Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Victimă a regimului comunist

Victimă a regimului comunist

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: George Enache - 11 Mai 2011

Episcopul Cosma Petrovici s-a născut în oraşul Brăila, la 11 ianuarie 1873. Tatăl, Vasile, era slujbaş la vamă. Mama, Ecaterina, casnică precum multe femei din acea perioadă, era originară din judeţul Ialomiţa, comuna Făcăeni. Conform propriilor mărturisiri, în formarea viitorului vlădică un rol important l-a avut bunica dinspre mamă, Anica, aceasta obişnuindu-şi nepotul cu mersul la biserică şi primele învăţături de credinţă.

După doi ani de gimnaziu la Brăila, tânărul Petrovici insistă pe lângă mama sa să-l lase să se înscrie la seminarul de la Galaţi: "Îmi aduc aminte cum sărmana mi-a dat 20 de lei, prea mult pentru acele zile, drumul, vaporul la Galaţi şi actele trebuitoare. Era 24 august 1888.

M-am dus cu mare însufleţire, m-am înscris şi m-am reîntors, ca după şase zile să mă prezint la concursul pentru bursă.

M-am prezentat şi am reuşit al doilea. Mângâiat, mă reîntorc la casa părintească, să duc rezultatul şi să-mi dea trebuitoarele pentru internat". Din păcate, mama sa va muri la scurt timp după aceea.

După absolvirea cursului inferior la Seminarul de la Galaţi, viitorul episcop intenţiona să urmeze şi cursul superior la Seminarul "Veniamin Costachi" de la Iaşi. Reuşeşte să câştige concursul de burse organizat de seminarul ieşean şi să-şi rotunjească puţinele venituri cântând la strană. În anul 1897, tânărul teolog absolvea şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, fiind hirotonit preot la 15 iunie 1897, pe seama Parohiei Pomârla, de unde va fi detaşat la Dorohoi, unde va sluji până în anul 1902, când noul mitropolit al Moldovei, Partenie Clinceni, îl numeşte protoiereu al judeţului Dorohoi, funcţie în care slujeşte până în februarie 1909.

După înfiinţarea de către ministrul Spiru Haret a Consiliului Superior Bisericesc, părintele Petrovici este ales de către colegii săi preoţi în cadrul înaltului for. În urma unei promisiuni făcute părintelui econom Atanasie Gheorghiescu, directorul Liceului "Anastase Başotă", părintele Petrovici devine în aprilie 1913 slujitor la biserica din Pomârla, biserică particulară, aflată sub oblăduirea unei epitropii, după cum se mai obişnuia încă în acele vremuri. De la 1 septembrie 1913, viitorul episcop era numit şi profesor de religie la Liceul "Anastase Başotă", pregătindu-se pentru o lungă slujire preoţească şi didactică în acel colţ de ţară, însă alta i-a fost rânduiala.

În anul 1916 începe războiul, cu tot cortegiul de suferinţe. Liceul se transformă în spital, iar părintele Petrovici se implică, alături de ceilalţi preoţi ai ţării, în lupta pentru alinarea suferinţelor victimelor. În vara anului 1927 îi moare soţia, lăsându-l văduv cu opt copii.

Un episcop devotat Bisericii

În iunie 1923, la recomandarea PS Nicodim, episcopul Huşilor, preotul Petrovici este numit de către mitropolitul Pimen Georgescu drept vicar al Mitropoliei Iaşilor, fiind hirotonit sub numele de Cosma Botoşăneanu. La 18 iunie 1924, Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe Române îl alegea în demnitatea de episcop al Dunării de Jos, fiind instalat la 29 iunie 1924.

