Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Preotul Chiriac Bidoianu, model de slujire a aproapelui

Preotul Chiriac Bidoianu, model de slujire a aproapelui

Un articol de: Raluca Brodner - 08 Mar, 2015

Viaţa întreagă i-a fost rod al unei dăruiri şi al unei munci susţinute. 55 de ani i-a jertfit pe altarul preoţiei în Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti. S-a remarcat prin calităţile sale umane şi vocale deosebite. Îşi pregătea cu grijă predicile, inspirate din cărţile Sfinţilor Părinţi, mai ales ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care le păstra cu grijă într-o bibliotecă impresionantă, cu peste 700 de cărţi. Părintele Chiriac Bidoianu nu a ştiut să trăiască altfel decât cu sufletul lipit de biserică şi de credincioşi.

Din testamentul părintelui, redactat în 28 august 1928, cât şi dintr-o notă biografică publicată în revista „Apostolul“, reiese că acesta s-a născut în comuna Chirnogi (fostul judeţ Ilfov, actualmente Călăraşi), la 9 martie 1853, într-o familie cu 6 copii. Tânărul Chiriac a urmat cursurile primare la Şcoala „Radu Vodă“ din Bucureşti, după care a studiat la Seminarul Central.

În slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor

A fost primit în postul de cântăreţ la Biserica „Sfântul Elefterie“-Vechi, în vremea păstoririi vrednicului preot Nestor Lazăr, cu a cărui fiică, Elena, s-a căsătorit în data de 11 noiembrie 1873, iar un an mai târziu a fost hirotonit diacon. După câteva luni, s-a transferat la Biserica „Sfântul Silvestru“, unde slujeau părinţii Theodor Arţăreanu, Radu Radulian şi Mihail Referendanu. Datorită calităţilor umane deosebite, tânărul diacon a fost primit cu entuziasm de toţi enoriaşii, a căror bucurie a fost şi mai mare în 17 mai 1884, ziua hirotonirii sale ca preot de către arhiereul Inochentie. Tânărul preot s-a integrat frumos în comunitatea bisericii celei noi şi bogate. Se distingea prin vocea sa splendidă, după cum reiese din mărturia vrednicului de pomenire părintele Dimoftache, un mare cântăreţ de psaltichie. Într-o zi, părintele a trecut pe la Biserica „Sfântul Silvestru“ cu intenţia de a candida pentru un post de diacon. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu preotul Chiriac, care i-a arătat cum trebuie să cânte în biserica în care a fost rânduit să-I slujească lui Dumnezeu: „S-a prins cu mâinile de Sfânta Masă şi când şi-a dat drumul la voce am crezut că se dărâmă bolţile peste mine. Aşa un volum avea vocea părintelui Chiriac.“

Învăţător la „şcoala popilor“

Buna conlucrare dintre cei trei preoţi a dat rezultate remarcabile atât în privinţa administrării bisericii, cât şi în educaţia morală şi socială a enoriaşilor. „Cum în jurul bisericii era un teren mare de aprox. 4.000 mp, atunci când s-a început organizarea învăţământului primar în Bucureşti, preoţii s-au gândit să înfiinţeze ei înşişi o şcoală şi de aceea au clădit un local pe terenul bisericii. În anul 1860, obţinând acordul autorităţilor, au organizat una din puţinele - şase sau şapte - şcoli existente atunci în Capitală, la care cei trei preoţi au fost şi învăţători. Această şcoală era cunoscută sub numele de «şcoala popilor». Părintele Chiriac a predat la această şcoală şi a continuat activitatea didactică vreme de 31 de ani“, a consemnat pr. prof. Nicolae Bordaşiu în lucrarea „Preotul Chiriac Bidoianu, paroh la Biserica «Sfântul Silvestru»“.

Importanţa muncii la catedră a preotului învăţător reiese din mărturia unui fost elev al său, avocatul Alexandru Ionescu, redată în revista „Apostolul“: „Vorbesc pentru unul dintre cei mai iluştri şi demni bărbaţi ce ne-au pus întâi cartea în mână. Am avut fericirea, noi toţi, care ne-am adăpat la cea mai virtuoasă fântână şi am ajuns, dacă nu fruntaşi, cel puţin oameni de treabă la locul nostru, căci om de treabă a fost cel ce ne-a călăuzit primii paşi ai copilăriei. Era o carte vie de înţelepciune. În timpul războiului, toată lumea era amărâtă, tulburată! Unul singur - liniştit, în biserică, în genunchi, rostind rugăciuni la Cel Atotputernic să ne apere ţara de duşmani. Am ieşit din biserică plângând ca un copil, uşurat de marea primejdie ce ne ameninţa.“

Indiferent de religie, toţi îl considerau „părintele lor“

Potrivit pr. prof. Nicolae Bordaşiu, în vremea preotului Chiriac, parohia avea aceeaşi întindere ca şi astăzi, iar în perimetrul ei locuiau circa 1.760 de persoane, între care erau şi romano-catolici, şi luterani, dar mai ales armeni şi evrei. Toţi îl respectau şi-l socoteau „părintele lor“, chiar şi cei de altă religie sau naţionalitate.

