O construcție la superlativ din veacul al XIX-lea

Ridicată pe terenul fostei primării ieșene acum două secole, după planurile a doi arhitecți vienezi care au făcut istorie în Europa, clădirea Naționalului ieșean impresionează și azi prin perfecțiunea detaliilor arhitecturale, prin opulența și bogăția decorurilor de interior, prin eleganța și zveltețea exteriorului, prin felul în care au fost gândite și realizate sălile din punct de vedere tehnic. Construcția este emblematică nu doar pentru istoria orașului, ci și ca loc al memoriei Marelui Război, aici desfășurându-se, în perioada refugiului capitalei la Iași, ședințele Camerei Deputaților.

Aflat, astăzi, în topurile celor mai frumoase edificii teatrale din Europa și din lume, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași face parte, într-o companie selectă, din Rețeaua „Marea Neagră” a proiectului „Rețeaua Europeană a Teatrelor Istorice”.

În vara anului 1894, după ce cu trei ani înainte Vasile Pogor, vestitul primar al Iașilor, decisese să-i angajeze pe arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, a început construcția clădirii unui teatru pe care ieșenii și-l doreau cu ardoare. La momentul acela, cei doi arhitecți construiseră deja vreo 23 de teatre în Europa, iar faima de profe­sio­niști li se dusese peste tot. În oraș, nevoia unui nou teatru se re­sim­țea acut, după incendiul teribil din februarie 1888, când clădirea „Teatrului cel Nou de la Copou” a fost mistuită. N-au mai putut fi salvate decât puține lucruri a­tunci, cărți și „doi harapi cu candelabrele lor” folosiți pentru iluminatul intrării, care s-au păstrat până în zilele noastre ca ultime mărturii. „Fiindcă ieşenii doreau numaidecât un palat al artelor cochet, în centrul oraşului, şi nu exista un teren disponibil, primarul Vasile Pogor a propus şi Consiliul Comunal a aprobat demolarea primăriei, iar pe locul ei construirea teatrului. Faptă nemai­auzită”, scria publicistul ieșean Ion Mitican într-un documentar despre teatrul românesc publicat în ianuarie 2008, în „Ziarul Lumina”.

Încă din 1891, „după multe și agitate întruniri ale Consiliului Comunal”, s-a aprobat cumpărarea Palatului Roznovanu, în care s-a mutat primăria, vechiul său sediu fiind demolat, făcând loc construcției noului teatru.

Lucrările, începute în vara anului 1894, s-au finalizat în 1896, iar somptuoasa construcție, închipuită după planurile îndrăz­ne­țe ale vienezilor, a fost inaugurată la 1 decembrie. Au fost momente unice în istoria orașului, pe care autoritățile le-au marcat printr-un program special - Programul Serbărilor Inaugurării Teatrului Național din Iași - derulat în două zile consecutive. Programul se păstrează și azi în arhivele Naționalului ieșean, dând mărturie despre entuziasmul și bucuria cu care elitele vremii au așezat acest edificiu pe scena culturală a orașului.

Un loc al eternei frumuseți

Pășesc din istorie către prezent, însoțită, pe culoarele teatrului, de Silvia Ghilaș, secretarul literar al Naționalului ieșean. După minuțiosul și îndelungatul proces de restaurare, derulat în perioada 2006-2012, clădirea și-a recăpătat strălucirea și frumusețea dintru început. Decorul fabulos al sălilor, armonia elementelor arhitecturale, precum și scenele pictate spun povestea teatrului așa cum s-a „scris” odinioară prin planurile vizionarilor arhitecți austrieci sau prin tușele de culoare trasate sublim de pictorul Goltz, atât pe plafonul Sălii Mari, cât și pe cortină. „Este considerată una dintre cele mai frumoase săli de teatru din țară și chiar din Europa. Avem trei cortine: cortina de catifea; cortina de fier, antiincendiu, care separă etanș sala de scenă; cortina pictată, care este foarte frumoasă, opera unui meșter vienez, Alexander Goltz, care a pictat partea din centru și partea din dreapta, iar partea din stânga, din cauza îmbolnăvirii pictorului, a fost finalizată de unul dintre ucenicii săi. De altfel, se poate observa, în acea zonă, o mică diferență de stil și culoare”, explică Silvia Ghilaș.