Regiunea Dunării de Jos, unde în anii războiului se desfăşuraseră atâtea operaţiuni militare, se afla în mare suferinţă şi lipsuri. Conform propriilor mărturisiri, în momentul instalării, episcopul Cosma nu a găsit în caseta episcopiei decât 25 de lei. Cum oamenii politici ai locului nu ofereau nici un sprijin fără un anume preţ, PS Cosma Petrovici a preferat să se descurce prin mijloace proprii. El pune bazele fermelor de pomi şi viţă-de-vie de la marile mănăstiri din judeţul Tulcea: Cocoş, Saon, Celic Dere, care devin sursa unui câştig sigur şi destul de consistent din care eparhia putea supravieţui. Treptat, se vor adăuga zestrei economice a eparhiei alte mici activităţi care au rotunjit treptat veniturile sărace ale episcopiei, care au fost orientate spre câteva obiective prioritare: refacerea Catedralei episcopale din Galaţi, finalizarea monumentalei biserici a Mănăstirii Celic Dere, construcţia de noi chilii la cele trei mari mănăstiri tulcene, cu personal tot mai numeros, la care se adaugă cea mai importantă ctitorie personală a PS Cosma: actuala mănăstire şi orfelinat "Sf. Vasile cel Mare" din Galaţi, proiectată iniţial ca un aşezământ pentru educaţia tinerelor, cu fondurile proprii ale episcopiei s-a ridicat una din cele mai mari şi mai frumoase clădiri din Galaţi, care din păcate a cunoscut numeroase încercări.

Pe planul dezvoltării vieţii spirituale, episcopul Cosma Petrovici este iniţiatorul conferinţelor de vară de la Mănăstirea Cocoş, unde preoţii eparhiei, pe serii, purtau discuţii pe teme duhovniceşti. De asemenea, episcopul Cosma Petrovici obişnuia să facă vizite şi să slujească adesea în parohiile din eparhie, multe din ele extrem de izolate, cum erau cele din Delta Dunării. Cu prilejul uneia din vizite, trecând prin satele de pe Braţul Sf. Gheorghe şi apoi la Sulina, PS Cosma poposeşte şi pe Insula Şerpilor, ultima frontieră din mare a României, unde a sfinţit locul pentru un schit, care din păcate nu a mai putut fi terminat.

Cu răbdare şi cu puterea exemplului, PS Cosma a ajuns să fie respectat şi iubit în Galaţi, tot mai mulţi alăturându-se proiectelor sale. Ziaristul gălăţean Teodor Iordache îl caracteriza astfel pe vlădică în 1936: "Preocupat exclusiv cu problemele religioase şi gospodăreşti în legătură cu eparhia pe care o conduce cu o rară destoinicie, episcopul Dunării de Jos nu s-a coborât în arena gălăgiei cotidiene, unde laudele şi ponegririle se supralicitează în paguba morală a celor care le caută;

s-a coborât însă de nenumărate ori acolo unde a crezut că prezenţa sa poate să influenţeze în bine mediul, fără ca pentru aceasta să pretindă deşartele laude ale lumii".

Un sfârşit trist

Din păcate, sfârşitul episcopului Cosma a fost unul trist. Marele cutremur din noiembrie 1940 a distrus un număr important de lăcaşe de cult, printre care şi catedrala, abia refăcută. Multe lucruri trebuiau

luate de la capăt. La această nenorocire s-au adăugat şi greutăţile celui de-al Doilea Război Mondial. Munca intensă şi greutăţile vremurilor au afectat grav starea de sănătate a episcopului, aflat deja la o vârstă înaintată.

În mai 1947, Adunarea Deputaţilor, dominată de comunişti, vota Legea nr. 166 pentru punerea în retragere a membrilor clerului tuturor cultelor, prin care urmau să fie constituite "comisiuni speciale" care "să avizeze" punerea în retragere a acelor arhierei "deveniţi improprii funcţiunii lor, din cauza unor invalidităţi fizice sau de altă natură". Prin această manevră, comuniştii doreau să elibereze câteva scaune episcopale, pe care sperau apoi să le ocupe cu oameni mai "flexibili". Printre cei direct vizaţi era şi episcopul Cosma, aflat în suferinţă.

Episcopul Cosma Petrovici a fost pus în retragere prin Decretul 1836/10 octombrie 1947, trecând la cele veşnice la 16 decembrie 1948.