Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfântul Eustatie, general al credinţei mărturisitoare

Sfântul Eustatie, general al credinţei mărturisitoare

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 20 Sep, 2016

Sfântul Eustatie a fost martirizat la Roma, împreună cu familia sa, în timpul împăratului Hadrian, pe la anul 118 d.Hr. Inițial a purtat numele Placidus, iar după convertirea la creștinism a primit numele Eustatius, în română Eustațiu, Eustație, Eustatie, Eustasie, care se traduce prin cuvântul `constant~. Sfântul Mare Mucenic Eustatie și soția sa, Teopista, împreună cu cei doi fii, Agapie și Teopist, sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă astăzi, 20 septembrie.

În cântările Bisericii noastre, sfântul este numit „Al doilea Iov“. Eustatie, cu viața sa, „a pus înaintea noastră nevoin­țele și cununile și pe sine însuși pildă de răbdare spre îndemnarea noastră către virtuți, întrecând cu adevărat pe Iov în virtute, ca unul ce a suferit împreună cu soția sa și cu fiii lui mucenicia. Pe cel ce este credincios în viață și neclintit în ispite și nevoințe biruitor, pe acela să-l punem rugător către Hristos, ca să dăruiască sufletelor noastre luminare și curăție de păcate”.

Sfântul Eustatie a fost general în timpul împăraţilor Titus şi Traian. Înainte de a primi Botezul, numele său era Placidus. Ca general roman păgân, el era virtuos și milostiv cu cei săraci şi-l putem asemăna foarte uşor cu un alt ofiţer roman, sutaşul Corneliu, înainte de a primi botezul de la Sfântul Apostol Petru. Minunea convertirii Sfântului Eustatie s-a petrecut pe când acesta se afla la vânătoare. Urmărind un cerb, a văzut între coarnele lui semnul Sfintei Cruci şi a auzit glasul Domnului, Care i-a zis să meargă la un preot creştin şi să primească Taina Sfântului Botez. Generalul s-a botezat, împreună cu soţia şi cu cei doi fii ai lui. Din Botez el a primit numele Eustatie. Soţia lui a primit numele Teopista („credincioasă Domnului”), iar fiii lui s-au numit Agapie şi Teopist.

După Botezul creștin, împreună cu toată familia, soția și cei doi copii, a suferit multe greutăți. Și-a pierdut averile, soția sa a fost luată în robie, iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice și pustii. Eustatie a trăit 15 ani în umilință, ca paznic la țarinile oamenilor, într-un sat din Egipt. Barbarii au atacat atunci Imperiul Roman, iar Traian suferea din pricină că nu îl avea pe bravul lui general Plachida, care biruia în orice război. Doi trimişi imperiali au fost însărcinaţi să-1 caute pe Plachida de-a lungul şi de-a latul imperiului. Aceşti ofiţeri, foşti camarazi de arme şi buni cunoscuţi ai lui, au sosit în satul unde era generalul, 1-au recunoscut şi 1-au adus la împărat. Acesta l-a numit în fruntea unei armate care i-a învins pe barbari. Pe drumul de întoarcere către Roma, Eustatie şi-a aflat şi soţia, şi fiii. Între timp, împăratul Traian murise, iar la cârma imperiului se afla Hadrian. A sosit şi momentul în care Hadrian i-a cerut generalului Eustatie să aducă jertfe idolilor pentru victoria dobândită, dar el a refuzat, arătând că este creştin. Hadrian i-a supus pe Eustatie, pe Teopista şi pe fiii lor la torturi pentru a părăsi credinţa lor creştină. Ei au fost aruncaţi la fiare, dar ele nu le-au făcut nici un rău. Apoi au fost aruncaţi într-un taur făcut de fier, pe care l-au încins în foc. Astfel şi-au încheiat viaţa ca martirii sfinţii pe care îi pomenim astăzi, iar după trei zile, când trupurile lor au fost scoase din acel cuptor, acestea erau întregi şi nearse. Aşa a împlinit acest mare sfânt şi comandant militar cuvântul lui Dumnezeu: „Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului, iar cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 20, 25) şi s-a sălăşluit cu sfânta lui familie în Împărăţia Veşnică a lui Hristos. Oamenii care erau acolo, văzând trupurile lor tefere şi neatinse, au început cu toţii să strige cu glas mare, cu o singură gură şi cu o singură inimă: „Mare este Dumnezeul creştinilor, El singur este Dumnezeu adevărat şi nimeni altul”. Astfel, în zarva aceea, unii creştini au luat pe ascuns moaştele sfinţilor şi le-au îngropat la loc potrivit. Pe timpul Împăratului Constantin cel Mare, apărătorul creştinilor, aceştia au ridicat o biserică în cinstea sfinţilor şi în fiecare an sărbătoresc până azi pomenirea lor pe 20 ale lunii septembrie. Astăzi, Biserica noastră Ortodoxă ne pune înainte modelul de sfinţenie al unei familii de la sfârşitul secolului I şi începutul secolului al II-lea, de patricieni romani care, prin asumarea urmării lui Hristos, au ajuns la sfinţenie. Este vorba de Sfântul Mare Mucenic Eustatie, de soţia sa Teopista şi de cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist, ale căror sfinte moaşte se află la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari din Bucureşti. Să-l laudăm astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Eustatie prin cuvintele imnografului: „Diamantule cu sufletul, cum te vom lăuda după vrednicie pe tine? Căci ai covârșit slăbiciunea firii și, rămânând fără de avuții și de fii, și de soție, nicidecum nu ai cârtit; ci ai strigat acel fericit și pururea pomenit glas al lui Iov: Domnul a dat, Domnul a luat, precum a părut Domnului, așa s-a și făcut. Dar Dumnezeu, pe Care L-ai iubit și de Care cu aprindere ai dorit, iarăși ți-a dăruit ție pe iubiții tăi fii, purtând de grijă ca să se facă împreună cu tine mucenici. Cu care împreună ți-ai și împlinit fericitul sfârșit prin multe chinuri. Ci luându-i și pe dânșii rugători cu tine, Eustatie mult-răbdătorule, roagă-te să ne mântuim noi de fărădelegile noastre.”