Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Vetre monahale în așteptarea pelerinilor

Vetre monahale în așteptarea pelerinilor

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 24 Aug, 2019

Ideea de pelerinaj sugerează o acțiune de sine stătătoare, ritualică, de oarecare durată, încărcată de pioșenie și organizată riguros. Dar, dacă ești drept-credincios, poți trăi sentimentul de smerenie, în diferite colțuri din țară și din lume, fără prea multe pregătiri speciale. Mergi pur și simplu la o biserică ori la o mănăstire, te reculegi şi, înainte sau după, cauţi să afli cât mai multe despre acea casă a lui Dumnezeu. În felul acesta, orice vacanță și orice excursie, fie ea și de o zi, capătă dimensiuni spirituale.

Cine merge la Sinaia, perla Prahovei, indiferent de anotimp și de scop - sporturi de iarnă, drumeții, relaxare ozonificată - în general nu ratează, cel puțin prima dată, Castelul Peleș și „promenada”, Calea București. Dar sunt multe alte lucruri de văzut, în primul rând Mănăstirea Sinaia, mai ales după ce, nu de mult, a fost redeschisă publicului și biserica veche.

Așezământul a fost ctitorit în 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino, se află situat într-un cadru natural feeric și definește identitatea istorică a orașului, fiind cea mai veche construcție de aici. După un pelerinaj în Țara Sfântă, Mihai Cantacuzino s-a decis să construiască în munții românești și să închine Sfintei Fecioare Maria o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai.

Mănăstirea Sinaia nu înseamnă doar trei secole de istorie, ci și un tezaur de artă și de spiritualitate românească. Se găsesc aici prima Biblie tradusă și tipărită în română la București, prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino, în 1688, și o superbă colecție de icoane.

Biserica veche este construită în stilul brâncovenesc, iar portalul ei este sculptat, având în dreapta pe Moise cu Tablele Legii și în stânga pe fratele lui, Aaron, cu toiagul înfrunzit. Pictura din pridvor și naos este cea originală, a lui Pârvu Mutu Zugravul, care în pronaos l-a zugrăvit pe ctitor, înconjurat de cei optsprezece copii (!), mulți dintre ei fiind adoptați.

În curtea vechii mănăstiri se găsește şi cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru cu un rol important în unirea țărilor române. Bolnav, s-a însănătoşit la Mănăstirea Sinaia, de aceea a cerut prin testament să-şi doarmă aici somnul de veci.

În biserica nouă puteți admira, între multe altele, epitaful lucrat de Ana Roth, vreme de trei ani, cu fir de aur și mătase colorată pe pânză de bumbac, piesă înregistrată în catalogul UNESCO.

Lucru foarte interesant, în Mănăstirea Sinaia se găsesc cinci tipuri de cruci: cea a lui Ștefan cel Mare (pe cupola vechii biserici), cea grecească (cu brațe egale,
deasupra intrării în biserica nouă), cea latină (cu brațe inegale, pe turnurile pronaosului), cea slavă (de inspirație barocă, cu mai multe brațe orizontale, pe cupola centrală) și soarele înscris într-o cruce latină (pe turnul clopotniței).

Sitaru

Am aflat despre Mănăstirea Balamuci (Sitaru) de la o familie prietenă, care petrecuse aici clipe frumoase. Aflată în apropierea satului Sitaru din comuna Gră­diștea, județul Ilfov, mănăstirea e vecină cu o pădure care, spre deosebire de altele, nu e prea cunoscută de către cei dornici de relaxare în natură, așa că... aici e încă liniște.

Ctitorul primei biserici de zid din sihăstria de la Sitaru a fost boierul Papa Greceanu, străbunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. După secularizarea averilor mănăstirești, aici a funcționat o temniță pentru minori. În 1915, locul a rămas pustiu, fiind reînsu­f­lețit la 1928 de doi călugări. Tot doi au fost cei care, după decretul comunist de desființare a mănăstirilor, din 1959, au refuzat să părăsească aşezământul. Viața duhovnicească a renăscut în 1971, adunând chiar o obște numeroasă. Drept care s-au construit un corp de chilii, un arhondaric, o bibliotecă și alte anexe.

Căldărușani

Mănăstirea Căldărușani, din comuna Gruiu, județul Ilfov, se află într-un peisaj de vis, pe o peninsulă a lacului Căldărușani. Lucrul acesta reușește să-i confere liniște și seninătate, în ciuda faptului că este foarte frecventată, ceea ce inevitabil înseamnă un du-te-vino de oameni și ma­șini.

Aici se află nu unul, ci mai multe monumente istorice: Biserica „Sfântul Dimitrie”, Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Pinacoteca, Biserica „Sfânta Varvara și Duminica Tuturor Sfin­ților”.

Mănăstirea este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească, ctitorită în 1638 de Matei Basarab pe locul unui vechi schit de lemn și concepută ca o adevărată cetate, înconjurată pe trei laturi de apă. De altfel, de-aici vine numele, căci configurația locului are aspectul unei căldări.

Sunt aici atât de multe lucruri de văzut, aflat şi admirat - dar nu neglijați nici simpla reculegere. E un loc minunat.

Ghighiu

Învolburat trecut are Mănăstirea Ghighiu, din satul omonim, comuna Bărcăneşti, Prahova! La sfârșitul secolului al XVI-lea se afla aici un schit al logofătului Coresi și al jupâniței Slăvița, aşezământ ale cărui urme se vor șterge însă. La 1817, Măriuța Răfoveanca, împreună cu mama sa, donează un teren și o parte din avere pentru înălțarea unui schit. Biserica mare a început să se ridice în 1858, fiind sfințită pe 31 martie 1866. Remarcabilă este pictura lui Gheorghe Tattarescu. Mănăstirea, din nefericire, a trecut prin mai multe drame; în 1922 arde biblioteca, în Primul Război Mondial nemţii distrug o parte din chilii, alungă călugării și transformă mănăstirea în fabrică de conserve; este bombardată în 1944. Patriarhul Justinian Marina este cel care o restaurează din temelii, în anii ‘50. La Ghighiu se află o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ceea ce, alături de distanța foarte mică de Ploiești, face ca mănăstirea să fie foarte căutată de pelerini.

Pissiota

Când s-a planificat o ex­cursie-pelerinaj la Pissiota cu câțiva copii și părinți din Parohia Mavrogheni nu știam aproape nimic despre mănăstirea din comuna Poienarii Burchii, Prahova. Dar am aflat acolo o mul­țime de lucruri interesante! Ctitorul mănăstirii a fost Nicolae Pissiota, care s-a stabilit în România ca prosper antreprenor în construc­ții. S-a hotărât să ridice o mănăstire, chiar pe moșia sa, cumpărată de la generalul Angelescu, fost ministru de război. Proiectul a fost al arhitectului Ioan Giurgea, iar pictura îi apar­ține lui Cos­tin Petrescu, nimeni altul decât cel care, la ora aceea, zugrăvise deja celebra frescă de la Ateneul Român și Catedrala din Alba Iulia.

Așezământul este o sinteză între Orient și Occident, între Re­nașterea italiană și stilul bizantin, și adăpostește multe lucruri de valoare, în primul rând icoana Maicii Domnului cu Pruncul, renumită pentru minunile pe care le-a făcut de-a lungul timpului. O icoană care a plâns de mai multe ori... Tot aici există și o raclă cu moaștele Sfinților Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Teodor Stratilat, Trifon, Ioachim de Vatoped și ale Cuvioșilor uciși în Sinai și Rait. Se mai poate vizita un muzeu subteran, în care este expusă o mică icoană pictată pe lemn de Nicolae Grigorescu.