Sfântul Împărat Constantin cel Mare, alături de Sfinţii Părinţi

Se împlinesc astăzi 1.685 de ani de la şedinţa festivă de închidere a Primului Sinod Ecumenic, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare la Niceea. Lucrările au avut loc în palatul imperial, între 20 mai şi 25 august, având drept finalitate formularea învăţăturii de credinţă ortodoxă şi alcătuirea primelor şapte articole ale Crezului ortodox.

Convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea şi atitudinea Sfântului Împărat Constantin faţă de ierarhii întruniţi sunt descrise de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea "Viaţa lui Constantin cel Mare". Şedinţele au avut loc în sala de recepţie a Palatului Imperial din Niceea, astăzi oraşul Iznik (Turcia). Iniţial, Ancira fusese aleasă drept loc pentru întrunirea sinodului, însă apropierea cetăţii Niceea de reşedinţa imperială din Nicomidia facilita prezenţa bazileului roman în mijlocul ierarhilor convocaţi.

318 Sfinţi Părinţi, pomeniţi de Biserică

Tradiţia bisericească a consemnat numărul de 318 Sfinţi Părinţi prezenţi la Sinodul I Ecumenic, Biserica închinându-le cea de-a VII-a Duminică după Învierea Domnului. Printre ierarhii prăznuiţi se numără Sfinţii Alexandru al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Eustaţiu de Antiohia, Macarie al Ierusalimului, Marcel de Ancira, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Leonţiu de Cezareea sau Cecilian de Cartagina. Întrucât Eusebiu aminteşte că "nu lipsea din ceată nici cel al sciţilor", cercetătorii l-au identificat în persoana episcopului Marcu Tomensis Scitanul. Cel de-al doilea ierarh de pe teritoriul ţării noastre prezent la Primul Sinod Ecumenic a fost Teofil, episcopul goţilor, cu reşedinţa în zona judeţului Buzău.

Prezenţa împăratului la Sinod

În inima Palatului Imperial din Niceea se afla o sală "care părea că le depăşeşte pe toate celelalte ca mărime". În această sală, ierarhii "au şezut cu toţii în aşteptarea împăratului (care trebuia să apară dintr-o clipă în alta)", timp în care "s-a aşternut, stăpână, tăcerea". Iată cum descrie istoricul bizantin intrarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare în sala sinodală: "În fine, a apărut din suita împăratului mai întâi unul, pe urmă încă unul, apoi şi un al treilea bărbat. Pe urmă au început să se înşire şi alţii, nu însă aparţinând oastei sau obişnuiţilor soldaţi din gardă, ci numai dintre cei ce-i erau prieteni apropiaţi. La un semn - vestind apropierea lui Constantin - s-a ridicat întreaga adunare. Atunci a intrat şi împăratul, pătrunzând până chiar în mijlocul lor, aidoma unui înger trimis de Dumnezeu din cer".

Intrarea triumfală a bazileului bizantin în sala sinodală constituie un veritabil tablou descriptiv: "Constantin era îmbrăcat în veşminte atât de strălucitoare, că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se adăuga orbitoarea sclipire a aurului şi a pietrelor nestemate. Or, (spre deosebire de impunătoarea) înfăţişare a lui Constantin, se vedea cât de colo că el se îngrijise să-şi înveşmânteze sufletul cu podoabele fricii lui Dumnezeu şi ale cucerniciei: dovadă privirile sale plecate, roşeaţa aşternută în obraji, felul cum păşea, şi - de altminteri - întreg felul său de a fi (chiar dacă înălţimea lui îl făcea să-i depăşească pe toţi cei aflaţi în preajma sa); dovadă, frumuseţea lui, ţinuta lui atât de impunătoare, vigoarea de nebiruit a trupului; şi toate aceste calităţi, concurate de blândeţea şi de marea sa bunătate, făceau ca extraordinara-i limpezime de cuget să nici nu poată fi redată în cuvinte".

