dar era „prea mare” şi prea bine-cunoscut în ţară şi peste hotare ca să se atingă cineva de el.
A trecut la cele veşnice în ziua de Schimbarea la Faţă a anului 1955, pe la amiază. Cu câteva minute înainte asistase la Liturghia săvârşită în capela studenţească şi totodată mitropolitană de duhovnicul Nicodim Belea.
Slujba Înmormântării, săvârşită în Catedrala Mitropolitană, a fost impunătoare şi sobră. A slujit Patriarhul Justinian, cu mitropoliţii Firmilian de la Craiova şi Vasile de la Timişoara împreună cu episcopii de Cluj, Oradea, Râmnic şi câţiva ierarhi în „retragere”, între care Policarp Moruşca şi Veniamin Nistor. A fost dus apoi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a rectitorit-o şi unde îşi pregătise mormântul. În anul 1993 a fost reînhumat în noua aripă a mănăstirii, ridicată de Mitropolitul Antonie şi dedicată întâistătătorilor pe scaunul Ardealului.
Acum, peste ani şi ani, chipul şi faptele Mitropolitului Nicolae Bălan rămân vii în memoria şi în inimile slujitorilor. El rămâne un model atât pentru studenţii teologi prin zelul său de a învăţa şi de a se pregăti, rămâne un model pentru profesorii de teologie datorită totalei sale dedicări în formarea viitorilor preoţi, rămâne un model pentru ierarhi şi mitropoliţii de la Sibiu pentru tactul pastoral, misiunea fructuoasă în toate planurile - cultural, economic, administrativ şi pastoral -, prin grija neobosită de a trimite studenţi la specializări în străinătate, de a vizita preoţii şi parohiile, de a construi biserici, peste 120 în arhiepiscopie, cât şi case parohiale, de a iniţia acţiuni sociale pentru familiile sărace şi preotesele văduve. Şi este şi un model pentru oamenii politici prin patriotismul său înflăcărat şi un model demn de urmat pentru toţi credincioşii prin credinţa şi iubirea sa fără margini față de Dumnezeu şi oameni. În veci pomenirea lui!