Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Roadele educației, merinde pentru veșnicie

Roadele educației, merinde pentru veșnicie

Un articol de: Diac. Ioan-Aurelian Marinescu - 23 Oct, 2016

Dacă buna creștere ne-o dau părinții, pentru a spori în credință avem nevoie de pedagogi creștini. Adevărata educație creștină poate fi dobândită numai de la cei care o dețin deja. Doar aceștia o pot da vie mai departe. În lanțul nevăzut al marilor formatori și îndrumători de conștiințe, ne uimește figura paradigmatică a unui mare și luminat mărturisitor, Sfântul Teodor Studitul (759-826).

Ca și în alte domenii unde experiența este literă de lege, și în călătoria spre sfin­țenie cel mai sigur drum este cel deja bătătorit. Iată de ce omul de azi e bine să urmeze pașii celor dinaintea lui, deși contextul vieții actuale este unul de-a dreptul diferit. Sfaturile sfinților de odinioară, înțelepțiți prin rugă, știință de carte și asceză, rămân chiar și în postmodernitate un mare sprijin în devenirea ființei fiecăruia. Deși astăzi mijloacele de informare și culturalizare au cunoscut o a­devărată revoluție, educația o­mu­­lui lăuntric nu poate nicicum fi obținută prin clicuri repetate și apli­cații, actualizate și ele mult prea des. Nu poți deveni om de­săvârșit urmând sporadic etapele unor programe interactive ce-ți promit diferite competențe, căci tehnologia nu va reuși nicicând să înlocuiască încurajarea și motivarea pe care i-o dă unui elev un profesor mul­țumit de răspunsul corect dat lui la o întrebare.

La fel este și în creșterea duhovnicească. Creștinul poate afla despre virtuți din cărți, dar viața lui nu este mișcată cu adevărat decât la vederea celui ce le împli­nește. Un astfel de exemplu de cugetare și înfăptuire a virtu­ții îl dă celor din vremea lui și după el Sfântul Teodor Studitul, unul dintre cei mai luminați pedagogi de suflete ai primului mileniu creștin.

Omorârea patimilor și învierea virtuților - autenticul mod de a prăznui zilnic Paștile

Figură aparte de călugăr, el va ajunge să fie considerat unul dintre cei mai mari reorganizatori ai monahismului răsăritean, perenitatea contribuției sale fiind legată mai ales de restabilirea disciplinei monahale printr-o întoarcere la puritatea originală a vieții de chinovie.

Mărturisitor al dreptei credin­țe în favoarea cinstirii sfintelor icoane de-a lungul îndelungatei dispute iconoclaste și iscusit orator în fața obștii sale și a întregii societăți a acelor vremuri, Sfântul Teodor Studitul ne-a lăsat spre înțelepțire o importantă colecție de cateheze, unele scurte, altele mai dezvoltate, în care con­templația lucrurilor dumne­zeiești se îmbină fericit cu con­cretețea sfaturilor practice rostite spre mai buna rânduire a vieții monahilor, și nu numai.

Deși abia în 1993 a apărut prima traducere în franceză a scurtelor sale cateheze, în număr de 134, aceste adevărate lecții de duhovnicie sunt actuale prin înțelepciunea soluțiilor oferite la o extrem de bogată paletă de aspecte ale vieții duhovnicești.

Textul acestor îndemnuri rostite regulat în fața comunității de călugări foarte cultivați ne revelează figura unui veritabil pedagog duhovnicesc cu suflet de părinte. Sfântul Teodor se adresează ucenicilor lui îndemnându-i să îmbrăţişeze o viaţă pătrunsă de o constanţă duhovnicească. Chiar dacă Sfintele Paşti şi postul care le precedă sunt doar o dată pe an, creştinul trebuie să le aibă pe amândouă permanent în suflet. Viaţa omului iubitor de Dumnezeu trebuie să fie un post continuu şi o bucurie permanentă de Domnul Cel înviat.

Viața întreagă este o pregătire a prăznuirii Paștilor viitoare și veșnice, iar omorârea patimilor și învierea virtuților constituie adevăratul mod de a prăznui zilnic Sfintele Paști (cateheza 67).

