Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfânta Împărăteasă Olga a Rusiei, cea întocmai cu Apostolii

Sfânta Împărăteasă Olga a Rusiei, cea întocmai cu Apostolii

Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 10 Iul, 2009

La 11 iulie Biserica pomeneşte pe Sfânta Olga, împărăteasa care a pus bazele încreştinării marelui popor rus. Împreună cu nepotul său, Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, prăznuit la 15 iulie, marchează trecerea de la Rusia păgână la cea creştină, de la cultul zeului Perun la adorarea lui Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane. Despre împărăteasa Olga, „Cronica lui Nestor“ scrie că a fost prima dintre ruşi care a dobândit împărăţia cerurilor, iar fiii ruşilor o cinstesc ca pe conducătoarea lor, care, după mutarea la cele veşnice, mijloceşte la Tatăl ceresc în folosul lor.

Originile împărătesei Olga nu sunt clare. Se crede că s-a născut în preajma anului 890, pentru ca în 903 să devină soţia prinţului Igor al Kievului. O serie de denumiri din zona geografică ce pare a fi locul unde Olga s-a născut dăinuie până astăzi: Poarta Olgăi, pe una dintre ramificaţiile râului Velika, Dealul Olgăi şi Crucea Olgăi, lângă lacul Pskov, şi Piatra Olgăi - în satul Vybuta. Podul Olgăi este păstrat de tradiţie drept locul în care Igor a întâlnit-o pe Olga. În anul 945, prinţul Igor a fost asasinat de slavii din Volinia, Olga devenind regentă, întrucât fiul lor, Sviatoslav, moştenitorul tronului, era minor. Timp de 15 ani, până în 960, împărăteasa Olga a guvernat, practic, poporul rus. Prin înţelepciune, a reuşit să-şi apropie supuşii, reunind triburile izolate într-un stat puternic. Istoria îi păstrează portretul unei organizatoare a vieţii civile şi a culturii Rusiei kievene.

Primeşte Sfânta Taină a Botezului la Constantinopol

Începând din vara anului 954, Olga a întreprins o serie de vizite în capitala Imperiului Bizantin. Constantinopolul pare a fi locul în care împărăteasa Olga avea să fie prinsă în mreaja lui Hristos, participând la serviciile religioase din impunătoarea Catedrală „Sfânta Sofia“ sau din Biserica Maicii Domnului din Vlaherne. În palatul imperial a fost primită de însuşi împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Ceremonia oficială de primire şi evenimentele ce au urmat au fost consemnate de bazileu în tratatul „Despre ceremonii“. „Cronica lui Nestor“, documentul ce oferă cele mai multe informaţii despre viaţa împărătesei Olga, notează că împăratul bizantin a rămas fascinat de frumuseţea şi înţelepciunea ei, considerând-o vrednică a conduce alături de el imperiul. Împărăteasa şi-a exprimat dorinţa de a primi botezul creştin, însă numai din mâna bazileului. Într-o ceremonie săvârşită de patriarhul ecumenic Teofilact (933-956) în anul 954 sau 955, Olga a primit Sfânta Taină a Botezului, având drept naş pe Constantin al VII-lea Porfirogenetul şi primind numele Elena, de la Elena Lecapena, împărăteasa consoartă. În cuvântul rostit, patriarhul a numit-o binecuvântată între femeile Rusiei, căci a renunţat la întuneric şi a iubit Lumina, iar poporul rus o va binecuvânta până la cei mai îndepărtaţi descendenţi. Iar ea s-a plecat, umilă, şi a primit toate învăţăturile, imagine zugrăvită într-una dintre icoanele Catedralei „Sfânta Sofia“ din Kiev. Când împăratul a insistat ca Olga să-i devină soţie, aceasta i-a argumentat că legea creştinească nu permite această împreunare, întrucât el îi devenise naş de botez. „Cronica lui Nestor“ consemnează că împăratul i-a replicat că l-a întrecut în înţelepciune, numind-o de atunci fiică şi oferindu-i la plecare daruri, aur, argint şi mătăsuri. Din scrierea „Despre ceremonii“ a împăratului Constantin al VII-lea reiese că Olga a dăruit vistieriei Catedralei „Sfânta Sofia“ un taler de aur placat cu nestemate. În secolul al XIII-lea, viitorul arhiepiscop Antonie de Novgorod, pe atunci diplomat rus, descria acest obiect: talerul dăruit de Olga a Rusiei la venirea în Ţarigrad deasupra are pietre preţioase cu care este scris numele Hristos.

