Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Satul natal, matrice a virtuților cardinale

Satul natal, matrice a virtuților cardinale

Un articol de: Tiberiu N. Olariu - 16 Mar, 2019

Ceea ce este prețios se pronunță rar, și mai rar se poate descrie, măcar la nivel rezumativ, imaginea idilică a copilăriei petrecute în satul natal. A vorbi despre satul natal și despre lumea satului reprezintă un demers aproape la fel de intim cu cel prin care un penel iscusit are cutezanța să zugrăvească făptura mamei în complexitatea ei. O scurtă prezentare istorică a meleagurilor natale începe făcând precizarea că acestea apar menționate în cronologia istorică românească printr-un act emis de cancelaria domnească a Țării Moldovei condusă de voievodul Iuga „-Ologul” (1399-1400) la 28 noiembrie 1399 prin care întărește „jupanului Țiban”, boier care făcea parte din Sfatul domnesc, proprietatea asupra satului „Țibăneștii de pe apa Gârbovățului, până la Movila cea veșnică și Stejarul cel Frumos”.

Cercetările arheologice întreprinse în zonă de specialiștii Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui la jumătatea anilor '80 au plasat vremurile de început ale locuirii permanente a satului în secolul VII d.Hr. Urmele de locuire ale ținutului sunt confirmate și de dovezile arheologice găsite în zonă, moneda din argint de tip Huși-Vovriești, descoperită în locul „în Cier” la numai 3 km de satul Țibăneștii Buhlii, monedă din sec. IV î.Hr., care imită tetradrahmele emise în vrema regelui Filip al II-lea Macedoneanul (359-336 î.Hr.), tatăl lui Alexandru Macedon, sau tezaurul de la Schinetea, conținând o cruciuliță, o serie de cercei și diademe din argint, îngropate de descendenții „jupanului Țiban”, undeva între anii 1470-1475, în preajma bătăliei de la Vaslui din 10 ianuarie 1475. Pe lângă podoabele de orfevrărie, îcomoara” descoperită la mijlocul anilor 1970 pe „dealul Comornița” conține și ducați venețieni din aur și 59 de aspri turcești. Acestor emisiuni numismatice descoperite în proximitatea satului Țibăneștii Buhlii li se adaugă altânii din vremea sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, aflați în patrimoniul bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Băcești. La numai 5 km de sat, în localitatea Tansa din județul Iași, arheologul Vasile Ursachi de la Muzeul de Istorie din Roman avea să descopere o stelă funerară sarmatică.

Puternic încărcată de istorie și de frumusețea cadrului natural, zona adiacentă satului Țibăneștii Buhlii a fost leagănul nașterii unor personalități precum omul politic conservator Petre P. Carp, Mitropolitul Primat Athanasie Mironescu, rabinul Yehezkel Mark și domiciliu pentru perso­na­lități ale lumii militare precum mareșalul Constantin Prezan sau generalul Iacob Zadik.

Cel mai vechi locaș de cult din Episcopia Hușilor

Argumentelor de natură istorică menite să reliefeze bogăția patrimoniului cultural și valorii memoriale a personalităților mai sus enumerate se adaugă contri­bu­ția pe care „lumea satului” a avut-o asupra formării unor deprinderi prin transmiterea de valori perene, moștenite în cadrul obștii sătești din moși strămoși”, printr-o existență trăită cu perspectiva moștenirii veșniciei prin împlinirea poruncilor: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toa­tă inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată pu­te­rea ta” … „Să iubeşti pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 30-31).

În simplitatea ei, această lume a satului pare că își atinge scopul clamat de imnografia bizantină într-un tropar închinat Sfinților Ierarhi, pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate”, Sfântul Nicolae fiind ierarhul sub a cărui oblăduire este pusă și vechea bisericuță din sat, după unele cercetări este socotită drept cel mai vechi locaș de cult din Episcopia Hușilor. Nucleu diriguitor asupra vieții comunității, biserica ne aduce și astăzi în amintire bucuria prilejuită de comuniunea în rugăciune de Ziua Odihnei” alături de moș Gheorghe, nenea Vasile, nenea Mircea și alte țațe și mătuși venerabile care umpleau stranele bisericii „duminică de duminică” și la marile sărbători, însemnate cu cruce roșie în calendar.

