Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Zilele aliturgice din Săptămâna Brânzei, între tradiție și actualitate

Zilele aliturgice din Săptămâna Brânzei, între tradiție și actualitate

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 18 Feb 2017

Oricine poate afla din calendarul bisericesc că zilele de miercuri și vineri ale săptămânii viitoare, așa‑numita Săptămână a Brânzei sau Săptămâna Albă, sunt zile aliturgice.

Sintagma de zi aliturgică este folosită în teologia liturgică pentru a desemna zilele când nu se săvârșește nici una din cele trei Sfinte Liturghii folosite acum în cultul ortodox. Se subînțelege că, în aceste zile, nici nu se împărtășește nimeni cu Sfintele Taine, cu excepția celor aflați în primejdie de moarte.

Alături de cele două menționate, în timpul unui an bisericesc mai sunt încă alte cinci zile „aliturgice”: Vinerea Răstignirii Domnului, primele două zile din Postul Sfintelor Paști și, în sfârșit, vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, dacă aceste două praznice cad duminica sau lunea.

Denumirea de „zi aliturgică” este puțin improprie, deoarece zilele respective nu sunt lipsite de slujirea liturgică, fiind săvârșite toate celelalte slujbe, cu excepția Sfintei Liturghii.

Oprirea săvârșirii Sfintei Liturghii a fost întotdeauna corelată cu rânduiala ajunării depline sau a postului negru. La început, rânduiala ajunării a fost statornicită pentru zilele de rând din Postul Mare, adică de luni până vineri, când poate fi săvârșită Liturghia Darurilor Înainte-sfințite, așa cum prevede încă din secolul al VII‑lea Canonul 52 al Sinodului Trulan. În mod normal, de luni până vineri în Postul Mare ajunăm, iar seara poate fi întreruptă ajunarea odată cu primirea Sfintelor Taine, în cadrul Liturghiei Darurilor Înainte-sfințite.

În cazul așa‑ziselor zile aliturgice, ajunarea nu este întreruptă cu primirea Sfintelor Taine sau a Împărtășaniei, ci cu o mâncare uscată, spre finalul zilei. Așa se întâmplă în Vinerea Pătimirii, în primele două zile din Postul Mare și vineri, ­înainte de Crăciun și Bobotează, când acestea cad duminica sau lunea.

Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei ar trebui să respecte aceeași rânduială, numai că majoritatea creștinilor nu fac așa. Mai mult, în calendare apare și indicația: Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește. Confuzia e uneori atât de mare, încât unii creștini înțeleg că în Săptămâna Brânzei ar avea voie să mănânce brânză, lapte, ouă și pește doar miercurea și vinerea, ceea ce nu este adevărat. Dezlegarea este pentru toată săptămâna.

Lucrurile nu pot fi lămurite ușor fără o incursiune istorică. Spațiul unui astfel de articol nu ne permite să expunem pe larg evoluția istorică a Săptămânii Albe și, implicit, a rânduielilor pentru zilele aliturgice de miercuri și vineri. Recomandăm celor interesați cel puțin două referințe bibliografice, care cu siguranță îi vor ajuta să înțeleagă problematica în cauză: Triodul explicat, scris de părintele Makarios Simonopetritul (Editura Deisis, 2000), și excelentul studiu al teologului clujean Cezar Login, intitulat Zilele aliturgice, din volumul Leitourgia: teologie și practică liturgică (Renașterea, 2014).

Pe scurt, rânduiala pe care o avem astăzi este rezultatul confruntării istorice dintre două tradiții liturgice: cea constantinopolitană, catedrală sau de oraș, dezvoltată în jurul Marii Biserici din Constantinopol, și cea monastică, reprezentată prin Tipicele monahale apărute și dezvoltate în Ierusalim (Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit și Mănăstirea Studion).

În prima dintre tradiții, în nici una din zilele pe care noi le considerăm acum aliturgice, deci nici miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei, nu era oprită săvârșirea Sfintei Liturghii. Erau zile de ajunare, iar seara se slujea Liturghia. Chiar și în Vinerea Mare, la Constantinopol se săvârșea seara Liturghia Darurilor Înainte-sfințite.

În Tipicul Sfântului Sava apare o practică ce o contrazice pe cea din tradiția constantinopolitană, potrivit căreia miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei era oprită săvârșirea oricărei Liturghii, pentru că în aceste zile cântăm Aliluia, cu metanii, seara și dimineața. Este cumva de neînțeles de ce e folosit ca argument al nesă­vâr­șirii Liturghiei existența unor elemente de slujbă caracteristice Postului Mare (Aliluia în loc de Dumnezeu este Domnul, la Utrenie, sau metaniile), din moment ce în timpul postului ele există și se săvârșește și ­Liturghia.

Mai târziu, în secolul al XIV‑lea, când deja cele două tradiții tipiconale au cunoscut o sinteză în viața Bisericii, găsim o explicație a Sfântului Simeon al Tesalonicului pentru nesă­vârșirea Liturghiei în miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei, care o pune pe seama faptului că aceste două zile sunt „ca o introducere la sfintele postiri”. Tot Sfântul Simeon pomenește de tradiția pierdută deja în vremea lui, ca în aceste zile să se slujească Liturghia Darurilor Înainte-sfințite.

Cert este că, după secolele XIII‑XIV, s‑a impus practica ascetică din mediul monahal ierusalimitean, de a nu fi săvârșită în aceste zile nici o Sfântă Liturghie, ca pregătire pentru Postul Mare. De aceea și slujbele din cele două zile păstrează până astăzi caracterul celor din post: preoții slujesc cu veșminte cernite, se cântă Aliluia, canonul Utreniei are trei cântări, se citește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau se fac metanii mari.

Rămâne de constatat în ce fel o astfel de practică mai este oportună în viața Bisericii, din moment ce nu este respectată întocmai. Și, mai mult, cât de oportună mai este astăzi rânduiala de a nu se săvârși Sfânta Liturghie în aceste zile, din moment ce aproape nimeni nu mai ajunează? Și chiar dacă ar ajuna, care ar fi motivul pentru care nu s‑ar putea împărtăși cu Sfintele Taine la finalul zilei, în cadrul Liturghiei Darurilor Înainte-sfințite, așa cum există rânduiala în zilele de rând ale Postului Mare? Întrebarea nu e nouă. O formula încă din 1772 Neofit Kavsokalivitul, care scria că „pare că împotriva oricărei rațiuni s‑a stabilit ca miercurea și vinerea Săptămânii Brânzei să nu se aducă ofranda Euharistiei și să nu se celebreze nici Liturghia Darurilor Înainte­sfințite”.

Până când rânduiala va fi poate discutată de un sinod care are puterea să analizeze și să schimbe ceva, păstrăm rânduiala de a nu săvârși Sfânta Liturghie în aceste zile, îndulcindu‑ne la dezlegarea scrisă în calendar și pregătindu‑ne să începem Sfântul și Marele Post cu bucurie și folos duhovnicesc.

 

Citeşte mai multe despre:   saptamana branzei