Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Nașterea Stăpânei care miluieşte pe toţi

Nașterea Stăpânei care miluieşte pe toţi

Un articol de: Ioan Bușagă - 08 Sep, 2015

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este una cu multe înțelesuri teologice, care ne cheamă să conştientizăm locul Sfintei Fecioare Maria în planul de mântuire a omenirii, dar şi ce mare însemnătate şi bucurie reprezintă pentru toți oamenii naşterea de prunci. La începutul anului bisericesc, această sărbătoare este un îndemn pentru fiecare dintre noi să căutăm iubirea Maicii Domnului, cu care, asemenea Fiului ei, îmbrăţişează întreaga lume.

Nașterea Maicii Domnului nu este relatată în Evangheliile şi în celelalte scrieri canonice ale Noului Testament. Această sărbătoare are la bază fapte din viața Sfintei Fecioare Maria care sunt consemnate detaliat în evangheliile necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov. 

Aparenta lipsă a detaliilor referitoare la nașterea și viaţa Maicii Domnului în scrierile nou-testamentare, care au în centru persoana Mântuitorului Iisus Hristos, denotă „discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei Maria”, precum explică diac. Ioan I. Ică jr. Maica Domnului este menționată în profețiile şi prefigurările Vechiului Testament, în Sfintele Evanghelii şi Faptele Apostolilor, în tradiția orală apostolică şi în tezaurul imnografic și iconografic al Bisericii creștine, în care i se aduce preacinstire sau supravenerare.
Mărturiile despre viaţa Maicii Domnului le avem din Tradiţia Bisericii, însă şi acestea mai puţine, fiindcă Sfinţii Părinţi nu au urmărit să scrie viaţa Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ci au considerat că este mai cuviincios să-i închine cuvântări de laudă şi imne, dar şi aşa au fost încredinţaţi de faptul că, „dacă ar veni la unison toate nea­murile oamenilor, ele n-ar fi în stare să atingă vrednicia laudei şi slavei ei” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). „Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi” (Sfântul Cuvios Siluan Athonitul).
Naşterea Sfintei Fecioare Maria a fost un dar de la Dumnezeu pentru părinţii ei, Ioachim şi Ana, oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu, dar care, din pricina pântecelui sterp al Anei, nu au avut copii. Lipsa pruncilor era considerată, potrivit Legii lui Moise, un blestem al lui Dumnezeu şi, astfel, erau ocărâţi de semenii lor şi nici darurile de jertfă nu erau primite la templul din Ierusalim. Deşi înaintaţi în vârstă şi mult întristaţi, drepţii şi dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana nu au încetat să se roage lui Dumnezeu, ci mai mult şi-au înălţat gândul lor spre milostivirea lui Dumnezeu; dreptul Ioachim s-a urcat în pustie, iar dreapta Ana s-a coborât în grădina ei. „Nu mă voi coborî nici pentru mâncare, nici pentru băutură, până ce nu mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul meu; şi rugăciunea va fi mâncarea şi băutura”, a zis dreptul Ioachim în sine, iar soţia sa, Ana, se tânguia şi cerea, precum Ana, mama lui Samuel (I Regi, 1), „să nu cadă din binecuvântarea Legii pentru că n-a păcătuit împotriva ei” (Protoevanghelia lui Iacov, Trei vieți bizantine... p. 217). După 40 de zile, prin înştiinţare de la îngeri, cei doi bătrâni drepţi au aflat că vor avea un copil, ca dar de la Dumnezeu, pe care la vârsta de trei ani l-au dăruit înapoi lui Dumnezeu, precum Ana a făgăduit.
Darul binecuvântat de Dumnezeu pentru dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana a fost mult lăudat şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au tocmit înţelesurile teologice adânci ale naşterii Maicii Domnului, fiindcă, „păzind legea firii, cumpătarea”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin întru cinstea drepţilor Ioachim şi Ana, „v-aţi învrednicit de o lege mai presus de fire, căci aţi născut lumii Maică fără de bărbat. Voi, în chip cucernic şi sfânt, în firea omenească vieţuind, aţi născut fiică, mai presus de îngeri şi stăpânitoare a lor” (monahul Teoclit Dionisiatul).
Dintre atâtea taine, Sfinţii Părinţi laudă smerenia părinţilor Ioachim şi Ana, care au îndurat multe până la naşterea mărită de toate neamurile a pruncei Maria, Fecioara care, „înălţându-şi mintea în Sfânta Sfintelor şi întru totul despărţindu-se de cele pământeşti, a preschimbat în cer tot pământul” (Sfântul Grigorie Palama); dar şi smerenia Sfintei Fecioare Maria, care primeşte să nască pe Fiul lui Dumnezeu.
Înţelegând, astfel, tainele teologice adânci ale sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, conştientizăm locul Sfintei Fecioare Maria în planul de mântuire a omenirii. De aceea, Sfinţii noştri Părinţi nu încetează a o preaslăvi şi admira pe Născătoarea de Dumnezeu, exclamând, precum Sfântul Nicolae Cabasila, că, dacă cele nouă cete îngereşti ar fi căzut din cer ca să se facă diavoli, dacă toţi oamenii s-ar fi făcut răi şi s-ar fi lepădat de Dumnezeu, „toate aceste rele ale făpturilor zidite, comparate cu plinătatea sfinţeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar putea să mânie pe Dumnezeu”, fiindcă nici un înger sau om nu s-ar fi putut apropia de Dumnezeu, „de vreme ce numai ea se găseşte ca singur hotar între firea cea zidită şi cea nezidită”. „Doar ea a întors lui Dumnezeu neîntinată frumuseţea care a fost hărăzită firii noastre şi numai ea s-a slujit de toate armele şi puterea cu care am fost înzestraţi. Prin dragostea pe care o avea pentru Dumnezeu, prin puterea minţii sale, prin verticalitatea voinţei şi prin măreţia înţelepciunii ei, a îndepărtat orice păcat şi a luat dar de neasemănată biruinţă. Prin toate acestea l-a arătat şi pe om în adevărata lui statură, dar şi pe Dumnezeu, cu negrăita Lui înţelepciune şi nesfârşita Lui iubire de oameni” (Sfântul Nicolae Cabasila).
Tainele Naşterii Născătoarei de Dumnezeu sunt greu de exprimat, mai ales pentru cei dintre noi care nu căutăm şi nu cutezăm să ne apropiem mai mult de Maica Domnului, fiindcă Sfinţii Părinţi, conştientizând importanţa Maicii Domnului, nu făceau din evlavia şi admiraţia lor un „sentimentalism nemotivat”, precum spune monahul Teoclit Dionisiatul, ci aveau o cunoaştere personală, o relaţie directă, deoarece „după măsura cunoaşterii se naşte şi chemarea, şi dragostea şi iubirea dumnezeiască”. Pentru aceasta, în această zi de sărbătoare, rânduită de Biserică la începutul anului bisericesc, suntem chemaţi „să nimicim sterpiciunea”, nu a trupului, ci a sufletului îndepărtat de Dumnezeu, prin apropierea de Maica Sa, deoarece iubirea ei, precum spune Sfântul Siluan Athonitul, „îmbrăţişează întreaga lume şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi”.