Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Un ierarh plin de lumină: Iacob Putneanul

Un ierarh plin de lumină: Iacob Putneanul

Timp de 10 ani, între 1750-1760, Mitropolitul Iacob Putneanul a cârmuit Biserica Moldovei. Între ierarhii învăţători ai neamului, de păstori pe calea mântuirii, el se remarcă prin complexitatea şi profunzimea lucrării sale şi importanţa consecinţelor acesteia.

Într-o epocă a moder­nizării europene, fă­cută în unele privinţe împotriva legăturii o­mului cu Dumnezeu, societatea românească a secolului al XVIII-lea a avut în el un în­cepător al tipăririi de cărţi în limba română, al răspândirii ştiinţei de carte în rândul clerului şi printre copiii oamenilor de rând, al constituirii unui sistem de învăţământ bine înche­gat început prin deschiderea de şcoli în centrele bisericeşti şi administrative. La fel de impor­tantă a fost activitatea sa de ctitor, la Mănăstirea Putna, locaşul său de metanie, dar şi la alte biserici şi mănăstiri – Biserica „Sf. Spiridon“, Iaşi, Mănăstirea Doljeşti din ţinutul Romanului, biserica domneas­că „Sf. Dimitrie“ Suceava şi altele.

Anii uceniciei

Mitropolitul Iacob Putnea­nul s-a născut în sânul unei fa­milii evlavioase, la 20 ianuarie 1719. Despre locul naşterii ma­relui ierarh nu se cunosc prea multe date, acesta fiind probabil în împrejurimile oraşului Rădăuţi. Un argument pertinent în acest sens ar fi fost faptul că părinţii mitropolitului s-au călugărit, devenind iero­schi­­monahul Adrian şi monahia Mariana,  şi au fost înmormântaţi la Mănăstirea Bogda­na, ulterior fiind reînhumaţi în pridvorul Mănăstirii Putna.

La vârsta de 12 ani îşi în­cepe ucenicia în Mănăstirea Put­na. Intrarea timpurie în via­ţa  monahală se datorează şi Mitropolitului Antonie, care a văzut în el calităţile sădite de Părintele Ceresc. La Putna intră în contact cu lucrările aflate în biblioteca mănăstirii, care îi luminează sufletul şi îi educă mintea în duhul Sfinţilor Părinţi. Anii de ucenicie îşi vor pune amprenta asupra activităţii sale ulterioare, când va fi rânduit egumen al Mănăs­ti­rii Putna, episcop al scaunului de Rădăuţi şi, în cele din urmă, mitropolit al Moldovei. La 24 martie 1732 a fost călugărit, şi după o săptămână a fost hirotonit ierodiacon.

În 2 iunie 1736, după cinci ani de la intrarea în monahism şi la doar 17 ani ai vieţii sale, a fost ridicat la treapta de iero­monah, dovadă a preţuirii, pre­gătirii sale intelectuale, cre­dinţei şi statorniciei în obşte. În 15 ianuarie 1744 a fost numit egumen al Putnei.1

Păstor al Bisericii şi promotor al culturii

La 11 august 1745, Iacob Put­neanul era chemat în scaunul vlădicesc, ca episcop de Rădăuţi. În doar cinci ani petrecuţi pe scaunul episcopal la Rădăuţi, Iacob Putneanul se va remarca atât prin activitatea administrativă, cât şi prin cea culturală. Se îngrijeşte de ti­părirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, continuând activitatea înaintaşului său, Episcopul Varlaam (1735-1745). Aceasta a fost şi prima liturghie românească tipărită în Moldova.2 Tot la Rădăuţi îşi manifestă interesul pentru în­văţământ, pentru înteme­ierea de şcoli, interes care îl va avea pe tot parcursul vieţii. Dă curs exigenţelor noului Aşezământ domnesc din 1747 pentru întemeierea de şcoli pe lângă scaunele episcopale şi organizează, în acelaşi an, şcoala în limbile slavonă, greacă şi română la sediul episcopal.3

Pe 13 noiembrie 1750, după retragerea Mitropolitului Ni­chifor Peloponesianul (1740-1750) din scaunul mitropolitan al Moldovei, Iacob este ales mitropolit, în timpul domniei lui Constantin Mihai Racoviţă (1749-1753; 1756-1757).4

Documentele Mitropoliei Ţă­rii Moldovei păstrează amin­tirea alegerii noului ierarh din anul 1750 în Condica de hirotonii a Mitropoliei Moldovei: „Trei obrază vlădiceşti soco­tindu-să, s-au ales vrednic şi iscusit de Dumnezău preaiubi­torul episcopul Radauţului chir Iacob, ca un cucernic, blagocestiv şi cinstitu şi cu svinţire încuviinţat“.

Episcopul Iacob era cunoscut pentru deschiderea culturală, promovarea ideilor înnoitoare, şcolarizarea clerului şi a poporului. În fruntea Mitropoliei de la Iaşi, Iacob Putneanul a dus aceeaşi activitate administrativă statornică. Înfrumuseţarea Mitropoliei atât în interior, cât şi în exterior a intrat în atenţia şi grijile mitropolitului. Printre sarcini­le sale pe care şi le-a asumat se numără scoaterea Mitropoliei de sub jugul greu al datoriilor financiare pe care le avea, reorganizarea tipografiei, purtarea de grijă pentru mănăstiri şi bise­ricile din eparhie.

