Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Un negustor şi un inspector de poliţie, doi filantropi din secolul XIX

Un negustor şi un inspector de poliţie, doi filantropi din secolul XIX

Un articol de: Gheorghe Drăgulin - 03 Iun, 2011

După nedezminţita lege a dreptăţii imanente, marile răsturnări politico-sociale din orice veac aduc după ele restabilirea celor înlăturate abuziv mai înainte. Şi în sfera preocupărilor cercetătorilor noştri se observă astfel de atracţii, percepute în două direcţii. Este vorba mai întâi de reconsiderarea instituţiilor şi a personalităţilor ignorate de predecesori, parţial sau în totalitate arestate. Cea de-a doua caracteristică relevă cu precădere aspectul social-filantropic al mesajului Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel de generoase perspective sunt greu de mărginit la cercuri mici de oameni. Noi înşine am fost atraşi de ele. În privinţa primului proiect, am publicat un dicţionar bio-bibliografic - "Teologi ortodocşi români şi străini. Secolele XIX-XXI", Bucureşti, 2011 (463 de pagini). Aproximativ 146 de cărturari din ţară şi din diaspora, bărbaţi şi femei, au fost incluşi în această nouă lucrare de referinţă. Este vorba de ierarhi, dogmatişti, istorici, moralişti, pictori, muzicieni, oameni de litere, majoritatea arestaţi în deceniile totalitarismului sau cel puţin surghiuniţi, ignoraţi sau minimalizaţi. Cât priveşte cea de-a doua direcţie semnalată, aceea a realizărilor filantropice româneşti, însemnăm acum câteva rânduri despre unii ctitori ortodocşi de biserici, de spitale şi de alte aşezăminte sociale.

Iorgu Dumitrescu a susţinut financiar tipărirea multor cărţi duhovniceşti

Este cazul comerciantului Iorgu Dumitrescu, o floare binecuvântată a idealismului evanghelic de la sfârşitul veacului al XIX-lea din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Născut în părţile Muscelului, el învaţă meserie în oraşul Ploieşti. Absolvent a numai două clase primare (dar instruit ulterior prin călătoriile în străinătate în interesul negoţului), evlaviosul băiat de prăvălie are norocul de un patron înaintat în credinţa personală datorită legăturilor cu preoţii şi cu monahii mai multor mănăstiri ale ţinutului. Cu timpul, căutările sale duhovniceşti îl vor pune în relaţie şi cu cei de la Prodromu din Muntele Athos.

Astfel format cu sufletul şi cu meseria, Iorgu Dumitrescu devine el însuşi patron singur prin magazinul general deschis în comuna Răcari din judeţul Ilfov. Aici a avut rezultate băneşti deosebite, de care s-au folosit mai mult alţii decât el.

În continuare a putut să înceapă activitatea sa de ajutător şi misionar ortodox mirean. A pornit cu cele sufleteşti. În anul 1898 a publicat pe cheltuiala sa o prescurtare a "Vieţilor Sfinţilor" după mineiele Bisericilor Ortodoxe. A adăugat alte tipărituri în anii următori: "Minunile Maicii Domnului", "Mântuirea păcătoşilor" , "Urmarea lui Hristos".

În afară de "Slujba şi minunile Sfintei Icoane Prodromiţa" (1900) şi de o "Carte de muzică bisericească pe psaltichie" (1902), el a mai susţinut imprimarea următoarele cărţi de căpătâi: "Mângâietorul celor întristaţi", "Bolnavi şi bătrâni", "Catehismul ortodox".

Toată această literatură de evlavie a avut un tiraj mare, fiind împărţită gratuit celor doritori de cărţi folositoare şi îndeosebi elevilor cu prilejul primirii premiilor şcolare. Văzând cât de căutate sunt asemenea opere, "din râvnă şi dragoste către religia strămoşească", inimosul comerciant a cerut Sfântului Sinod binecuvântarea tipăririi întregii colecţii a "Vieţilor Sfinţilor". După aprobarea din 11 mai 1901, el a imprimat 12 volume, după ediţia Mitropolitului Grigorie Dascălul din 1835. În 1909, tot el a editat şi "Oglinda inimii omului", cu respectivele figuri explicative.

