Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfântul Grigorie Luminătorul și pilda vieții sale

Sfântul Grigorie Luminătorul și pilda vieții sale

Un articol de: Alexandru Ojică - 30 Sep, 2019

La începutul secolului al IV-lea, la granița orientală a Imperiului Roman cu Imperiul Persan, Tiridate, regele armenilor, a primit botezul din mâinile Sfântului Grigorie Luminătorul. Armenia a devenit, astfel, primul stat al lumii antice care a îmbrățișat învăță­tura creș­tină, deși cultul creștin nu s-a bucurat decât din 313 de libertate în Imperiul Roman, datorită Edictului Sfântului Împărat Constantin cel Mare, iar tradiția plasează botezul lui Tiridate în anul 301. Totuși, care ar fi învăță­tura principală din viața Sfântului Grigorie Luminătorul și încreștina­rea poporului armean?

Printre primele popoare din istorie care au primit botezul este cel armean. Teritoriul Armeniei actuale este locul unde au predicat, conform tradiției, Sfântul Apostol Bartolomeu și Sfântul Tadeu, unul dintre cei 70-72 de ucenici ai Mântuitorului. O mărturie în acest sens o găsim la istoricul Eusebiu de Cezareea, care afirmă: „După scurtă vreme, făgăduința făcută regelui s-a și împlinit, căci după ce Iisus a înviat din morți și S-a înălțat la cer, Toma, unul dintre cei doisprezece apostoli, a trimis la Edessa, printr-o lucrare dumnezeiască, pe Tadeu, care și el era numărat în rândul celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ca vestitor și propovăduitor al învățăturii despre Hristos, așa încât prin el au fost duse aici la îndeplinire făgăduințele Mântuitorului. Există în această privință și o mărturie scrisă, scoasă din arhivele de la Edessa, pe atunci oraș împărătesc. Într-adevăr, între documentele obștești ale țării privitoare la treburile vechi și între cele rămase din timpul lui Abgar, se află istoria următoare, păstrată până azi” (Istoria Bisericească, I, XIII, 4-5, PSB 13, p. 60).

Botezul regelui Tiridate al IV-lea

Prin pacea de la Nisibe dintre romani și perși, încheiată la 298, Roma a reluat controlul asupra Armeniei și l-a instalat rege pe Tiridate al IV-lea, crescut în Occident de Liciniu, viitorul rival al lui Constantin cel Mare. Escortat de armatele romane, tânărul rege a descoperit o țară foarte diferită de ceea ce și-a imaginat și a primit ca informație din partea părinților săi. Vorbim despre o țară foarte disputată teritorial între romani și perși, între Occident și Orient. O țară ce a cunoscut diferite revoluții religioase, dar care s-a individualizat puternic tocmai prin relația dintre Biserică și stat, dintre sfera personală și cea publică. Cel care a ilustrat această istorie cu totul specială a fost Sfântul Grigorie Luminătorul. Deși nu a fost singurul creștin la curtea arsacidă (întemeietoarea Imperiului Parților), el a jucat un rol fundamental în procesul de încreș­tinare a poporului armean. Membru al acestei dinastii, Sfântul Grigorie a fost fiul lui Khostrov, cel care l-a ucis pe tatăl viitorului rege Tiridate. Sinaxarul reținut în Minei este foarte vag în informații legate de viața Sfântului Grigorie, amintind mai mult partea de convertire a regelui Tiridate.

În schimb, istoria și tradiția eclesiastică au ca reper anul 301 pentru botezul lui Tiridate și încreștinarea armenilor, la fel cum au reținut, în cazul Franței, anul 496 pentru botezul lui Clovis și încreștinarea francilor. În primul caz, avem ca suport Istoria Armenilor pusă pe seama unui anume Agathanghel, în secolul al V-lea, iar în al doilea caz, Istoria Francilor scrisă de Sfântul Grigorie, Episcop de Tours, în secolul al VI-lea. În ambele cazuri, cronologia exactă a evenimentelor ce au condus spre primirea învățăturii creștine este disimulată sub forma unor întâmplări minunate, restul detaliilor rămânând adeseori ca subiect de cercetare pentru specia­liști. Cu toate acestea, este evident că cele două convertiri ale armenilor și ale francilor au fost actele fondatoare ale celor două mari popoare creștine.

Creștinismul armean

Începând cu secolul al V-lea, creștinismul armean se individualizează. Monahul Mesrop, puțin după anul 400, a inventat sau, precum un nou Moise, a primit de la Dumnezeu un alfabet propriu limbii armene, redus până atunci doar la oralitate. Alfabetul a permis traducerea textelor sfinte și, în cele din urmă, a oferit armenilor, instrumental, ceea ce le lipsea pentru a-și exprima durabil identitatea. Armenia nu a mai existat ca stat, începând din secolul al V-lea, chiar dacă unele regate armene au renăscut în secolele IX-X în umbra califatului. Sau, mai târziu, datorită perioadei cruciadelor din secolul al XIII-lea, un regat armean se va dezvolta mai la vest de zona sa tradi­țio­nală, în Cilicia. Armenia, însă, ca popor creștin, și-a păstrat cre­dința în pofida unei istorii tumultuoase, rând pe rând aflată sub dominația per­șilor, a bizantinilor, arabilor, selgiucizilor, mongolilor, Imperiului Otoman și din nou a Persiei sub conducerea dinastiei Safevizilor. Așadar, tradi­ția armeană vede nașterea Bisericii din Armenia sub egida Sfântului Grigorie Luminătorul în detrimentul unei tradiții mai vechi venite pe filiera Siriei - Edesa și Antiohia. 

Activitatea Sfântului Grigorie Luminătorul

Numele Sfântului Grigorie apare în actele Sinodului I Ecumenic. Aceeași tradiție afirmă că el a avut inițiativa înființării alfabetului armean, iar păstorirea sa de 31 de ani a însemnat, de fapt, afirmarea deplină a identității poporului pe care l-a încreștinat. În primul rând, vorbim nu doar de un sfânt protector, ci tocmai de cel care a dat o identitate spirituală armenilor. Apelativul de „Luminătorul” face trimitere în mod precis la Taina Sfântului Botez, cunoscută și sub numele de luminare. De altfel, și textele din cadrul acestei Taine vorbesc de luminare în mai multe rânduri, arătând astfel chemarea spre sfințenie a oamenilor. În al doilea rând, putem reține relația dintre stat și Biserică, dintre conducător (rege, împărat, căpetenie) și episcop, în perioada secolului al IV-lea. Colaborarea dintre cei doi are un impact atât în viața administrativă a regatului armean în cazul de față, dar mult mai mult în domeniul vieții duhovnicești. Păstrând proporțiile, activitatea Sfântului Grigorie Luminătorul poate fi comparată cu cea a Sfântului Apostol Pavel, iar cuvintele adresate locuitorilor din Corint de către Apostolul neamurilor sunt elocvente în acest sens: „Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos” (1 Corinteni 4, 15-16). Avem, așadar, o pildă de ascultare a poporului față de conducătorul său, dar și un rege care, primind luminarea (botezul), nu a păstrat-o doar pentru el și casa lui, ci a ajutat în felul său ca „lumina lui Hristos să lumineze tuturor”.