Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfântul Siluan, un om al dragostei de Dumnezeu

Sfântul Siluan, un om al dragostei de Dumnezeu

Un articol de: Pr. Georgian Păunoiu - 23 Sep, 2010

Itinerarul duhovnicesc al oricărui sfânt consemnat sau nu de istoria bisericească repetă destinul omenirii, căderile şi ridicările ei, frământările şi bucuriile ei. Totodată, în persoana lui se retrăiesc cele mai de preţ aspecte ale tainei credinţei creştine. Cuviosul Siluan Athonitul, pe care Biserica noastră îl pomeneşte astăzi, cu siguranţă cel mai cunoscut sfânt al secolului trecut, a lăsat posterităţii scrierile sale, testamentul său duhovnicesc, o mărturie a dragostei pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Cuvântul Sfântului Siluan nu este căutat, ci se revarsă din ceea ce Duhul Sfânt îi descoperă, arătându-i calea către mântuire, prin iubire şi smerenie, fără de care tot efortul omului se surpă şi zadarnic se face. Fără să aibă o operă elaborată sau scrieri sistematizate, Sfântul Siluan ne lasă însă o adevărată sinteză duhovnicească, pe înţelesul tuturor, plină de însuflarea Duhului. De aceea convinge acest monah "cu două ierni de şcoală".

Căutarea smereniei

Multe comunităţi ortodoxe, fie obşti monahale, fie parohii din ţară sau de peste hotare, l-au ales pe Sfântul Siluan ocrotitor şi mijlocitor cald înaintea lui Dumnezeu. De unde această căutare a scrierilor Sfântului Siluan Athonitul şi marea evlavie faţă de el? Răspunsul ni-l dă psalmistul: "Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Psalm 67, 36). Domnul, pe care monahul Siluan L-a iubit cu toată fiinţa, i-a dat darul de a călăuzi, de a mângâia şi a lumina sufletele oamenilor, oricât de încercate ar fi. Acest om, fără multă şcoală, dar cu multă dragoste de Dumnezeu şi râvnă întru cunoaşterea Lui, a reuşit să transmită un cuvânt plin de nădejde pentru omul de astăzi, atât de tulburat şi prins în vâltoarea veacului.

Din scrierile sale, însemnări lăsate ucenicului său, părintele Sofronie Saharov, vedem cum trebuie unite dragostea de Dumnezeu, rugăciunea stăruitoare pentru luminarea sufletului, smerenia, ca pecete a lucrării omului spre mântuire, cu iubirea negrăită pentru oameni şi pentru toată creaţia; pentru oameni, căci "aproapele este viaţa noastră".

Sfântul Siluan este cântăreţul iubirii dumnezeieşti, iubire pe care sufletul său a cunoscut-o în viaţa sa şi pe care o socoteşte mai de preţ decât orice bun din lumea aceasta: "Trebuie să ne aducem aminte zi şi noapte că Dumnezeu ne iubeşte pe noi păcătoşii şi că ne cheamă la El. (…) Sufletul nu se mai teme de întristările pământeşti, ci se teme să nu piardă iubirea lui Dumnezeu pentru că, atunci când este lipsit de ea, îl încearcă urâtul şi întristarea."

"Unde sălăşluieşti Tu, Lumina mea?"

Sfântul Siluan Athonitul cântă pierderea şi regăsirea harului şi a frumuseţii chipului dumnezeiesc din om: "Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrămi caut pre Tine. Cum să nu te caut? Tu mai înainte pre mine ai căutat şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău Cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (...) Unde sălăşluieşti Tu, Lumina mea? Tu vezi - cu lacrămi Te caut. De nu Te-ai fi arătat Tu, eu nu Te-aş fi putut căuta precum Te caut acum. Ci Tu însuţi m-ai căutat, pre păcătosul, şi mi-ai dat a cunoaşte iubirea Ta. Tu mi-ai dat a vedea că dragostea Ta pentru noi Te-a dus la cruce, şi în suferinţe ai murit pentru noi. Tu mi-ai dat a cunoaşte că dragostea Ta Te-a dus din cer pre pământ, şi până şi în iad, pentru ca noi să vedem slava Ta."

