Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sub semnul providenței

Sub semnul providenței

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 21 Dec, 2019

Serialul Ziarului Lumina despre Revoluția de la Timișoara se încheie azi, în data la care orașul de pe Bega a predat ștafeta Bucureștiului. Înainte de a consemna ultimele două mărturii, sunt dator să mulțumesc din suflet Mitropoliei Banatului pentru sprijinul acordat, personal Înalt­pre­asfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, pentru sfaturi, ajutor și încurajare.

Mulțumesc, de asemenea, pr. consilier Zaharia Pereș, diac. Răzvan Fi­bi­șan, pr. Rafael Povârnaru, jurnalistei Melania Cincea și fotografului Constantin Duma. Și, firește, tuturor celor 11 martori ai evenimentelor cu care am avut onoarea să stau de vorbă. Fără ajutorul lor, n-aș fi izbândit să aduc omagiul cuvenit eroilor de acum 30 de ani.

„Îmi aduc aminte cu bucurie de lucrurile extraordinare pe care le-am trăit alături de tinerii timi­șoreni în decembrie 1989”, își începe mărturia Virgil Hosu, fondatorul și președintele ALTAR 1989 – Aso­ciația Luptătorilor Timișoreni Ares­tați în Revoluție. „Spun bucurie pentru că atunci ne-am născut a doua oară, atât noi, cât și întreaga societate românească. Românii nu pot șterge cu buretele faptul că eram lipsiți de tot ceea ce înseamnă demnitate umană, ca să nu mai vorbim despre lipsurile materiale! Nu putem uita că, de-a lungul a 45 de ani, cei care au încercat să se opună regimului totalitar, să facă opoziție au fost întemnițați și mulți n-au mai văzut lumina zilei. Intelectualii care trebuiau să fie modele pentru ceilalți, să formeze o societate de atitudine, oameni cu coloană vertebrală, au fost decimați în închisorile comuniste sau mar­ginalizați.”

Virgil Hosu a ieșit în Piața Maria cu doi vecini. Avea 26 de ani, era căsătorit și avea o fetiță de 1 an, pentru care își dorea alt viitor. Sportiv de performanță, membru în lotul de canotaj, avusese ocazia să vadă cum e la alții. Inclusiv în țările din Est: „Iugoslavii, de pildă, aveau drep­tul să circule în toată Europa!” Pe de altă parte, „sportul te modelează și probabil a fost un imbold suplimentar. Am ieșit în stradă tânjind după libertate!”

Dar s-a plătit cu sânge. „Mulți dintre tinerii care au avut curajul să iasă în stradă și-au pierdut viața sau au fost răniți, bătuți, arestați. Pentru ce? Pentru libertatea pe care o avem azi și trebuie s-o apreciem și să luptăm zi de zi pentru ea.”

„Români, veniți cu noi!”

Nu s-au gândit nici o clipă la ce puteau să pățească, ci doar la ce pot să facă. Au încercat să forțeze intrarea în primărie, dar au fost blocați de Miliție cu scuturi și câini. Manifestanții au decis atunci să se împartă în trei și să plece prin oraș, ca să aducă și pe alții. Grupul lui Hosu a plecat spre Calea Buzia­șului, strigând: „Români, veniți cu noi!” Aproape de fabrica Banatul, li s-a alăturat un grup de câteva sute de oameni, cu care au plecat pe Calea Girocului, în complexul studențesc, unde s-au întâlnit cu alt grup venit din Piața Maria. Căminele fuseseră încuiate cu lacătul, dar câteva zeci de studenți au sărit pe geam de la etajul 1. Așa au ajuns 1.500-2.000, care au plecat înapoi spre Catedrală în jurul orei 21. Erau printre ei şi mame cu copii!

Au ajuns la viaductul CFR, au dat jos pancartele cu Ceau­șes­cu-PCR și le-au incendiat. Unde vedeau cordoane de milițieni, le ocoleau. Au ajuns în Piaţa Dacia, unde au fost blocaţi de militari, printre care grăniceri, armă care în 1988 trecuse în subordinea Securității. „Bine echipați, bine instruiți și bine construiți! Persoane masive, care ne-au atacat în valuri. Ne loveau cu toată forța. Nu conta că erai femeie sau copil. Noi eram mulți, dar cu mâinile goale. Am smuls niște țevi din gardurile de la blocuri, ca să ne apărăm. Care cădea era arestat.” Luptele au durat peste o oră! Arestații au fost duși în beciurile Miliției, erau mașini ARO pregătite special. 