Timp de 12 ani, părintele Chiriac a fost protoiereul judeţului Ilfov, pe ai cărui preoţi îi cerceta personal la casele lor. Le era îndrumător şi prieten, astfel încât a putut cunoaşte bine viaţa obişnuită a acestora.

La biserică, se ocupa în mod deosebit de activitatea corului, înfiinţat în anul 1890, mai întâi sub formă de cor bărbătesc şi de copii, iar mai apoi cor mixt. În timpul păstoriei părintelui Chiriac, corul a susţinut peste 300 de concerte în afara bisericii.

În anul 1919, a înfiinţat Căminul cultural şi de ajutor „Sfântul Silvestru“, al cărui preşedinte a fost cât a trăit, şi la activităţile căruia (serbări, şezători culturale, cu cântece şi jocuri, cuvântări, conferinţe cu conţinut moral sau comemorativ) participau enoriaşii bisericii, cadrele didactice împreună cu elevii şcolii. Una dintre realizările importante ale căminului a fost înălţarea unui monument spre cinstirea eroilor neamului, chiar în faţa bisericii.

Tot părintelui Chiriac i se datorează iniţiativa înfiinţării Societăţii Clerului Român „Ajutorul“ (1870-1952), cu scopul de a-i înfrăţi pe preoţi şi de a-i ajuta în activitatea lor pastorală. În cadrul acestei societăţi a funcţionat o casă de ajutor reciproc pentru cazuri de boală, împrumuturi, ajutor de înmormântare.

Printre preocupările de interes ale părintelui Bidoianu s-a numărat şi biblioteca parohială, pe care a sporit-o mereu cu volume preţioase.

De asemenea, i-a ajutat pe elevii săraci şi meritorii din parohie şi din afara acesteia, în cadrul Societăţii „Ajutorul elevilor săraci din Capitală“, înfiinţată în anul 1907, împreună cu epitropul Ion Procopie Dumitrescu, primarul de atunci al Bucureştiului.

Moştenirea

Odată cu trecerea timpului, „mahalaua“ Silvestru în care Pârvan şi Stanca au ctitorit la 1743 prima biserică şi-a schimbat înfăţişarea, iar sfântul locaş necesita „neapărată nevoie de o reparaţiune radicală sau a se construi din nou“, după cum se arată într-o notă a protoiereului de atunci C. Ionescu, din anul 1896. Toată responsabilitatea a căzut în grija părintelui Chiriac, care s-a ocupat de parohie din 1901 până în aprilie 1929. Printr-o înţeleaptă administrare a epitropiei, diriguită de Ion Procopie Dumitrescu, averea bisericii a crescut considerabil.

Construcţia noii biserici a durat 3 ani, 2 luni şi 3 zile, după cum a consemnat însuşi vrednicul paroh: „Epitropia Ion Procopie Dumitrescu, Ioniţă Filipescu şi subsemnatul, ziua şi noaptea am vegheat pentru reuşita acestui măreţ locaş dumnezeiesc.“ Slujba de sfinţire a avut loc în 30 septembrie 1907 şi a fost o mare sărbătoare pentru întregul cartier.

Din banii proprii ai părintelui Chiriac s-a construit o casă pentru paraclisier, în interiorul căreia s-a amenajat un spaţiu pentru Consiliul parohial şi pentru repetiţiile corului. În ea a trăit, a gândit şi a scris părintele Galeriu cât timp a slujit la Biserica „Sfântul Silvestru“. De asemenea, părintele a mai construit o casă parohială pentru toţi slujitorii bisericii.

„Când a socotit părintele Chiriac vremea potrivită pentru a lăsa loc de muncă pentru alţii, s-a retras din postul de paroh, în aprilie 1929. Pentru aceasta şi-a înaintat demisia din acest post“, a adăugat pr. prof. Nicolae Bordaşiu.

În testamentul redactat în 28 august 1928, părintele a lăsat scris: „Biserica Silvestru, pe care am servit-o cu cea mai mare evlavie şi râvnă din tinereţe şi unde umilele şi caldele mele rugăciuni au fost auzite şi îndeplinite de Bunul şi mult-milostivul Dumnezeu, îi las casa din str. Th. Palade, biblioteca, mobilierul, crucile de cult, căldăruşa de argint, bani“ şi obligaţia de a-i împlini testamentul după moartea lui. Testamentul a ilustrat mărinimia lui. A dăruit cu dragoste tot ce a agonisit şi nu a cerut în schimb decât să fie pomenit şi să i se facă parastase. La un an după decesul părintelui, în ziua de 18 iulie 1929, Primăria Bucureştiului, prin decizia Comisiei de Nomenclatură, a aprobat ca una din străzile din apropierea bisericii să-i poarte numele.