Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Educația religioasă - formarea elevilor pentru viață

Educația religioasă - formarea elevilor pentru viață

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Educaţie
Un articol de: Ziarul Lumina - 28 Aprilie 2018

„Copiii, tinerii mi-au fost adevărata bogăție și am căutat ca cei încredințați spre educare să fie modelați cu metoda pedagogică potrivită fiecăruia” (Mama Sica, Cum să-i învățăm pe copii religia).

Este o viziune cât se poate de actuală cea pe care o descoperim în paginile cărții doamnei prof. Anastasia Popescu - Mama Sica, așa cum îi plăcea să fie numită - în care dezvăluie o perspectivă îndreptățită să devină modelul școlii românești, bazată pe propriile-i valori, pe propriii gânditori și pedagogi, care dialoghează, fără inhibiții, cu sistemele alternative și concepțiile secolului 21, fiindcă se află în perfect acord cu acestea - conform modelului hristic, profesorul își va desfășura lucrul său alături și împreună cu elevii, urmărind o țintă comună: „Dacă eu vreau să arăt că sunt pedagogul cel adevărat, atunci copilul se apropie de mine pentru că eu folosesc metoda iubirii, care aduce cele mai mari roade şi în şcoală, şi în rândul tineretului”.

Cum să se transmită cunoştinţele

În viziunea profesoarei Anastasia Popescu, această abordare are ca fundament două axiome adresate celui care se avântă pe tărâmul pedagogiei: îcopilul este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl dă unui cuplu” și îun bun pedagog să nu scape din vedere, nici o clipă, felul de a Se purta al Mântuitorului - Pedagogul prin excelență”. Sensul acestor precepte este înțelegerea profundă a iubirii, ca motor al vieții creștine: „Dacă nu am dragoste, nu pot să mă apropii de copil. Dragostea este socotită de Sfântul Apostol Pavel drept una dintre cele mai mari virtuţi ale creştinismului”.

Odată stabilite axele, Mama Sica ne dezvăluie metodica predării, transmiterea cunoștințelor urmând a se face într-un mod accesibil și agreabil, mai ales la clasele mici, dar chiar și la gimnaziu, prin povestiri, nu prin teorie abstractă. Și, fiindcă am avut bucuria de a o fi cunoscut, ne-am străduit să așezăm mai departe, la temelia școlii care îi poartă numele, aceste principii simple, a căror virtute capitală este autenticitatea.

Sfântul Ioan Gură de Aur compară sufletul copilului cu ceara, ușor de modelat. îSufletele copiilor - spune Sfântul - sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor, încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece, cu timpul, ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara (Despre slava deşartă şi creşterea copiilor). Acest mod de a configura plaja de acțiune a educației și a celui care o pune în practică, fie el părinte ori pedagog, a fost preluat de-a lungul timpului, modelul hrisostomic regăsindu-se și în cadrul pedagogiilor alternative. În acest sens, dr. Maria Montessori vorbește despre mintea absorbantă, care se automodelează în funcție de mediul în care copilul trăiește.

Iată că Mama Sica găsește o formulă și o formulare care, respectând principiul evocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, surprinde prin modernitatea viziunii: a educa înseamnă a modela. Eu am o cocă pe care trebuie s-o transform. Dacă nu ştiu s-o modelez, nu pot să fac o statuetă frumoasă”. Accentul cade nu doar pe materialul de modelat - redat cu ajutorul metaforelor îcocă/îceară”, ci și pe arta pedagogului care realizează această operă prețioasă, fragilă și sensibilă. Pedagogul este cel care sprijină formarea minții și a sufletului și care devine, așa cum vom vedea că dorește Mama Sica, prieten al copiilor: „Profesorul este numai un aliat, un prieten la nevoie. Aceasta este disciplina liberă! Fără această disciplină liber-consimţită a elevului, nu te numeşti pedagog”.

Tocmai fiindcă profesorul trebuie să fie, în modul cel mai înalt, interesat de evoluția elevului privind înțelegerea conținuturilor de învățare, dar și în ceea ce privește personalitatea sa, relațiile cu colegii, cu școala, cu familia, Mama Sica nu se sfiește să îi îndemne pe colegii mai tineri să fie alături de elevii lor și în problemele personale, căci minunata dăscăliță pleacă de la convingerea că religia este învăţătura învăţăturilor”. Și, pornind de la această aserțiune, distinsa profesoară demonstrează, o dată în plus, că are o viziune ce corespunde celor mai moderne abordări din domeniul pedagogiei. Pe lângă atenția pe care o acordă susținerii și dezvoltării imaginației celor mici, descoperă și valențele predării integrate, ale unei viziuni holistice: „Religia, obiectul meu, se adresează întregului, omului în întregime”. Iată și cum o pune în practică: Or, o oră de religie nu pot s-o fac fără geografie, n-o pot face fără istorie, fără noţiunile celorlalte materii. Dacă eu nu ştiu latină şi greacă, cât de cât, ora eşuează. Dacă eu nu ştiu arheologie, nu ştiu ce să-i spun când mă întreabă...”