Credinţă, filantropie şi dărnicie dovedea îndeosebi Iorgu Dumitrescu, omul care porneşte în a doua parte a vieţii să coboare şi cerul pe pământ. Se îngrijeşte mai întâi de repararea şi întreţinerea unor biserici din vecinătatea Răcarilor: Ţepeş-Vodă, Gulia, Dârza, Crevedia, Fundu-Părului.

Dar realizarea reprezentativă a vieţii sale, asemenea editării integrale a "Vieţilor Sfinţilor", o constituie ctitorirea bisericii din Răcari. Este o adevărată catedrală, un monolit cu şase turle de mărimi variate. Piatra ei de temelie a fost pusă la 20 august 1925, iar târnosirea a avut loc la 6 octombrie 1968 de către însuşi patriarhul de atunci al ţării. Pictura monumentului aparţine maestrului Iosif Keber.

Poate că nu trebuie uitate nici astăzi celelalte servicii sociale ale ctitorului în discuţie: donaţii de paturi unor spitale, ajutorarea unor familii defavorizate, înzestrări ale fetelor sărace, ale unor văduve neajutorate.

Cunoscut în epocă şi admirat de ierarhi, de preoţi şi de călugări, de muncitori ceferişti, Iorgu Dumitrescu se stinge în comuna adoptată la vârsta de 93 de ani cu Rugăciunea lui Iisus pe buze, în varianta: "Aşa a vrut Domnul".

Constantin Savulescu a înzestrat instituţii bisericeşti

Constantin Savulescu a fost enoriaş şi epitrop al Parohiei "Ceauş Radu" din Bucureşti (foto). Născut la 10 aprilie 1863, acesta rămâne orfan de ambii părinţi. El urmează totuşi Liceul "Matei Basarab", participând apoi ca voluntar la Războiul de Independenţă din 1877. Pentru virtuţile sale militare şi cetăţeneşti a fost numit comisar, iar cu timpul ajunge inspector de poliţie.

Remarcat de Alexandru Marghiloman, Constantin Savulescu pătrunde uşor în cercurile industriale şi financiare. Până la urmă realizează pe cont propriu Banca "C. Savulescu" şi obţine locuri de cinste în corpul de consilieri al Capitalei.

Agonisind în mod cinstit o avere impunătoare, s-a străduit să facă părtaşi şi pe alţii de binecuvântarea ei. Cu prilejul fiecărei mari sărbători creştine, bogatul epitrop aducea în biserică ajutoare pentru cei lipsiţi din cartier. Încărcat de daruri apărea el la Crăciun şi pentru defavorizaţii pe care îi ajuta Frăţia "Patriarhul Miron" de odinioară. Se produceau astfel zâmbete senine pe multe feţe palide din cauza mizeriei de acasă.

Prin testament, marele filantrop a dispus ca să se doneze Bisericii "Ceauş Radu" casele sale din strada Valeriu Branişte nr. 7. De asemenea, a mai lăsat ctitoriei un legat de 250.000 înscrisuri financiare urbane 10%.

Cum Constantin Savulescu a fost şi un membru activ al Frăţiei "Patriarhul Miron", a dăruit şi acestei instituţii două corpuri de casă. Cu imobilele astfel dobândite şi cu o sumă de bani donate, se urmărea înfiinţarea unui azil pentru bătrânii nevoiaşi. Donatorul atâtor fonduri filantropice îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu, însoţit de binecuvântările celor cărora le-a alinat suferinţele în viaţă.

Pentru vremurile noastre de criză materială, dar mai ales morală, exemplele evocate ne sugerează un sens al vieţii uitat uneori. Chipurile crispate de egoism şi de o excesivă chiverniseală individualistă trebuie să privească şi către cei lipsiţi din jur, punând în slujirea lor posibilităţi de ameliorare materială.