Şedinţa de deschidere

La 20 mai 325, împăratul Constantin, "cătând spre ei cu ochii săi limpezi, cu privirea lui senină, adunându-şi gândurile, cu glas liniştit, cu vorba dulce", a rostit cuvântarea de deschidere a Primului Sinod Ecumenic. Se adresa episcopilor asemenea unor "dragi prieteni", mulţumind mai întâi lui Dumnezeu pentru toate: "Îmi voi mărturisi făţiş recunoştinţa înaintea Împăratului întregii lumi pentru a-mi fi hărăzit, pe lângă atâtea alte faceri de bine, să-mi pot bucura ochii şi de lucrul pentru mine mai presus decât oricare altul, acela de a vă putea găzdui pe toţi laolaltă; căruia-I vor adăuga mulţumirea de a vă vedea mânaţi de un singur cuget şi stăpâniţi de acelaşi duh". Neînţelegerile din Biserică erau pentru fericitul împărat mai grave decât orice război purtat: "După mine, vrajba ascunsă în sânul Bisericii lui Dumnezeu este mai înspăimântătoare decât războiul sau decât o bătălie, oricât ar fi ea de grea; ea-mi pare mult mai de temut decât o primejdie ameninţând de undeva din afară".

Şedinţa festivă la 20 de ani de domnie a Sfântului Constantin cel Mare

La 25 iulie, "împlinea douăzeci de ani de domnie", iar cu acest prilej, "în toate provinciile s-a adunat lumea în sărbătoare; dar pentru slujitorii lui Dumnezeu, împăratul a rânduit el însuşi un ospăţ", consemnându-se că "de la această masă dată de împărat n-a lipsit nici unul dintre episcopi", iar "ce s-a petrecut acolo nu poate fi redat prin cuvinte". Cei prezenţi au fost acoperiţi cu daruri, iar pentru cei ce nu au participat, Constantin a formulat o scrisoare în care mărturisea: "Socotit-am că cea mai frumoasă ţintă pe care mi-aş putea-o pune în viaţă ar fi să fac aşa încât fericitele mulţimi intrate în Biserica universală să poarte în ele o singură credinţă, o dragoste neîntinată precum şi cuvioşia cea într-un singur gând în faţa lui Dumnezeu".

Hotărârile Sinodului

Discuţiile Părinţilor sinodali au dus la stabilirea dreptei credinţe în faţa provocării ereziei ariene, care punea în discuţie dumnezeirea Fiului, pe Care Îl numea prima dintre creaturile Tatălui. Totodată, s-a stabilit data prăznuirii Învierii Domnului în prima duminică după luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară, cu condiţia să nu cadă în aceeaşi zi cu Paştile iudeilor. Învăţătura formulată în Sinod a fost redactată într-un Simbol de credinţă având şapte articole, al optulea având doar mărturisirea credinţei în Duhul Sfânt. Simbolul de credinţă niceean a devenit "digul de apărare al Ortodoxiei, precum şi cea mai precisă şi expresivă formulare a dreptei credinţe".

Şedinţa festivă de închidere a Sinodului

Şedinţa festivă de închidere a Primului Sinod Ecumenic a avut loc la 25 august, în prezenţa Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care a confirmat şi promulgat hotărârile în întreg Imperiul Roman. Întrucât documentele sinodale s-au pierdut în negura vremii, rămân edificatoare scrierile istoricilor vremii, în special cele semnate de Eusebiu de Cezareea. În această şedinţă, împăratul i-a îndemnat pe ierarhi "să se poarte unii cu alţii în duh de pace", fiindcă "nu există lucru mai de preţ ca armonia şi buna-înţelegere". Cu îndemnul "să înalţe lui Dumnezeu prisos de rugăciune pentru sine", împăratul şi-a luat rămas-bun, "s-a despărţit de ei, lăsându-i să plece fiecare într-ale sale". Sfinţii Părinţi s-au întors la scaunele de reşedinţă "plini de bucurie, călăuziţi de un singur gând (la care ajunseseră de faţă cu împăratul)", cel al dreptei credinţe.