Grupul lui Virgil Hosu a reușit să fugă printre blocuri, dar, în jurul orei 4 dimineața, pe când încercau să se întoarcă la Catedrală, au fost înconjurați și atacați de forțele de represiune, bătuți, arestați și duși la Penitenciarul Popa-Șapcă. „Mulți au fost bătuți cu bestialitate. În celula în care am ajuns, erau doi tineri incredibil de sălbatic bătuți, n-am mai văzut niciodată așa ceva.” A fost anchetat în noaptea de 18 de un procuror militar, pentru „uneltire împotriva statului” comunist. Din fericire, două zile mai târziu, oraşul a devenit liber.

Le cereau să rămână în case, dar toată lumea era în stradă

Părintele Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, era profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș și, duminică, 17, însoțea la Brad corul dirijat de părintele profesor Nicolae Belean, invitat de protopopul locului să susțină un concert de colinde. S-au întors seara târziu, fără să știe ce s-a petrecut. „În 18, dimi­neața, m-am întâlnit cu oameni care aveau copii studenți sau rude în Timișoara și care m-au întrebat speriați dacă am auzit ce se-ntâmplă. Mi-au spus că e revo­luție, că s-a tras în oameni, sunt demonstra­ții cu zeci de mii de oameni, au intervenit armata, Mi­liția, Securitatea.” 

Apoi veștile au început să curgă, iar „oamenii erau foarte tensionați și îngrijorați”. La manifestațiile din Caransebeș a participat împreună cu prietenul său, regretatul pr. prof. Nicolae Achimescu. Coloanele de manifestanți de pe platformele industriale s-au integrat mulțimii, cu care au ajuns la Primărie, unde erau aruncate pe ferestre tablourile și cărțile lui Ceaușescu, și au fost martorii alcătuirii unei platforme de revendicări. 

Ulterior, toți profesorii și elevii de la seminar au contribuit cu bani la Fondul „Libertatea”, în care Arhiepiscopia Timișoarei a virat o sumă impresionantă: un milion de lei! S-a tras foarte mult și în Caran­sebeș, iar TAB-urile erau omniprezente. Prin megafoane, se cerea cetățenilor să rămână în case, dar toată lumea era în stradă. „Erau manifestații impresionante și s-au făcut slujbe de pomenire chiar în acele zile.” 

Darul libertății

La 22 decembrie, „am deschis larg ferestrele apartamentului şi am strigat: «Veniți să vedeți, Ceaușescu a fugit!», și casa s-a umplut de oameni! Ceea ce se întâmplase și a adus zorii libertății și ai demnității stă, după părerea mea, sub semnul provi­denței. Toți protestatarii de aici, și ortodocși, și catolici, și reformați, și pro­tes­tanți, și-au exprimat credința în Dumnezeu, coloanele imense de protestatari au scandat: «Există Dumnezeu!», «Dumnezeu e cu noi!», «Vrem conducători creștini!», iar zeci de mii de manifestanți au rostit, în Piața Operei din Timi­șoara, nu de puține ori, Tatăl nostru și Crezul, întorcându-se cu fața spre Catedrală și chiar îngenunchind, avem imagini impresionante de atunci”, mărturi­sește părintele Ionel Popescu. „Sacrificiul surorilor și fraților noștri care au fost uciși sau răniți în 1989, și înainte, și după 22 decembrie, este cel care ne-a adus darul libertății. Am trecut de la un sistem opresiv, antiromânesc, anti­creș­tin, antivalori naționale, bise­ri­cești și morale, la libertatea și demnitatea după care am suspinat aproape 50 de ani. Acum, în deplină libertate, putem să construim biserici, să ridicăm așeză­minte sociale, să ne manifestăm fără opre­liști credința, să tipărim cărți bise­ri­cești și să avem contacte cu creș­ti­nii din alte țări, avem eparhii care s-au înființat în atâtea părți ale lumii. Pentru acestea toate și pentru multe altele trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu!”, îndeamnă vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Citeşte mai multe despre:   Revolutia din 1989