Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Sunetul care trezeşte la rugăciune

Sunetul care trezeşte la rugăciune

Un articol de: Dan Cârlea - 16 Dec, 2012

Sunetele clopotelor simbolizează glasul lui Dumnezeu şi al slujitorilor săi, care cheamă oamenii la rugăciune. De aceea, înainte de a fi instalate în clopotniţe, ele sunt mai întâi binecuvântate şi sfinţite în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Clopotele au o istorie interesantă şi foarte îndelungată, regăsindu-se în toate culturile şi religiile lumii.

Primele clopote au apărut cu mult înainte de creştinism, în China antică, cu 5.000 de ani înainte de Hristos, iar de acolo s-au răspândit şi în Imperiul Greco-Roman.

Creştinii n-au folosit clopot până în anul 313

În ceea ce-i priveşte pe primii creştini, după cum se ştie, trăiau sub persecuţii şi se adunau pe furiş la slujbe în catacombe, fapt pentru care clopotul era exclus din cult, căci i-ar fi dat de gol. Ba chiar era identificat cu păgânismul, fiind folosit la venerarea zeilor.

În primele comunităţi creştine din Răsărit şi cele din Africa, anunţarea unei slujbe viitoare se făcea de către diaconi, dar după ce Constantin cel Mare a dat libertate creştinismului, în anul 313, lucrurile s-au schimbat, treptat-treptat, fiecare basilică având şi clopote pentru a putea vesti cu sunet mare, la lumina zilei, credinţa creştină.

"Ţarul clopotelor" din Kremlin

Cel mai mare clopot din lume se află într-un muzeu din Kremlin şi datează din 1735, având o greutate de 216 tone. Tot la Kremlin se află şi "Ţarul clopotelor", de 160 de tone, având o înălţime de 6,14 metri şi un diametru de 6,6 metri. La fabricarea lui au muncit 200 de oameni. Este într-adevăr deosebit, fiind acoperit cu multe portrete şi texte. Povestea lui este puţin tristă, întrucât în urma unui incendiu din 1737, o uriaşă bucată de piatră a căzut peste el crăpându-l.

Cele mai vechi de la noi

Cele mai vechi clopote din ţara noastră, păstrate până astăzi, datează din secolul al XIV-lea şi se află la bisericile de la Sântana Nirajului, Şeica Mare şi la Mănăstirea Cotmeana. Din prima jumătate a secolului al XV-lea, menţionăm un clopot de la biserica romano-catolică din Cristur şi două de la Mănăstirea Cozia, acestea din urmă datând din 1403 şi, respectiv, din 1413. Mai numeroase sunt clopotele care s-au păstrat din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în special cele moldoveneşti, dăruite de Ştefan cel Mare mănăstirilor: Putna, la 1484 şi 1490; Voroneţ, la 1488; Bistriţa, la 1490 şi 1494. Nici unul din aceste clopote nu se află în uz, fiind doar exponate de muzeu, mărturie a vremurilor trecute şi a credinţei noastre.

Celebra fabrică Grassmayr

În Europa, cele mai faimoase clopote sunt turnate la fabrica de "Grassmayr" din oraşul austriac Innsbruck. Bartlme Grassmayr este întemeietorul acesteia, după ce în 1599 s-a întors dintr-o călătorie de ucenicie pe lângă meşteri vestiţi. În acel an a turnat primul clopot, iar de atunci, fabrica familiei Grassmayr a tot făcut clopote pentru marile catedrale ale Europei şi pentru turnurile unor oraşe vestite. Cunoştinţele despre turnarea clopotelor au fost păstrate cu sfinţenie de membrii familiei austriece de atunci şi până azi, adică de 14 generaţii, aşa încât numai la Innsbruck se fabrică clopote ce sunt perfect armonizate. Clopotele Grassmayr binevestesc pe Dumnezeu din clopotniţele bisericilor din peste 100 de ţări, inclusiv de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, începând cu anul 2007. În atelierele Grassmayr se află şi un muzeu cu exemplare realizate atât aici, cât şi în alte părţi ale lumii, fiind expus şi un clopot din China, datând din anul 3.000 î.Hr. De asemenea, există acolo şi o bibliotecă tematică, ce cuprinde printre altele o enciclopedie a clopotelor de 1.000 de pagini. Muzeul familiei Grassmayr din Innsbruck se bucură de vizitatori din toate colţurile lumii.

Inscripţii frecvent folosite

Clopotele se fac, în general, din bronz, prin turnare în anumite tipare, având forma unui pocal aşezat cu gura în jos. Suprafaţa exterioară a clopotelor poate fi decorată - fie direct din turnare, fie prin operaţii ulterioare cu anumite desene sau cu înscrisuri. Printre cele mai folosite sunt versetele latine: "Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango" ("Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng"). O altă inscripţie în latină, întâlnită foarte frecvent în Apus, este aceasta: "Laudo deum verum, plebem voco, congrego clerum; defunctos plango, fulmina fugo, festa decoro", adică "Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul; îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile". Cu aceasta se arată toate utilizările ce se dau clopotelor.