Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfântul Nectarie îmbrăţişează lumea rănită şi bolnavă

Sfântul Nectarie îmbrăţişează lumea rănită şi bolnavă

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 27 Oct, 2012

Pe o micuţă insulă din Grecia, un monah ce a trăit o viaţă cu totul deosebită aduce alinare şi mângâiere pentru greul zilelor moderne, dar şi vindecare pentru boli grele, rezolvare pentru probleme de nerezolvat în limitele omeneşti. Dar cine a fost acest om, care prin modul cum şi-a asumat încercările vieţii a devenit sfânt? La o primă vedere viaţa Sfântului Nectarie nu are nimic deosebit, nimic spectaculos. Asemenea oricărui om care şi-a propus căutarea lui Dumnezeu şi dobândirea mântuirii, s-a luptat cu multe greutăţi. De-a lungul vieţii sale a cunoscut din plin sărăcia, lipsurile, nedreptatea, umilinţa şi boala. Dar toate acestea n-au fost pentru ierarhul Nectarie decât binecuvântări care l-au condus pe drumul sfinţeniei.

Din botez cu numele Anastasie, Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în orăşelul Silivria din nordul Greciei, provincia Tracia. Provenea dintr-o familie săracă, de oameni simpli, dar credincioşi. Încă de mic, Anastasie s-a arătat a fi un copil inteligent, cu o puternică dorinţă de a învăţa cât mai multe lucruri noi. Era atras de biserică şi de sfintele slujbe. Uimea, adesea, pe cei ai casei cu puterea sa de a reţine pasaje întregi de predici şi îndemnuri catehetice.

Scrisoare către Domnul nostru

Dorea cu ardoare să poată continua studiile, dar, din păcate, situaţia grea în care se găsea familia sa nu îi permitea să ducă la îndeplinire acest vis. Aşa că, la vârsta de 14 ani, s-a hotărât să plece de lângă căminul părintesc în marele oraş Constantinopol. Începutul a fost greu în acest oraş străin pentru micul Anastasie. A muncit o bună perioadă de timp, la un negustor de tutun, numai pentru porţia zilnică de mâncare. Muncea din zori şi până la asfinţitul soarelui, purtând haine ponosite şi adeseori desculţ. În puţinele clipe de răgaz, îşi îndulcea suferinţa citind din Sfânta Scriptură şi din cărţile Sfinţilor Părinţi. Ştia să scrie, şi de multe ori îl ajuta pe patronul său să îşi redacteze corespondenţa. Necăjit şi singur, într-una din zile s-a hotărât să scrie şi el o scrisoare către... Mântuitorul Iisus Hristos din ceruri... Într-o dimineaţă de iarnă, un vecin îl întâlneşte pe micul Anastasie, înfruntând frigul şi zloata, pentru a trimite scrisoarea inedită.

... Către Domnul nostru Iisus Hristos, în cer Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie.

Robul Tău, Anastasie.

Impresionat, acest vecin i-a pregătit micuţului un pachet cu haine călduroase de iarnă şi l-a pus apoi la poştă. Iar Anastasie s-a bucurat şi a primit pachetul ca fiind trimis de Cel căruia I se adresase cu atâta credinţă.

Biograful său, monahul Abimelec, relatează că odată, pe când se întorcea acasă de la Constantinopol cu corabia, s-a iscat o furtună îngrozitoare. Atunci, tânărul Anastasie a sărit repede şi, cu cureaua de la brâu, a legat în grabă pânza corabiei. Apoi s-a rugat cu glas tare: "Doamne, scapă-mă, ajută-mă să studiez teologia, pentru a putea să-i întorc la credinţă pe cei care hulesc numele Tău!" Din acel moment valurile şi vântul s-au potolit şi au ajuns nevătămaţi la ţărm.

