Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Sfântul Mauriţiu, martirul care a dat numele unui oraş

Sfântul Mauriţiu, martirul care a dat numele unui oraş

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. dr. Alexandru Nan - 29 Decembrie 2011

Prăznuiţi de către Biserica Romano-Catolică în fiecare an la data de 22 septembrie, Sfântul Mauriţiu şi soldaţii legiunii tebane sunt pomeniţi şi de către Biserica Ortodoxă pe 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, zi în care Biserica noastră îl comemorează şi pe primul martir creştin, Sfântul Ştefan.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Mauriţiu a fost ofiţer roman şi comandantul celei de-a 22-a legiuni romane, numită tebană, după numele provinciei Teba din Egiptul de Sus, unde a fost înfiinţată. Informaţii despre această Legiune tebană ne oferă două surse: pe de o parte, Passio Acaunensium martyrum, redactată de către episcopul Eucherius al Lyonului în secolul al V-lea, considerată multă vreme singura sursă care merită luată în consideraţie, şi o Passio anonimă, neglijată pentru mult timp. Multă vreme s-a crezut că această Passio a fost redactată în perioada carolingiană. Studiile recente au demonstrat însă, atât din punct de vedere istoric, cât şi lingvistic, că această a doua Passio a fost redactată cel târziu la jumătatea secolului al VI-lea.

Cele două relatări, deşi au multe elemente comune, sunt diferite atât în ceea ce priveşte cronologia evenimentelor, cât şi argumentarea martiriului. În timp ce opera lui Eucherius este una reuşită din punct de vedere retoric, cea anonimă este redactată într-o latină simplă, vulgară, lipsită de fineţuri literare (Werner Steinmann, Eucherius: Passio Acaunensium Martyrum. Bemerkungen zu Sprache und Stil in Prolog und Reden, în: Otto Wermenlinger şi Beat Näf, Mauritius und die Thebäische Legion. Actes du colloque, 17-20 sept. 2003, Fribourg 2005, 157).

În timp ce lucrarea lui Eucherius vorbeşte despre faptul că soldaţii creştini au refuzat să jertfească zeilor, cea de-a doua aminteşte faptul că aceştia au refuzat să lupte împotriva galilor, convertiţi şi ei de curând la creştinism. Pentru aceste motive împăratul Maximian, coregentul împăratului Diocleţian, care se afla în Octodurum (astăzi localitatea elveţiană Martigny), a hotărât ca tot cel de-al zecelea soldat al legiunii să fie ucis. Întrucât soldaţii creştini au refuzat să aducă jertfe zeităţilor păgâne, Maximian a hotărât ca legiunea să fie decimată. Alături de comandanţii legiunii, Mauriţiu, Inocenţiu, Exuperiu şi Candid, au suferit moarte martirică mulţi soldaţi creştini ale căror nume nu le cunoaştem. Unii dintre ei au scăpat decimării (spre exemplu Sfinţii Felix si Regula, patronii oraşului Zürich, Ursus şi Victor, omorâţi mai târziu în Solothurn), dar au murit mai târziu tot de moarte martirică.

Mărturisirea de credinţă a Sfântului Mauriţiu şi importanţa Sfântului Botez

Dintr-o scrisoare a Sfântului Mauriţiu adresată împăratului Maximian aflăm modul în care­şi argumenta poziţia, dar şi importanţa pe care o acorda Sfântului Botez:

"Noi suntem soldaţii tăi, dar şi soldaţi ai lui Hristos. Tu, Împărate, ne plăteşti ostenelile pe care le depunem pentru tine ca soldaţi, dar Hristos, prin Sfântul Botez, ne-a dat cel mai mare dar: acela de a fi creştini. Aşa am devenit şi soldaţi ai lui Hristos şi apărăm şi ceea ce El ne-a lăsat. Niciodată, Împărate, nu te putem asculta, când Hristos ne interzice să ascultăm. Iisus ne-a învăţat că nu avem voie să ucidem oameni nevinovaţi. Noi am devenit soldaţi ca să-i apărăm pe oameni şi nu ca să-i omorâm. De aceea, nu vom lua nici o armă în mână.

În jurământul nostru ţi-am promis ascultare, Împărate, dar prin Botez suntem legaţi şi de Iisus, de Dumnezeu. Mai întâi am fost soldaţi ai lui Hristos! Ce vei spune dacă respectăm jurământul pe care l-am făcut lui Hristos? Prin acest jurământ ne simţim obligaţi să-i apărăm (protejăm) pe oameni şi nu să-i ucidem... Recunoaştem că suntem creştini! Creştini fiind, nu persecutăm creştini!" (citat din Passio a lui Eucherius de Lyon, Codex Parisiensis 9550).