Autentica viață creștină este totodată senină şi sobră, realistă, dar profund optimistă. Creştinul trebuie să fie smerit, permanent cu gândul la Domnul, harnic şi lucrător de fapte vrednice. Cu o cunoaștere de invidiat a întregii Sfinte Scripturi, căci citatele biblice abundă de-a dreptul în fiecare pagină a textelor sale, Sfântul Teodor îndrumă obștea precum un profesor dedicat își urmărește îndeaproape strategia pedagogică pentru formarea cum se cuvine a celor din fața sa. El le vorbește ucenicilor lui din Sfintele Scripturi, găsind un cuvânt potrivit oricărei situații pe care o traversează comunitatea. Duhovnicul știe să mustre cu blândețe derapajele de comportament ale fraților (cateheza 8), dar știe și să-i întărească pe cei rămași, la plecarea la Domnul a unuia dintre ei (cateheza 12). Gândul la moarte și la vremelnicia acestei vieți îi face catehezele sobre și de luat în seamă.

Călători prin viața care ne va hotărî eternitatea

Abil orator în apărarea venerării sfintelor icoane și moaște ale sfinților, starețul Teodor insistă asupra acestei teme de actualitate în vremea sa, dând numeroase argumente logice și teologice pentru cinstirea chipului zugrăvit al lui Hristos și al sfin­ților Lui.

El pleacă deseori în catehezele sale de la momentul anului liturgic pe care îl sărbătorește comunitatea de monahi, sau de la perioada calendaristică și obliga­țiile ei agricole, pentru a ajunge să sădească și mai apoi să culeagă roadele duhovnicești ale obștii pe care o îndrumă. Tot el ne avertizează că ne vom hrăni în eternitate cu roadele recoltelor noastre duhov­nicești, care odată secerate nu țin doar câteva luni sau ani, ci ne oferă o hrană veș­nică, netrecătoare. După moarte ne vom bucura de hrana euharistică cu care ne-am hrănit sau nu în viața pământească, cei silitori în acest sens bucurându-se acum de fericirea gustării neîncetate din Spicul vieții veșnice (cateheza 17).

Creștinii, văzuți drept călători în această viață, trebuie să se ajute reciproc în drumul lor pe calea împărătească a virtuții, folosindu-se inteligent și cu măsură atât de alimentație, cât și de somn (cateheza 123). Dacă somnul și lipsa de măsură sunt hrana patimilor, lupta ascetică împotriva somnului și drumul drept al cumpătării cultivă ogorul virtuților (cateheza 27).

Tot creștinul trebuie să fie un purtător de Dumnezeu, în el trebuie să trăiască Hristos (cateheza 70). El trebuie să nu lase nici un loc demonului în viața sa, trebuie să nu-i permită să-i murdărească deloc conștiința cu gânduri de tot felul și cu amintiri dăunătoare. Dacă însă cade une­ori ademenit de gânduri inspirate de vrăjmaș, să continue oricum lupta, măcar netransformându-le în faptă (cateheza 71, 124). Iată câteva sfaturi în acest sens: „Frații mei, să fugim pe cât posibil de păcat, până și de gândul păcatului, căci de la gânduri trecem la cuvinte, și de la cuvinte sfârșim în săvârșirea faptei efective. Este greu și dificil să nu fii prins de gânduri nepotrivite. Dar, chiar și dacă suntem prinși, să ne grăbim a ne debarasa cât mai repede de ele prin rugăciuni, lacrimi, prin străpungerea inimii, care naște frica de Dumnezeu, de frică să nu ne provoace moartea rămânerea în ele, și aceasta în fiecare zi. Tot timpul se dezlăn­țuie în noi o luptă ne­cruțătoare și nu este posibil să-i scăpăm decât printr-o mare și statornică supraveghere a duhului, cu ajutor de sus” (cateheza 124).

Doar suportând neîncetat atacurile văzute și nevăzute din această viață ne înnoim pentru trăirea veșnică a lumii fericite de dincolo (cateheza 68), iar în dobândirea acestei rezistențe Îl avem ghid și exemplu pe Hristos Însuși, înconjurat de sfinții Săi. Viața nu trebuie cheltuită fără rost și fără nici un rezultat, căci prezentul nu este decât umbră și vis în comparație cu ce va urma să fie (cateheza 27).