La vârsta de 20 ani, Sfântul Nectarie părăseşte Constantinopolul şi se retrage în insula Hios. Aici, în satul Liti, va activa ca învăţător timp de şapte ani. Purtat de dorul către cer, la vârsta de 27 de ani, îşi urmează vocaţia pe care o simţea puternic în inima sa şi intră ca monah în Mănăstirea Nea Moni. În 1876 avea să fie călugărit, primind numele Lazăr. Câteva luni mai târziu, la 15 ianuarie 1877, va fi hirotonit diacon şi va primi numele de Nectarie, nume ce avea să fie cunoscut apoi de întreaga lume. Cum mai ales monahii sunt cei care se roagă pentru oamenii aflaţi în nevoi, şi Sfântul Nectarie a cuprins în ruga sa întreaga lume rănită de boli şi suferinţă. Greu de surprins în cuvinte lucrarea minunată a Sfântului vindecător. Toate s-au realizat pas cu pas. Virtuţile le-a dobândit treptat prin răbdarea în suferinţă, prin îndurarea în tăcere, a umilinţelor şi a nedreptăţilor. Dar protecţia şi ajutorul lui Dumnezeu l-au însoţit în permanenţă. Avea totdeauna pe chip o lumină lăuntrică.

Mitropolit de Pentapolis

Ajutat de Sofronie, patriarhul de Alexandria, tânărul Nectarie a urmat mai apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Atena. Singura condiţie care i se impunea era ca după terminarea cursurilor să se întoarcă în Egipt, spre a sluji în cadrul Patriarhiei de Alexandria. Întors de la studii, ca o recunoaştere a calităţilor sale pastorale, în 1886 a fost numit preot în vestita catedrală a Sfântului Sava. Câteva luni mai târziu, va fi ridicat în treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, unde avea să ocupe postul de consilier patriarhal. Vestea priceperii sale în a alina bolile sufleteşti a făcut ca sub epitrahilul său să vină, cu frângere de inimă, mulţi credincioşi. Era, într-adevăr, păstorul cel bun, care îşi punea sufletul pentru oile sale.

Aprecierile celor mulţi l-au determinat pe bătrânul patriarh Sofronie să-l răsplătească pe vrednicul arhimandrit Nectarie. Astfel, la 15 ianuarie 1889, îl va hirotoni episcop şi îl va numi mitropolit onorific de Pentapolis. Dar, destul de repede, veninul uneltirilor, venit de la confraţii săi slujitori, l-a determinat pe patriarhul Sofronie să-i trimită o ordonanţă prin care îl depunea din funcţiile deţinute până atunci. Aceasta se întâmpla în mai 1890. I se permitea doar să rămână slujitor la altarul Sfântului Nicolae. Purta în suflet durerea de a fi căzut victima unor acuzaţii mincinoase, şi mai ales faptul că nu era chemat să se poată apăra în faţa patriarhului. Dar uneltirile împotriva lui au continuat, încât trei luni mai târziu, la 11 iunie 1890, patriarhul Sofronie îi trimite ierarhului Nectarie o scrisoare în care îi poruncea să părăsească Egiptul. Sfântul a primit aceste lovituri nedrepte cu smerenie, fără a înceta vreo clipă să îi iubească pe toţi, chiar şi pe duşmanii săi. Plecarea din parohia Sfântului Nicolae avea să producă o mare durere în inimile credincioşilor, care îl iubeau foarte mult.

Din nou în Grecia

Şirul suferinţelor nu avea însă să fie curmat. Cei care îl prigoniseră în Egipt voiau să se asigure că nu mai există pentru el nici o cale de întoarcere. Astfel, revenit în Grecia, timp de 7 luni a fost tratat cu răceală şi marginalizat. Situaţia sa materială era foarte grea. Într-un târziu, a fost angajat ca preot predicator în cadrul Mitropoliei din Evia. Şi aici ispitele şi umilinţele păreau că nu vor avea sfârşit. Dar cu deosebită răbdare, "a ieşit din nou semănătorul să semene sămânţa sa" şi ierarhul Nectarie, deşi umilit şi nedreptăţit, a început să predice în fiecare biserică a oraşului şi în toate satele din jur. Se îngrijea de hrana duhovnicească a păstoriţilor săi, atât prin vorba rostită, cât şi prin cuvântul scris. Scria diverse cărţi şi broşuri, pe care le împărţea gratuit în parohii. Cu timp şi fără timp, dăruindu-şi întreaga sa fiinţă pentru luminarea credincioşilor săi, Sfântul Nectarie a colindat întreaga regiune. A devenit încet o competentă autoritate duhovnicească a locului. Mulţi credincioşi alergau să-i ceară sfatul, mai ales în scaunul Sfintei Spovedanii. Plecau luminaţi şi vindecaţi sufleteşte. După o slujire de peste trei ani, devenise iubit şi căutat de toţi locuitorii Eviei. Dar Bunul Dumnezeu îi pregătea o nouă misiune. I se va încredinţa conducerea Seminarului Teologic Rizareion din capitala elenă.