O lume de altădată, arhaică și comportând asemănări cu veritabile file de letopiseț, vorbind în graiul dulce moldovenesc care păstrează în actualitate cuvinte ieșite de mult din uzul limbii române literare precum: dijmă, coclauri, corhană, jivină, lighioană, chipă­ruș, zăbavnic, bicisnic, dugheană, calacatâri, amintind de vremurile Evului Mediu și de ingerința cuvintelor slave și turcești în fondul lexical autohton.

Îmbrăcați cu bondițe înflorate, acești „oameni simpli” ne-au învățat să spunem Adevărul, să discernem între bine și rău și să identificăm pe aceia care caută să oculteze adevărul mințind prin omisiune. Student al Facultății de Istorie, în cadrul cursului de Istorie a Greciei Antice, am rămas surprins să descopăr sistemul de valori după care se guverna polisul grecesc prin democrație, sistem în care conceptul de „dike”- dreptate divină în sensul de a da fiecăruia ce se cuvine” și cum acest concept se regăsea și în filosofia simplă de viață a sătenilor din Țibănești. Fiecare își avea locul său în cadrul comunității să­tești, iar fruntașii satului erau cei mai muncitori dintre ei și cei mai im­plicați și în într-ajutorarea ce­lor­­lalți, mare parte din muncile agricole se realizau prin sistemul de clacă, sistem care angrena mare parte din comunitate la prășit, cos­it, adunarea roadelor de pe câmp, însoțiți de rapsodul popular al satului, nenea Mircea Cucu, și uneori de membrii fanfarei din Bă­cești. Bucuria și necazul se îm­păr­­tă­șeau în comuniune cu vecinii, „pâinea cea de toate zilele” se fră­mânta și se cocea alternativ, pe zile, în case diferite, și cu toții îm­părțeau apoi și vecinilor, pentru sufletul celor adormiți întru Domnul. Omenitatea se simțea peste tot și lumea trăia în frica lui Dumnezeu și rușinea față de oameni. Regretăm acele vremuri și acel sistem de valori care poate fi ușor catalogat astăzi, într-un mod nedrept, anacronic și căzut în de­suetudine. Această lume românească autentică, cu trăinicia ei încercată în existența-i bimilenară, a sădit în noi și acel curaj de a nu ceda în fața adversităților, punând gând bun la Dumnezeu”, într-un continuu drum spre perfecționare, în înmulțirea talanților pentru a aduce Stăpânului rod însutit și pentru a nu ne asemăna slugii ne­trebnice și viclene care preferă siguranța adusă de prudență și indolență prin îngroparea talalantului. Această lume ne-a învă­țat să mărturisim adevărul indiferent de urmări. Lumea în care trăim ne pune prea adesea curajul la încercare, având în vedere că nenumărate sunt cazurile în care mărturisirea adevărului conduce la ostracizare din partea celor puternici și chiar a societății. Dar Ade­vărul a adus deservicii încă de la începuturi. Oare nu pentru Ade­văr a suferit moarte și Mântuitorul Hristos, și încă moarte pe Cruce? Oare nu pentru curajul de a mărturisi că este Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit între tâlhari? În șirul nenumăratelor victime care au suferit calvarul închisorii politice provocat de mărturisirea Adevărului în timpul regimului comunist s-au numărat și cei 3 preoți care au deservit comunitatea eclesială a Parohiei Țibăneștii Buhlii: pr. Veniamin Popa, pr. Nicolae Pâslaru și pr. Nicolae Talpalaru.

De la lumea satului am moștenit și acea cumpătare prin capacitatea de a gestiona situațiile într-un mod cât mai pragmatic. Feriți de emoții de prim moment, oamenii satului păstrează de veacuri în lada de zestre a patrimoniului imaterial definiția dată ulterior Înțelepciunii de filosoful Emil Cioran: „Ceea ce se cheamă «înţelepciune» nu e, în fond, decât un veşnic «după ce mă gândesc», adică nonacţiunea ca prim gest”.

Din punct de vedere intelectual, cunoștințele dobândite în urma școlilor absolvite, lectura operelor generate de geniul fecund al umanității, precum și frecventarea anumitor cercuri și organi­zații își lasă subtil, dar sigur amprenta asupra dezvoltării noastre, însă omenitatea, cinstea și trăirea vieții după preceptele Evangheliei lui Hristos ne-au fost sădite în suflet de înaintași, de acei „oameni simpli de la țară” care continuă să-și diriguiască și astăzi existența urmând filosofiei Binelui care implică frica de Dumnezeu și rușinea față de oameni.