Proeminenta creație și activitate a lui Vasile Voiculescu lasă impresia că se diminuează cronologic pe nedrept, când în substanță nu ar trebui să lipsească din nici un manual, fie de istorie, fie de limba și
26 Apr, 2024
Repere în istoria Bisericii Ortodoxe din Coreea
Flacăra Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea „una, sfântă, sobornicească şi apostolească“, s-a aprins pentru prima dată pe pământ coreean în anul 1900. Biserica Ortodoxă din Coreea a întâmpinat dificultăţi încă de la începuturile sale, dar în ultimele decenii a cunoscut o dezvoltare importantă. Astăzi, pastoraţia Mitropoliei Ortodoxe din Coreea include credincioşii ortodocşi care vin din diferite ţări ortodoxe cum ar fi Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Serbia, Belarus etc., dar şi din SUA, Canada.
Potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Ortodoxe a Coreei, primul misionar ortodox rus care a ajuns pe pământ coreean a fost diaconul Nicholas Alexeyef (1869-1952). A urmat apoi în luna ianuarie a anului 1900 arhimandritul rus Chrysanthos Setkofsky, care, odată stabilit în Seul (capitala Coreei de Sud), şi-a dedicat misiunea pastorală ortodocşilor ruşi de aici, dar şi coreenilor convertiţi la Ortodoxie. În anul 1903, părintele Chrysanthos a ridicat o capelă micuţă, închinată Sfântului Nicolae, unde şi-a început slujirea preoţească, muncind cu mult zel şi sacrificiu.
Printre gloanţele războaielor
Ca urmare a războiului ruso-japonez (1904-1905), încheiat cu victoria japonezilor, toţi ruşii stabiliţi în Coreea au fost forţaţi să părăsească ţara. Aşa se face că părintele arhimandrit Chrysanthos şi apropiaţii săi s-au întors în ţara natală. Micuţa turmă ortodoxă coreeană a rămas fără păstor.
În perioada 1906-1912, un alt misionar rus, arhimandritul Paul Ivanofski, s-a stabilit în Coreea şi a făcut ca Ortodoxia să înflorească încă o dată pe acest pământ.
Revoluţia bolşevică şi amploarea pe care a luat-o comunismul în Rusia au lăsat urme adânci în trupul Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a confruntat cu grele persecuţii. Patriarhia Moscovei şi arhiepiscopul de Vladivostok, sub a cărui jurisdicţie se afla, la acel moment, comunitatea ortodoxă din Seul, nu au mai avut nici o punte de comunicare cu Coreea şi nici nu au putut sprijini biserica asiatică, aşa cum o făcuseră înainte, în timpul primelor două decenii de la înfiinţarea sa. Astfel, Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei, în data de 4 noiembrie 1921, a luat hotărârea (clasificată în documente cu nr. 1571) ca misiunea ortodoxă din Coreea să treacă sub jurisdicţia arhiepiscopului de Tokyo (Japonia). De atunci şi până în 1949, anul plecării ultimului preot rus din Coreea, arhiepiscopul de Tokyo a avut rol consultativ pe probleme de misiune, în ţară, şi i-a revenit responsabilitatea numirii şi coordonării clerului din Biserica „Sfântul Nicolae“ din Seul.
Totuşi, ororile celui de-al Doilea Război Mondial şi îndelunga suferinţă a poporului coreean, îndurată sub ocupaţia japoneză care a durat 35 de ani, la care se adaugă mişcările politice din Peninsula Coreea de la acea vreme, au influenţat relaţiile între comunitatea ortodoxă coreeană şi Biserica Japoniei. Ca rezultat, comunitatea ortodoxă coreeană a fost izolată de restul comunităţilor eclesiastice ortodoxe din întreaga lume.
În anul 1950, a izbucnit războiul coreean. Singurul preot coreean ortodox, menţionat în statutul Misiunii ortodoxe ruse în Coreea (1 mai, 2005), a fost părintele Alexey Kim Eui Han, care, capturat de nord-coreeni, a dispărut în cele din urmă. Artileria militară a distrus biserica din Seul, iar credincioşii ortodocşi s-au risipit, în fuga lor de moarte. Aşa se face că făclia Ortodoxiei în Coreea a fost, din nou, pusă în pericol de a fi stinsă.