"Blând şi îngăduitor, îi dezarmează pe cei răi cu privirea sa pură şi nevinovată…"

Prezenţa Sfântului Nectarie în mijlocul colectivului de profesori de la Seminarul Rizareion avea să schimbe profund concepţia acestora despre modul în care trebuiau educaţi şi îndrumaţi elevii seminarişti. Iată cum îl descria într-o scrisoare unul dintre elevii săi: "... Cât de deosebit, de strălucitor este acest chip, de altfel atât de simplu şi de smerit! Îl vezi existând, trăind în lume, comunicând cu ea şi în acelaşi timp simţi că el nu aparţine lumii acesteia, că nu are nimic comun cu ambiţiile, cu aşteptările şi cu visurile oamenilor obişnuiţi care ne înconjoară. Se roagă neîncetat, ziua şi noaptea, se roagă pentru mântuirea lumii şi tinde mereu fierbinte spre veşnica împărăţie a lui Dumnezeu. Şi cunoaşte, ca nimeni altul, căile necunoscute ale acesteia. Blând şi îngăduitor, îi iubeşte pe toţi şi îi dezarmează pe cei vicleni cu privirea sa pură şi nevinovată. Deşi om trupesc, întruchipează în sine minunatul model al monahismului bizantin, monahismul fecioriei celei îngereşti. Este om, dar trăieşte în chip îngeresc. Dar oricât de multe ţi-aş scrie despre acest chip al smereniei, mă tem că nu voi putea cuprinde mulţimea tainică a harismelor sale..."

Se spune că atunci când s-a îmbolnăvit îngrijitorul seminarului, timp de trei zile, Sfântul Nectarie se trezea cu două ore mai devreme de a se da deşteptarea elevilor şi curăţa singur întreaga şcoala. Aceasta pentru a nu fi dat afară bietul om, care avea o situaţie destul de grea. În dimineaţa celei de a patra zile, îngrijitorul, care venise la serviciu, l-a găsit spălând toaletele elevilor. Iar Sfântul, în discreţia sa, l-a rugat să nu spună nimănui ceea ce văzuse.

Părinte duhovnicesc al Mănăstirii "Sfânta Treime"

După 14 ani de conducere a Seminarului Rizareion, la vârsta de 62 de ani, Sfântul Nectarie s-a hotărât să predea conducerea şcolii unui om mai tânăr. Un nou început îl va aştepta pe sfânt în insula Eghina, unde un grup de ucenice, sub îndrumarea sa, reactivaseră viaţa monahală într-o mai veche mănăstire părăsită. Pentru că reparaţiile şi lucrările de construcţie nu erau terminate, Sfântul Nectarie lucra alături de muncitori. Monahiile povestesc că, îmbrăcat într-o rasă veche, cu mânecile suflecate, îi ajuta după putere, fie cărând materiale de construcţie, fie săpând sau făcând alte munci. Era smerit şi curat cu inima şi de aceea Dumnezeu îi asculta întotdeauna rugăciunile.

