Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Părintele Iorgu Cioruţă sub persecuţia comunistă

Părintele Iorgu Cioruţă sub persecuţia comunistă

S-a născut la 30 iunie 1909, în familia numeroasă a agricultorului Constantin Cioruţă din comuna Vasile Alecsandri, judeţul Tulcea. Deşi rămăsese orfan de mic copil, cu multe greutăţi materiale, a urmat Seminarul Teologic de la Constanţa, pe care l-a absolvit în anul 1927. A primit darul preoţiei, pentru ca mai apoi să fie numit slujitor la Parohia Ştefăneşti, judeţul Ilfov. Totodată, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde în 1937 a primit diploma de licenţă. Chiar dacă avea studii superioare, părintele Cioruţă a rămas ataşat de parohienii săi de la Ştefăneşti, slujindu-i cu devotament până în clipa arestării de către Securitatea comunistă, la 26 iulie 1962. A fost arestat pe motiv că, „începând cu anul 1958, a redactat şi a expediat mai multe scrisori anonime cu conţinut antidemocratic conducerii partidului, forurilor bisericeşti din Capitală şi din provincie, precum şi unor personalităţi eclesiastice“. Mai exact, conform interogatoriilor consemnate în ancheta penală, deşi părintele a mărturisit după torturi fizice şi psihice inimaginabile, din proprie iniţiativă, el trimisese o serie de scrisori prin care protesta faţă de politica de culte promovată de partidul comunist. Conform interogatoriului din 3 august 1962, părintele mărturisea: „În calitatea mea de preot am fost revoltat pentru faptul că: în regimul actual, religia este ponegrită, se neagă numele lui Dumnezeu şi al lui Hristos în cărţi, s-au scos icoanele din şcoală, iar copiii nu sunt lăsaţi să vină la biserică la sărbătorile religioase; tineretul în loc să vină la biserică se duce la bal şi la alte distracţii care se organizează tocmai în acest scop. [...] Toate acestea m-au indignat şi revoltat, determinându-mă să scriu diferitelor instituţii scrisori în care mi-am manifestat revolta spirituală“. Părintele a trimis scrisori Patriarhului Justinian, în anul 1950, sub semnătura „un preot“ sau în 1960 către Arhiepiscopia Bucureştilor prin care protesta faţă de amestecul autorităţilor statului în activitatea Bisericii, precum numirea de protopi sau cum învăţătorii îi opresc pe copii să frecventeze biserica. Protestul părintelui a fost şi unul făţiş, precum cel din 1951, când s-a afişat în Bucureşti în straie preoţeşti rupte, situaţie din care a fost salvat de protopopul Gheorghe Ciocan şi vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Alexandru Ionescu. În 1958, prin mai multe scrisori către prim-secretarul PMR Gheorghiu-Dej, dar şi unor cetăţeni, sub pseudonim,  a trimis o poezie cu titlul „Jalea românului“, scrisă de el, din care spicuim: „Milioanele de fii/ Zac în negre puşcării/ Şi ce-i care au mai rămas/ Cu lacrima pe obraz; Plâng boii trăgând la plug/ Plâng creştinii puşi în jug/ Grâul ce l-au secerat/ Nu le-ajunge de mâncat/ Căci păgânii l-au luat“. Chiar dacă „faptele“ părintelui erau grave pentru autorităţile comuniste, totuşi ultimul val de arestări trecuse şi astfel condamnarea nu a prevăzut o pedeapsă la ani grei de puşcărie. Astfel, prin Sentinţa nr. 348 din 22 decembrie 1962 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a primit o condamnare de 2 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A refuzat să facă recurs la sentinţă, motivând: „pedeapsa este blândă în raport cu faptele pe care le-am comis“. A cunoscut Penitenciarul Jilava, unde în perioada aprilie-iunie 1964 a prestat muncă obligatorie. A fost eliberat la 27 iunie 1964 din Penitenciarul Jilava. Ulterior, în anul 1974, cu numele de „Ilie“, a intrat în obştea de la Mănăstirea Cernica. A fost unul dintre slujitorii şi duhovnicii cei mai căutaţi din mănăstirea de la marginea Bucureştilor. La 8 ianuarie 1997 a trecut la cele veşnice.