Sfântul Siluan vede fiecare act al lui Dumnezeu ca pe o dovadă a dragostei pe care El o poartă faţă de noi. Creaţia şi răscumpărarea sunt momente în care iubirea lui Dumnezeu a lucrat în univers; dacă la creaţie Domnul a arătat în chip vădit slava şi puterea Sa, în cea de-a doua, mai adânci au fost smerenia şi mila. Dar în ambele a lucrat aceeaşi iubire. "Din ţărână au făcut Domnul pre om, dar ne iubeşte ca pe pruncii Săi fireşti şi ne aşteaptă cu dor la Sine. Domnul atâta ne-au iubit, că pentru noi S-au întrupat, şi Şi-au vărsat sângele pentru noi, şi ne-au adăpat cu el, şi ne-au dat preacinstit Trupul Său; şi astfel ne-am făcut fiişorii Lui, din Trupul şi din Sângele Lui, şi asemenea Domnului în trup. (...) Adam a pierdut pământescul rai şi, plângând, îl căuta: "Raiul meu, raiule, preafrumosul meu rai!" Domnul însă, prin dragostea Sa, i-au dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel dinainte, în ceruri, unde este lumina Sfintei Treimi", ne vorbeşte în notiţele sale monahul athonit.

Cuvântul lui Hristos despre blândeţe şi smerenia inimii se află în centrul învăţăturii duhovniceşti a Sfântului Siluan. În scrierile sale, el citează de mai multe ori pasajul din Evanghelia după Matei 11, 29: "Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima". "După aceasta tânjeşte sufletul meu zi şi noapte, mărturiseşte stareţul în scrierile sale. Eu rog pe Dumnezeu, pe toţi sfinţii din cer şi pe voi toţi care cunoaşteţi smerenia lui Hristos să vă rugaţi ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu Îl doreşte cu lacrimi. Nu pot să nu-L doresc, pentru că sufletul meu l-a cunoscut prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest dar şi, de aceea, sufletul meu tânjeşte până la lacrimi."

A cunoaşte pe Hristos înseamnă a cunoaşte smerenia lui Hristos. "O, smerenie a lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie în Dumnezeu cu neputinţă de descris."

"Dacă Domnul este al nostru, toate sunt ale noastre"

Omului de astăzi, care se străduieşte a se convinge că viaţa poate merge bine mai departe chiar şi fără Dumnezeu, Sfântul Siluan îi împărtăşeşte acest gând: "Dacă Domnul este al nostru, toate sunt ale noastre. Iată cât suntem de bogaţi." Dumnezeu nu lasă fără răspuns aşteptarea omului, căci Duhul Sfânt îi arată omului cum să vieţuiască după voia Sa, cum să dobândească smerenia şi, astfel, să poată simţi că Dumnezeu este prezent în viaţa lui. "Bine este a trăi după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul neîncetat petrece în Dumnezeu şi are multă linişte; şi dintru această bucurie se roagă omul ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să ştie cât de mult ne iubeşte El şi cât de bogat ne dă Sfântul Duh, Care veseleşte sufletul în Dumnezeu."

Înţelegând necesitatea căutării unui duhovnic, Sfântul Siluan scrie atât despre harul şi binecuvântarea care se revarsă prin părintele duhovnicesc, dar şi despre înfricoşătoarea responsabilitate a episcopilor şi preoţilor pentru mântuirea oamenilor. "Domnul au pus în Sfânta Biserică păstori, iar ei slujesc în chipul lui Hristos. (...) Duhul Sfânt viază în Biserica noastră; El viază în păstorii cei neprihăniţi; El viază în inimile credincioşilor; El învaţă sufletul nevoinţa; El dă putere a împlini poruncile Domnului; El ne povăţuieşte întru tot adevărul; El într-atâta au înfrumuseţat omul, că omul s-a făcut asemenea Domnului."

Alături de cuvântul pe care Hristos i l-a descoperit: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!", putem primi şi acest cuvânt cu iz de testament duhovnicesc: "Cu cât mai mare este iubirea, cu atât mai mari sunt suferinţele sufletului; cu cât mai deplină este iubirea, cu atât mai deplină este cunoştinţa; cu cât mai fierbinte este iubirea, cu atât mai fierbinte este rugăciunea; cu cât mai desăvârşită este iubirea, cu atât mai sfântă este viaţa."