Nu ştiinţa este scopul, ci copilul

Astfel, întregul demers al educatorului se definește ca fiind subsumat unicului său țel, formarea copilului: „Scopul meu ca pedagog - prin materia pe care o transmit - este copilul. Deci nu ştiinţa este scopul, ci copilul…, ştiinţa nu este scopul, ci mijlocul prin care se atinge scopul educaţiei”. A înțelege acest aspect este esențial pentru un pedagog care dorește un învățământ creștin-ortodox, fără urmă de anacronism și ancorat în contextul social-istoric al momentului, cu ținte clare pentru viitor. În acest sens, viziunea doamnei profesoare Anastasia Popescu o întâlnește pe cea a profesorului de expresie franceză Louis DâHainaut, care a reușit să surprindă exact scânteia de adevăr și excelență de care are nevoie școala pentru a-și clădi viitorul: „Punctul central al demersului didactic trebuie să fie elevul, nu materia… şi când se vorbeşte de conţinutul curriculumului trebuie să înţelegem că nu este vorba de enunţări de materii de învăţat, ci de scopuri exprimate în termeni de competenţe, moduri de a acţiona sau de a şti în general ale elevului”. În plus, Mama Sica trasează exemplar portretul atemporal al dascălului: „Un pedagog care nu arde ca o lumină într-o biserică, acela nu e pedagog… Pedagogia se trăieşte. A fi pedagog înseamnă a te face plăcut copilului”. A fi profesor presupune o mare responsabilitate, care nu se limitează doar la o generație de elevi.

Cu această temelie de trăire a unei îndeletniciri care are certitudinea viitorului considerăm că a fi dascăl în grădiniță ori într-un laborator de cercetare înseamnă a fi „scriitor de viitor”, ca să folosim inspirata sintagmă a reprezentanților Organizației Teach for Romania.

Revenind la formularea prin care Mama Sica explică potențialul orei de religie, de a coagula nu doar multiple cunoștințe, ci și resursele de mentorat de care elevii au nevoie, se constată că, privită și (doar) ca simplă disciplină școlară, religia a avut dinamismul impus de evoluția ultimilor 28 de ani în toate domeniile vieții sociale. De la manuale la formarea profesorilor, de la reconfigurarea modului de predare la promovarea unor programe va­loroase, de anvergură națională; ceea ce numim „disciplina religie” s-a reinventat ca modalități de transmitere, păstrând comoara de conținut pe care copiii să o poată primi și prin care ei să se „construiască pentru sine și pentru societate. Ca în cazul oricărei construcții de valoare, drumul nu a fost și nu este ușor, tocmai pentru că dinamica socială impune schimbări de mentalitate și aduce o avalanșă de informații din diverse domenii, cu influențe variate asupra vieții familiilor și a fiecărui om în parte, pe care, cu deosebire tinerii, dar nu doar aceștia, le gestionează cu dificultate. Rolul orei de religie și al Bisericii, în general, este acum mai important ca oricând, pentru a-l ghida pe copil, pe tânăr, pe oricine simte nevoia unui suport duhovnicesc, clădindu-ne tuturor discernământul, esențial într-o lume atât de pestriță și plină de provocări.

Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, al cărui prim mugur a fost grădinița, fondată cu aproape 25 de ani în urmă, și-a așezat cărămizile pe legătura puternică dintre Școală, Familie și Biserică, singura care duce la reușită (sau succes - cum preferăm să o numim astăzi). În acest cadru, ora de religie și dascălul care o predă reprezintă verigi esențiale. A ști că acest drum a fost parcurs păstrând în inimă pildele date de Mama Sica la orele sale, ori pe cele ale colegilor mai tineri care i-au urmat la catedră, reprezintă nu doar o bucurie, ci și o confirmare că lucrurile sunt așezate cu rost. În acest sens, am primit adesea mărturii de la foștii elevi și de la părinții lor și, mai mult, încep să sosească la grădiniță copilașii elevilor de acum 25 de ani. Și, câteodată, primim mesaje pline de căldură, ca acesta semnat de doamna Anca Nițescu: „7 ani petrecuţi la Grădiniţa Arc-en-Ciel şi la Şcoala Anastasia Popescu au însemnat enorm în formarea lui Andrei, din toate punctele de vedere. De la 4 ani, Andrei vorbeşte franceza şi engleza, a intrat în contact direct cu valorile spirituale, prin ora de religie, şi cu arta, prin dans, muzică, teatru, pictură. Copiii sunt pregătiți pentru... Viață. Și acest lucru s-a dovedit, în timp, prin realizările copiilor. Vă mulţumesc că existaţi”.

Prof. Monica Șerbănescu, directoare Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”