Eforturi misionare
Prezenţa activă în regiune a arhimandritului grec Andreas Halkiopoulos a fost încununată de izbândă pentru credincioşii ortodocşi coreeni, care au reuşit să formeze o parohie în Seul. În timpul şederii sale în Coreea, clădirea bisericii a fost restaurată, orfanii coreeni au fost îngrijiţi şi hrăniţi zilnic şi sute de noi convertiţi ortodocşi au fost catehizaţi şi botezaţi. Înainte de plecarea în Grecia a părintelui Andreas, un preot coreean a fost hirotonit în Tokyo, în data de 9 ianuarie 1954, în persoana părintelui Boris Moon, care a fost ales de membrii comunităţii ortodoxe din Seul.
Stăruia, totuşi, o nemulţumire care trebuia rezolvată. Biserica Ortodoxă din Coreea nu aparţinea niciunei jurisdicţii eclesiastice, din cauza relaţiilor tensionate, de la acea vreme, cu Japonia. Astfel, în luna decembrie 1955, membrii comunităţii ortodoxe coreene au organizat o adunare generală, în urma căreia au convenit să trimită o petiţie patriarhului ecumenic Athenagoras, în care cereau să fie primiţi sub jurisdicţia sa eclesiastică.
Patriarhia Ecumenică a răspuns pozitiv cererii, asumându-şi administrarea Bisericii Ortodoxe Coreene. Preotul Boris Moon, alături de oameni devotaţi Bisericii, a luptat cu eforturi supraomeneşti pentru a menţine comunitatea restrânsă a credincioşilor ortodocşi, pentru a salva proprietatea Bisericii, confiscată de Guvernul coreean, şi pentru a construi, în cele din urmă, biserica în stil bizantin a Catedralei „Sfântul Nicolae“, în anul 1968, pe locul în care se află şi astăzi.
Până în anul 2004, Biserica din Coreea a fost exarhat al Patriarhiei Ecumenice, sub supravegherea IPS Dionysios Metropolitan al Noii Zeelande, care era asistat, încă din anul 1975, de arhimandritul Soterios Trambas, hirotonit episcop-vicar în anul 1993.
În 2004, Biserica din Coreea a fost ridicată la rangul de mitropolie, iar episcopul Soterios a fost numit mitropolit, iar în mai 2008, mitropolitul Soterios a demisionat de bunăvoie şi a fost ales mitropolit de Psidia. De atunci şi până astăzi, Mitropolit al Coreei este IPS Ambrosios Zographos.
În prezent
În ultimele decenii, Biserica Ortodoxă din Coreea a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Până în prezent, şapte preoţi coreeni sunt repartizaţi în tot atâtea parohii, cărora li se adaugă doi diaconi. Alături de Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Seul, există parohii ortodoxe în oraşele Busan, Incheon, Jeonju, Chun-cheon, Yanggu şi Ulsan, precum şi numeroase capele. În 2004, s-a construit Biserica „Sfânta Treime“ din Pyongyang, Coreea de Nord.
Cei care doresc să primească botezul ortodox găsesc, în fiecare parohie, cursuri speciale de formare pentru catehumeni. Ortodocşii coreeni au la dispoziţie o varietate de texte liturgice de bază, lucrări teologice şi cărţi de instruire spirituală, traduse în limba maternă, pe care le pot procura online, din diverse librării, de la Centrul de Misiune din Seul (de pe lângă Catedrala „Sfântul Nicolae“), dar şi din Incheon. De asemenea, se ţin prelegeri, seminarii în universităţi şi în alte instituţii academice despre Biserica Ortodoxă. Momentan, se fac eforturi pentru a construi un centru educaţional patriarhal şi o şcoală teologică nouă în zona Gapyeong. În anul 1996, la seminarul teologic a fost introdus în programă un curs intensiv dedicat studenţilor din India, Indonezia şi Filipine, dintre care unii au fost hirotoniţi, după absolvire, preoţi şi diaconi. Activităţile filantropice reprezintă o prioritate pentru parohiile ortodoxe din Coreea, din dorinţa ajutorării persoanelor nevoiaşe şi a vârstnicilor. În acest sens, există Centrul „Philanthropic“ din Chuncheon şi o grădiniţă în Busan.
Pastoraţia Mitropoliei Ortodoxe din Coreea se adresează credincioşilor ortodocşi care vin din diferite ţări ortodoxe cum ar fi Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Serbia, Belarus, dar şi din SUA şi Canada.
Există două mănăstiri în cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe din Coreea, una de maici, Mănăstirea „Schimbării la Faţă“ (în Gapyeong,), şi alta de călugări, Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat“ (în Yanggu).