Activitatea misionară a împărătesei Olga-Elena

La întoarcerea acasă, împărăteasa Olga-Elena a început propovăduirea dreptei credinţe în rândul supuşilor săi păgâni. A ctitorit o serie de biserici, printre care cea închinată Sfântului Nicolae din Kiev (deasupra mormântului lui Askold, conducătorul ruşilor kieveni la sfârşitul secolului al IX-lea), „Buna Vestire“ din Vytebsk şi „Sfânta Treime“ din Pskov. Legenda spune că biserica din Pskov a fost ridicată pe malul râului Velika, într-un loc ce i s-a arătat împărătesei Olga de sus, printr-o întreită rază de lumină. În anul 1137, prinţul Vsevolod-Gabriel a înlocuit lăcaşul din lemn cu unul din piatră, pentru ca în anul 1363 să fie reconstruit, păstrându-se până astăzi sub forma unei catedrale închinate Sfintei Treimi.

La 11 mai 960 era sfinţit lăcaşul închinat Înţelepciunii lui Dumnezeu din Kiev - „Sfânta Sofia“ -, început la scurt timp după întoarcerea Olgăi de la Constantinopol. Catedrala „Sfânta Sofia“ a fost ridicată deasupra mormântului lui Dir, conducătorul ruşilor kieveni, însă a dăinuit doar jumătate de secol, fiind arsă din temelii într-un incendiu din anul 1017. În acel loc, Iaroslav cel Înţelept a construit o nouă catedrală în 1050, însă obiectele sacre din „Sfânta Sofia“ a Olgăi au fost transferate într-o biserică din piatră cu acelaşi nume, Catedrala „Sfânta Sofia“ de astăzi, din Kiev. Împărăteasa Olga, care la Botez a primit numele Sfintei Elena, cea întocmai cu Apostolii şi cea care a descoperit Sfânta Cruce la Ierusalim, a primit din partea patriarhului ecumenic o părticică din Sfânta Cruce. Sfânta relicvă a fost depusă în Catedrala „Sfânta Sofia“ din Kiev, cu inscripţia: „Sfânta Cruce pentru renaşterea poporului rus, primită de prinţesa nobilă Olga“.

O cronică germană din anul 959 notează că în faţa regelui Otto I cel Mare au venit solii Elenei, împărăteasa ruşilor, botezată la Constantinopol, care cereau misionari pentru hirotonirea episcopilor şi preoţilor din Rusia. Episcopul Adalbert de Trier era însărcinat de însuşi regele Otto să se prezinte la Kiev, însă, într-o scrisoare din anul 962 avea să anunţe că nu a avut succes în misiunea cu care a fost trimis şi considera că eforturile sale au fost în zadar. Mai mult decât atât, delegaţia trimisă de regele german a fost ucisă în timp ce se întoarcea acasă.

Aşadar, eforturile împărătesei Olga de a creştina poporul rus nu au avut succesul dorit. Religia păgână în care fuseseră născuţi şi crescuţi nu putea fi schimbată doar prin exemplul admirabil al conducătoarei lor. Fiul său, Sviatoslav, acum matur şi capabil să domnească, a refuzat primirea creştinismului. Din întreaga sa familie, doar nepotul său, Vladimir, avea să primească botezul creştin.

Sfârşitul creştinesc al vieţii împărătesei Olga

În primăvara anului 969, în timp ce Sviatoslav desfăşura o campanie de expansiune la Dunăre, către Balcani, pecenegii au asediat Kievul, localitate în care se afla Olga, mama regelui Sviatoslav, şi familia acestuia. Obligat să se retragă, Sviatoslav a reuşit să-şi salveze familia, eliberând Kievul.

La 11 iulie 969, împărăteasa Olga a trecut la cele veşnice, lăsând cu limbă de moarte indicaţii să nu fie înmormântată după ritualuri păgâne, iar preotul Grigorie, care a însoţit-o în vizita la Constantinopol din anul 957, i-a împlinit dorinţa întocmai. Astfel, a trăit, a murit şi a fost îngropată în legea creştinească. Avea să fie, precum notează Nestor în cronica de căpătâi a ruşilor, o precursoare a creştinismului, asemenea zorilor dinaintea răsăritului.

Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, numit, alături de bunica sa, Olga, întocmai cu Apostolii, în ziua încreştinării oficiale a poporului rus, avea să amintească faptul că, pentru viaţa sa aleasă în credinţa lui Hristos, fiii ruşilor o vor binecuvânta, până la ultima generaţie. Într-adevăr, poporul a cinstit-o ca pe o sfântă, socotind-o asemeni apostolilor, prilejuind prima canonizare oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse, cu data de prăznuire la 11 iulie, ziua când s-a mutat la cele veşnice. La o sută de ani de la fericitul sfârşit al Sfintei, o cronică a unui călugăr rus nota că sfintele sale moaşte au fost descoperite intacte şi depuse într-o raclă specială în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Kiev.