Dăruirea cu care Sfântul Nectarie săvârşea Sfânta Liturghie a fost remarcată de mulţi credincioşi. Una dintre maici povesteşte că, de multe ori, vedea alături de Sfântul Nectarie, în timpul Sfintei Liturghii, un tânăr strălucitor îmbrăcat în haine de militar. Era Sfântul Mina. O altă monahie povesteşte că o dată, în mijlocul sfintei slujbe, a văzut o femeie distinsă, ţinând în braţe un prunc minunat, care a intrat prin sfintele uşi şi a dăruit acel prunc Sfântului Nectarie. Imediat a urmat momentul liturgic al axionului, iar Maica Domnului a dispărut.

Sfântul Nectarie era prietenos cu toţi locuitorii insulei. De fiecare dată când trecea prin satul din vale, în prezent orăşelul Eghina, era invitat să intre şi să binecuvânteze fiecare casă. Stătea de vorbă cu toată lumea, îi încuraja să înfrunte cu credinţă sărăcia şi problemele de zi cu zi, să mulţumească lui Dumnezeu şi pentru cele bune, şi pentru încercările prin care treceau. Unul dintre locuitori îşi aminteşte că l-a invitat pe preasfinţitul să se odihnească o clipă de arşiţa zilei. Văzând lăcustele care atacaseră măslinul din curtea credinciosului, Sfântul a făcut o rugăciune şi a însemnat copacul cu Sfânta Cruce. Imediat s-au ridicat lăcustele, formând un nor zumzăitor şi au zburat în depărtare. Buni prieteni ai preasfinţitului erau şi pescarii insulei. Aceştia îi aduceau năvoadele să le binecuvânteze şi vedeau că întotdeauna după aceasta prindeau mulţi peşti. Bucuroşi, trimiteau adesea sus la mănăstire pe cei mai frumoşi.

"Doctore, credeţi în Dumnezeu...?"

După o lungă şi tăcută suferinţă, în seara zilei de 8 noiembrie 1920, Sfântul Nectarie a trecut la cele veşnice. Şi tot atunci, cu intenţia de a-i schimba hainele, maicile au aşezat pe patul alăturat vesta neagră de lână cu care fusese îmbrăcat în spital peste picioarele unui bolnav paralizat într-un accident. Şi... picioarele acestuia, inerte şi lipsite de viaţă, au început să se mişte din nou. Îşi dădea seama că omul sfânt, pe care mai mult de o lună de zile l-a avut lângă el, care îi dăduse atâta curaj şi speranţă, acum îi dăruise şi cel din urmă şi mai nepreţuit dar: vindecarea.

Pe mulţi oameni Sfântul iubirii i-a ajutat să depăşească legile firii ce par imuabile, vindecând boli de nevindecat. "Doctore, credeţi în Dumnezeu...?" a fost răspunsul dat de Paraskiva din Atena, atunci când a fost întrebată cum s-a vindecat de cancer. "Doctore, credeţi în Dumnezeu...? Aceasta este o minune. Am fost în insula Eghina, m-am uns cu ulei sfinţit de la candela Sfântului Nectarie. M-am rugat fierbinte şi iată-mă...!" "Într-adevăr, a răspuns medicul, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că eşti perfect sănătoasă şi toate analizele o confirmă. Mare lucru...!" Cu adevărat mare lucru! Multe mărturii se cunosc despre minunile Sfântului Nectarie din întreaga lume. "Aici s-a rostit multă rugăciune...!" repeta medicul, constatând vindecarea de cancer a unei monahii din cadrul Mănăstirii "Buna Vestire" din Patmos. Şi medicul tot repeta uimit: "Aici s-a rostit multă rugăciune...! A avut loc o mare minune...!" Şi, într-adevăr, după ultimele rezultate ale biopsiei s-a constatat vindecarea totală a cancerului.

Datorită lucrării sale minunate pentru oameni, ierarhul Nectarie a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din Grecia în 1961, stabilindu-se ca zi de prăznuire 9 noiembrie. Om asemenea nouă, aproape ca timp şi spaţiu, Anastasie a devenit, prin modul cum şi-a asumat încercările vieţii, Sfântul Nectarie. Vas sfinţit şi devenit lucrător, Sfântul Nectarie este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni.