Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sfinţii sărbătoriţi în Duminica după Naşterea Domnului

Sfinţii sărbătoriţi în Duminica după Naşterea Domnului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 30 Dec, 2019

Fuga în Egipt pentru a salva viaţa Pruncului Sfânt este tema principală a Duminicii după Naşterea Domnului, când la Liturghie se citeşte pericopa evanghelică de la Matei 2, 13-23. Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, s-a întors din robia Egiptului în ţara făgăduită, iar, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Duminica după Crăciun este dedicată și Sfinţilor Iosif Logodnicul, David Prorocul şi Iacob, rudenia Domnului.

Ne aflăm în perioada binecuvântată a sărbătorii Crăciunului, când ne amintim de faptele minunate despre care ne vorbesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, legate de Naşterea Domnului. Din Evanghelia de la Matei (2, 13-15) aflăm că „după plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Când ne uităm în calendarul bisericesc vedem că Duminica după Naşterea Domnului este dedicată și Sfinţilor Iosif Logodnicul, David Prorocul şi Iacob, rudenia Domnului. Astfel este un bun prilej ca să aflăm ce ne spun istoria biblică şi tradiţia bisericească despre sfinţii pe care i-am sărbătorit în ultima duminică din anul mântuirii 2019.

Dreptul Iosif, protectorul Maicii și al Pruncului Sfânt

Sfântul şi Dreptul Iosif Logodnicul este cel care a fost ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria şi al Pruncului Sfânt. Acest lucru s-a întâmplat datorită sfinţeniei şi dreptăţii sale. El era din neamul regelui David şi era de meserie tâmplar. Când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă şi era văduv, având din prima căsătorie 7 copii, 4 fii (Iacob, Iosif, Iuda şi Simeon) şi trei fiice (Estera, Marta şi Salomeea, femeia lui Zevedei şi mama Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan), după cum aflăm din Sinaxarul diortosit de ieromonahul Macarie de la mănăstirea athonită Simonos Petra.

Iosif ascultă glasul îngerului apărut în vis, care-i spune să nu se teamă de a o lua pe Maria, fiindcă Pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt, şi să-i pună copilului numele de Iisus, căci El urma să mântuiască lumea de păcate. Dreptul Iosif, un om în vârstă, a trebuit ca împreună cu Fecioara să plece către Betleem, cetatea de origine a celor din neamul davidic, pentru a se înscrie la recensământul comandat de autoritatea romană. Aici, Sfânta Fecioară Maria Îl naşte pe Domnul nostru Iisus Hristos. Iosif este unul dintre primii martori ai Naşterii minunate a Domnului nostru Iisus Hristos. După închinarea magilor, în urma unei anghelofanii din vis, Dreptul Iosif ia Pruncul şi pe mama Lui şi pleacă în Egipt pentru a scăpa de furia regelui Irod. După moartea acestuia, se stabilesc în Nazaret. Aici a copilărit Mântuitorul Iisus Hristos sub ocrotirea Sfântului şi Dreptului Iosif. Din Vieţile Sfinţilor aflăm că el „este menţionat pentru ultima oară atunci când, venind la Ierusalim de Paştile evreieşti împreună cu Iisus, la întoarcere, Maria şi Iosif cred că Iisus se pierduse pe drumul spre Nazaret. De fapt, Iisus rămăsese în Templu, uimindu-i pe cei de acolo cu înţelepciunea Sa (Luca 2, 41-52). Este foarte probabil că Dreptul Iosif a murit înainte de începerea propovăduirii lui Iisus, deoarece doar Maica Domnului a fost prezentă la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1)”.

David, rege și proroc

Sfântul David Prorocul a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul, și a trăit și domnit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. El a fost, de asemenea, unul din prorocii Vechiului Testament, autorul Psalmilor și unul dintre strămoșii Domnului nostru Iisus Hristos. Descrierea vieții regelui David se găsește cuprinsă în Vechiul Testament începând din Cartea întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a Cărții a doua a Regilor și încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune puțin diferită a acestei narări, incluzând și aspecte specifice cu privire la conducerea regatului, se regăsește în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.

David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel mai mic din cei 8 fii ai lui Iesei. După ce regele Saul ­s-a îndepărtat de Dumnezeu, prorocul Samuel, la porunca lui Dumnezeu, îl unge rege pe David. Nu după mult timp, israeliţii au de purtat un nou război cu filistenii, pe care îl câştigă prin victoria miraculoasă a lui David în lupta cu uriaşul Goliat. În urma acestui eveniment, popularitatea lui David creşte în rândul poporului şi atunci, din pricina invidiei regelui Saul, care dorea să-l omoare, este nevoit să fugă împreună cu cei apropiaţi lui. După moartea lui Saul în lupta de la Gilboa împotriva filistenilor, David este proclamat inițial rege în sud, în Iudeea, având ca reședință orașul Hebron, apoi, după dispariția lui Ișboșet, fiul și succesorul lui Saul, este recunoscut ca suveran și în Israel, realizând astfel unirea celor 12 triburi israelite sub autoritatea sa. Sprijinindu-se pe o puternică armată permanentă și profitând de o conjunctură internațională favorabilă – slăbirea Egiptului și declinul Asiriei și Babilonului –, David reușește să extindă hotarele regatului său. Remarcabil om de stat, talentat comandant de oști și strălucit diplomat, David schițează structurile organizatorice ale noului stat centralizat ce se întindea de la Marea Mediterană la Eufrat și la Marea Roșie. Ocupând apoi și fortificând Ierusalimul, David face din vechiul oraș al iebusiților capitala politică și religioasă a regatului său. David începe pregătirile de construcție a Templului care va fi înălțat de fiul și succesorul său Solomon (965-928 î.Hr.).

Primul Episcop al Ierusalimului 

Sfântul Iacob, ruda Domnului, a fost primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacov, el a fost fiul Dreptului Iosif dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Sfânta Fecioară Maria. El este autorul Epistolei ce-i poartă numele din Noul Testament. Din Vieţile Sfinţilor aflăm: „Ajungând dumnezeiescul Prunc Iisus Hristos la vârsta desă­vârşită şi învăţând pe popoare Împărăţia lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfântul Iacov a crezut în El şi, ascultând dumnezeieştile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începând a duce o viaţă mai aspră. Acum avea şi dânsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că, după patima cea de bunăvoie şi învierea Domnului, S-a arătat întâi lui Iacov, iubitul Său frate, apoi celorlalţi Apostoli. De acest lucru pomeneşte Pavel, zicând: «Iar după aceea s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor». De toţi a fost numit Sfântul Iacov drept, căci toţi vedeau viaţa lui cea bună şi plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli. Apoi Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, aşezându-l episcop, l-a învăţat sfinţita lucrare. Acestui întâi arhiereu şi păstor i s-a încredinţat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi şi a scris Liturghia, fiind povăţuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească, au scurtat-o. Sfântul Iacov, păscând turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulţi evrei şi elini i-a întors la Domnul prin învăţătura sa şi i-a povăţuit la calea cea dreaptă”. În anul 62, Sfântul Iacob a suferit moarte martirică, fiind aruncat de pe aripa Templului din Ierusalim şi ucis cu pietre, pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi.

Citeşte mai multe despre:   Naşterea Domnului