Dincolo de uluitoarele scene așezate de pictori pe cortină, nu poți, fie ca simplu vizitator, fie ca privitor la spectacolele ce au loc pe această scenă, să nu fii atras de splendoarea sălii. Căci pretutindeni se vede amprenta unei epoci în care funcționalul și ele­gan­ța nu se excludeau, ci erau îmbinate în cel mai natural mod. Interiorul, prin rafinamentul arhitectural, atins până în cel mai mic detaliu, confirmă parcă desti­nul etern al acestui loc - un creuzet al artelor, care hrănește, neîntrerupt, vigoarea culturală a bătrânului Iași.

„Sala este decorată în stil baroc și rococo, plafonul este pictat tot de un pictor vienez, Maximilian Lenz, iar candelabrul cu 109 becuri este din cristal de Murano. Sala este dispusă pe trei niveluri: stal, lojă și balcon. Acustica este foarte bună. Se spune că în orice loc ai sta în sală, auzi la fel sunetul emis de pe scenă”, precizează secretarul literar Silvia Ghilaș.

Iluminatul public, furnizat în premieră la Iași de uzina teatrului

Arhitecții Fellner și Helmer au rămas definitiv în memoria orașului grație clădirii teatrului, în a cărei proiectare s-au întrecut în măiestrie. Cei doi și-au pus semnătura pe proiectele a 42 de teatre, în toată Europa, printre care și Teatrul Ucrainean Regional „Olga Kobylianska” din Cernăuți sau Teatrul „Regina Maria” din Oradea.

Dar, odată cu inaugurarea clădirii care a făcut atâta senzație în epocă și care continuă să uluiască și în prezent, ieșenii au mai avut atunci parte de o premieră - inaugurarea uzinei electrice și a celei termice, ambele deservind teatrul, ambele realizate de o societate berlineză. A fost premieră, deoarece, așa cum consemnează documentele din arhiva Teatrului Național, „de la uzina electrică s-au alimentat primele instalaț­ii de iluminat public din Iași (iluminatul Pie­ței Teatrului, cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic), care constituie începutul electrificării orașului Iași”.

Astăzi, teatrul ieșean reprezintă un mix fericit între trecut și prezent. Ca instituție, este cel mai vechi teatru din țară (înființat în 1840), dar și cel mai nou complex teatral. „Instituția Teatrului Național din Iași are azi patru săli: Sala Mare, care este cea mai frumoasă și, evident, cea mai cunoscută, apoi Sala Studio «Teofil Vâlcu», Sala Teatru³ (Teatru la Cub), una dintre cele mai bine dotate săli de teatru de la noi din țară din punct de vedere tehnic și este preferată de cei mai mari regizori tocmai datorită acestor mijloace tehnice de ultimă ge­ne­rație. Aceasta a fost amenajată în curtea teatrului, în perioada procesului de restaurare. De asemenea, mai avem Sala «Uzina cu teatru», amenajată în fosta uzină electrică”, subliniază Silvia Ghilaș.

Loc de refugiu, în vremea Primului Război

Edificiul a avut un rol însemnat în perioada în care Iașiul a fost „capitala refugiului”, în Primul Război Mondial. Așa cum este consemnat în Albumul aniversar Scena Marilor Reprezentații. 1916-1918, „evitând pericolul de a fi transformată în spital, clădirea teatrului a adăpostit Parlamentul, Curtea de Casație și o serie de servicii ale Primăriei Iași”. Familia regală, aflată în refugiu la Iași, a participat la multe spectacole. „Loja cea mai apropiată de scenă era preferata membrilor familiei regale. Azi această lojă e transformată într-o lojă tehnică”, explică secretarul literar.

De asemenea, trupele de teatru refugiate de la Craiova și Bucu­rești au jucat pe această scenă și au făcut spectacole comune cu trupa ieșeană. (Fotografii: Otilia Bălinișteanu, arhiva Teatrului Național Iași, ima­gini din Albumul aniversar Scena Marilor Reprezen­tații. 1916-1918, editat de Teatrul Național Iași)