În anul 380, episcopul Teodor al Sionului (în vestul Elveţiei) a ridicat o biserică pe locul în care au fost îngropaţi martirii, a cărei existenţă a fost dovedită şi din punct de vedere arheologic. Din anul 515 a fost înfiinţată acolo o mănăstire (abaţie) care funcţionează şi astăzi, avându-l ca patron pe comandantul legiunii: Saint Maurice (denumirea franceză a oraşului). Începând cu secolul al XI-lea, călugării mănăstirii urmează regulile augustiniene. Până în anul 1840, abaţii mănăstirii purtau şi titulatura de episcopi de Betleem.

Numărul mare al pelerinilor care veneau să se închine la Mucenicul Mauriţiu a răspândit veneraţia sfinţilor legiunii în secolele V şi VI pe întreg teritoriul Elveţiei de astăzi. Saint Maurice a devenit mai târziu locul principal de închinare al burgunzilor. De acolo, cultul lor s-a răspândit în Franţa, Italia, Germania şi Anglia, ajungând chiar până în Spania. Despre acest lucru oferă informaţii atât Grigorie de Tours, cât şi martirologiul Fericitului Ieronim.

Venerat de merovingieni, carolingieni, ottoni şi ştaufi

Merovingienii l-au cinstit pe Sfântul Mauriţiu, iar în perioada carolingienilor sfântul a fost ales patronul militarilor din Regatul franc. Împăratul german Otto I († 973) a primit la sărbătoarea Crăciunului anului 960 din partea socrului său, ca dar de nuntă la căsătoria cu Adelheide, fiica regelui burgund, relicve ale Sfântului Mauriţiu pentru catedrala sa din Magdeburg, închinată comandantului Legiunii tebane. Relicvele şi catedrala au fost considerate la acea vreme, dar şi mai târziu cel mai sfânt loc de pe teritoriul german. Împăratul Otto I a pus victoria sa de la Lechfeld împotriva ungurilor, din anul 955, pe seama ajutorului primit de la Sfântul Mauriţiu. Tot el a cerut papei să recunoască ziua de prăznuire a acestuia, ceea ce corespunde unei canonizări formale.

În timpul domniei împăraţilor ottoni şi ştaufi cinstirea Sfântului Mauriţiu a cunoscut o mare înflorire pe teritoriul Germaniei, devenind nu numai un sfânt foarte venerat în Imperiul romano-german, ci şi patron al nobilimii implicate în luptele Imperiului. De aceea, suliţa Sfântului Mauriţiu a fost purtată în multe lupte. Începând din secolul al XII-lea, împăraţii Imperiului romano-german erau încununaţi şi unşi ca împăraţi la altarul închinat Sfântului Mauriţiu din Catedrala "Sfântul Petru" din Roma. Începând din această perioadă, multe biserici au primit patronajul Sfântului Mauriţiu, iar şi mai multe steme ale familiilor nobiliare, ale episcopiilor, mănăstirilor şi bisericilor conţin reprezentarea sfântului.

Legăturile comerciale ale oraşului Magdeburg cu Ţările Nordice au dus la răspândirea cultului sfântului până la Riga şi Tallin, unde se găsesc reprezentări ale sfântului. Chiar şi în Biserica ortodoxă "Sfânta Sofia" din localitatea Nischni Nowgorodin din Rusia se găsesc două uşi de bronz pe care este reprezentat sfântul.

Începând cu secolul al XII-lea şi cu preponderenţă din secolul al XIV-lea, Sfântul Mauriţiu este reprezentat ca fiind un bărbat cu culoarea neagră a pielii. Tot de atunci a fost considerat patron al meseriaşilor care au de-a face cu culorile.

În timpul naziştilor primăria din Coburg a fost nevoită să îndepărteze de pe stema oraşului reprezentarea Sfântului Mauriţiu, revenind din nou la stema iniţială în anul 1945.

Patron al cantoanelor elveţiene Wallis şi Appenzell-Innerhoden

Sfântul Mauriţiu a fost patron al burgunzilor, iar astăzi este patron al cantoanelor elveţiene Wallis şi Appenzell-Innerhoden, al oraşului Saint Moritz din cantonul Graubünden, dar şi al oraşelor germane Coburg şi Wiesbaden. De asemenea, el este considerat şi patron al soldaţilor, al celor care confecţionează arme, al pictorilor pe sticlă, al cailor şi al creatorilor de pălării. Sfântul Mauriţiu este cel de-al doilea patron al Episcopiei de Magdeburg, fiind considerat astăzi şi un model pentru rezolvarea problemelor ridicate de integrare şi de rasism.

În Elveţia există peste 50 de biserici care îi au ca patroni pe Sfântul Mauriţiu şi soldaţii săi. Pe locul în care a avut loc martiriul propriu-zis, în localitatea Verolliez, a fost construită o capelă. În acest an parohia catolică din Halle (Germania), avându-l ca patron pe Sfântul Mauriţiu, a sărbătorit 600 de ani de existenţă.

Chiar şi o parohie ortodoxă de pe teritoriul Elveţiei îl are ca patron pe comandantul Legiunii tebane. Aflată sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris, parohia francofonă din oraşele Martigny şi Sion îl are ca patron, alături de Sfântul Gheorghe, şi pe Sfântul Mauriţiu.