Iacob Putneanul a dat dovadă de înţelepciune în sfaturile sale, pe care le găsim în introducerile cărţilor ce s-au tipărit din iniţiativa sa ori din corespondenţa desfăşurată mai ales cu membrii obştii monahale de la Putna. Pe călugări şi preoţi îi sfătuieşte să nu-şi precupeţească eforturile în a se instrui şi a-i călăuzi pe credincioşi pe calea cea dreaptă. Părinţilor le cere să nu-i lipsească pe copii de binefacerile ştiinţei de carte. Întregului popor îi adresează învăţături menite a-i întări credinţa şi a-l feri de rătăcirile eresurilor şi ale rămăşiţelor cultelor păgâ­ne. Iacob Putneanul a avut şi preocupări menite să apere trăsăturile specifice Orto­doxiei: ia poziţie asupra împăr­tăşaniei cu azimă şi susţine neclintit slujirea cu pâine, apără cultul icoanei, cinstirea sfinţilor, şi vorbeşte despre a­părarea independenţei locaşu­rilor de cult etc.

În anul 1760 din cauza opoziţiei ferme faţă de impozitul foarte greu al văcăritului5, Iacob părăseşte scaunul mitropolitan. Cu liniştea celui care se jertfeşte pentru binele aproapelui, el se adresează demnitarilor ţării la plecarea din Iaşi astfel: „Iată m-am lepădat şi de mitropolie, şi de cinste, şi de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-i iau în cap şi în suflet, şi socotiţi că suntem musafiri acestei lumi, şi în acea lume avem a trăi şi a răspunde de toate faptele noastre şi fiţi sănătoşi“.

Revine la mănăstirea sa de metanie, unde „prisos de vrednicii a arătat în cei 18 ani de viaţă trăiţi aici; prisos de mun­că în a face din Putna far de cultură teologică prin înteme­ierea şi prin înmulţirea manuscriselor în limba română pentru folosul cel de obşte al neamului creştinesc din cele trei provincii româneşti“ (†Prea­fericitul Părinte Teoctist).

În vremea în care el a purtat de grijă mănăstirii, aceasta are parte de a doua epocă de înflorire după cea a ctitoririi. Fiind un iubitor şi lucrător al rugăciunii celei curate, se va îngriji şi de Schitul Sihăstria Putnei, locul de nevoinţă al celor care doreau şi puteau să ducă o viaţă închinată rugăciunii, lipsită şi de îndatoririle exterioare pe care le presupune viaţa unei mănăstiri. Aici vie­ţuiesc o parte dintre colaboratorii săi apropiaţi, cuvioşii Ar­senie, Sila, Paisie, Nathan, a­cesta fiind duhovnicul şi fostul eclesiarh al mănăstirii şi copist al multor cărţi la cererea Mi­tropolitului Iacob. O altă sihăs­trie a mănăstirii a luat fiinţă atunci, la Ursoaia, mai retrasă decât schitul Sihăstria Putnei.

Simţind că în curând va trece la cele veşnice, Mitro­politul Iacob primeşte marea schimă din mâna cuviosului Nathan, la Sihăstria Putnei, fiind numit Eftimie. După 5 zile, în 15 mai 1778, sufletul său se întâlneşte cu Mirele cel dorit, Hristos domnul, pe Care L-a slujit o întreaga viaţă cu râvnă, dragoste şi frică sfântă. A fost înmormântat în pridvorul Mănăstirii Putna, în mormântul pe care şi l-a pregătit, ală­turi de osemintele  părinţilor săi după trup şi alături de stră­moşii săi după duh, vieţuitorii de peste veacuri ai mănăstirii.

Viaţa sa în Hristos şi grija pentru cei aflaţi în nevoi va face ca Iacob să intre în istorie ca cel ce a fost „păstorul celor săraci şi umili“ şi a avut „o viaţă de sfânt“ (Nicolae Iorga). În el s-au unit vitalitatea lucră­rii exterioare şi evlavia lucrării lăuntrice, bărbăţia şi smerenia, acrivia şi milostivirea. Faptele şi scrierile sale au născut ataşamentul obştii monahale de la Putna faţă de el, evlavia şi cinstirea de către credincioşi, iar, în prezent, iniţierea demersurilor de canonizare.

Astăzi, ne închinăm cu evlavie alesului păstor al Bisericii şi celor împreună cu care a purtat de grijă poporului lui Dumnezeu şi le cântăm: „Bucuraţi-vă, alesule între ierarhi, Iacob, şi voi smeriţilor părinţi, lucrători ai sfinţitei rugăciuni!“ (Monah Ioan Tofan)

1 O foarte scurtă istorie a vieţii Mitropolitului Iacob Putneanul este însemnată pe tabloul acestuia, păstrat astăzi la Mănăstirea Putna.

2 Olimpia Mitric, Cartea românească veche în judeţul Suceava (1643-1830). Catalog, ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare“, Suceava, 2005, p. 15.

3 Despre aşezământul din 1747, al lui Matei Ghica, în Ariadna Camariano – Cioran, Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p. 75.

4 Nicolae Iorga, Condica de hirotonii a Moldovei, în Buletinul Comisiei Istorice Române, tom III, 1924, p.1.

5 Impozit care se plătea în ţara Românească şi Moldova pentru fiecare cap de vită.