Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Postul Mare, cale spre Domnul Hristos Cel înviat

Postul Mare, cale spre Domnul Hristos Cel înviat

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Interviu
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 11 Martie 2019

„Întreaga imnografie a Triodului susţine, din punct de vedere teologic, într-o formă poetică de mare stil, atmosfera de pocăinţă, râvna pentru postire, îndemnurile către schimbarea în bine a vieţii prin practicarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune. Când postul este privit, simţit şi susţinut ca un prilej de împrimăvărare sufletească şi de însănătoşire trupească, atunci îşi arată roadele pentru creştinul care îl îmbrăţişează”, ne-a spus părintele Lucian Petroaia de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

La începutul Postului Mare aflăm despre importanţa iertării, despre rânduielile liturgice speciale şi modul autentic de postire.

Duminica de ieri a fost numită de Sfinţii Părinţi şi Duminica iertării. Vă rugăm să ne vorbiţi despre rânduielile speciale (mănăstireşti) ale acestei Vecernii şi despre importanţa temei iertării pentru cei care încep această călătorie a postului.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai este „borna” care delimi­tează perioada de pregătire de timpul liturgic-duhovnicesc al Pos­tului Mare. Se numeşte şi „Duminica iertării” pentru că, încă din vechime, în special în mănăs­tirile din Sfântul Munte Athos, după Vecernia pentru prima zi a Postului Mare, după ce ascultă cuvânt de folos despre alungarea protopărinţilor Adam şi Eva din Rai, monahii iau ultima cină, la care gustă ouă, lapte, brânză, peşte. După mulţumirea pentru masă şi citirea Pavecerniţei, epis­copul sau stareţul face peste toţi rugăciunea de dezlegare; apoi ia în mâini Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, se aşază lângă uşă, unde toţi monahii, ieşind, sărută Evanghelia şi mâna protosului, fac metanii unii către alţii, cer şi îşi dau iertare unii altora şi îşi doresc „post cu folos duhovnicesc”. Trebuie remarcat că protosul poar­tă epitrahil alb, iar psalţii cântă catavasiile Canonului Acatistului şi stihiri din slujba Învierii, element liturgic anticipativ pentru praznicul care va încununa postul.

Despre această rânduială, care din diverse motive nu s-a consemnat în cărţile de cult, dar care este urmată cu sfinţenie în multe mănăstiri şi astăzi, mărturiseşte şi Sfântul Sofronie al Ierusalimului în „Viaţa Sfintei Maria Egipteanca”. Analizând modul ingenios în care Părinţii Bisericii au transpus tema iertării într-un ritual liturgic atât de expresiv, se poate formula o idee de sinteză: nu se poate spori duhovniceşte fără ca sufletul să fie împăcat cu Dumnezeu, cu semenii şi cu el însuşi!

Care sunt rânduielile de pos­tire în această primă săp­tămână, precum şi pe du­rata întregului post?

Păresimile se constituie în cel mai important, mai lung şi mai aspru dintre posturile de mai multe zile din Biserica Ortodoxă. Se păstrează mărturii că acest post era ţinut încă din primul veac creştin. În secolele II şi III se postea mai puţin ca durată: o zi - Vinerea Mare, două - Vinerea şi Sâmbăta Sfintelor Pătimiri sau întreaga Săptămână Mare. Cu timpul, lungimea acestui post s-a amplificat, ajungând la structura de astăzi. Perioada de postire de şase săptămâni, preluată din tra­diţia antiohiană, a alcătuit prima etapă, de 40 de zile, numită „Postul Patruzecimii” sau „Postul Pă­resimilor”. Acestei perioade i s-a adăugat o a doua etapă, finală - Săptămâna Sfintelor Pătimiri, numită „Postul Pascal”, cu un caracter cu totul special. După Sinodul I Ecumenic, în cadrul căruia s-a pus la punct principiul de stabilire a datei Paştilor pentru întreaga Biserică, perioada de şapte săptămâni a Postului Mare (nu­mărând şi Săptămâna Sfintelor Pătimiri) s-a generalizat în toată partea de Răsărit a Imperiului.

Marea înţelepciune a Părin­ţilor Bisericii, izvorâtă din viaţa şi experienţa lor ascetică, a graduat asprimea Postului Mare. Astfel, în Duminica Înfricoşă­toa­rei Judecăţi „se lasă sec” de carne, urmând o săptămână în care se consumă mai ales produse din lapte, ouă şi peşte. În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, seara, „se lasă sec” de toate aceste mân­căruri „de dulce”. A doua zi, luni, este deja prima zi de post, care se ţine, împreună cu marţea şi miercurea ce urmează, prin ajunare completă: abia seara se gustă pu­ţină pâine şi se bea apă; miercuri se gustă şi legume fierte, fără ulei. Este un început cu râvnă, care se dozează ulterior.

În toate săptămânile ce ur­mează până la Florii, de luni până vineri se gustă seara mâncare uscată (seminţe, salate etc.), iar sâmbăta şi duminica se consumă mâncare gătită (fiartă), cu puţin ulei, creştinii având dezlegare şi la puţin vin. În primele trei zile şi în Vinerea din Săptămâna Mare se posteşte foarte aspru, seara gus­tându-se puţină pâine, hrană us­cată şi apă. În tradiţia mănăsti­reas­că, unii monahi îşi asumă post complet în prima şi ultima săptă­mână; alţii - cu mare experienţă ascetică (destul de rari!) - urmând pilda Domnului Hristos şi a altor drepţi ai Vechiului Testament, încearcă să ţină tot postul, ajunând desăvârşit, gustând zilnic doar apă şi puţină pâine uscată!

De-a lungul postului se întâlnesc două zile cu dezlegare la peşte - Buna Vestire şi Floriile - şi alte zile cu dezlegare la vin şi unt­delemn: 24 şi 26 martie, Joia Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi Joia Mare.

Vorbiţi-ne despre rânduielile liturgice speciale din perioada Postului Mare.

Atmosfera de căinţă adâncă pentru păcate din această pe­rioadă a condus la decizia Sfin­ţilor Părinţi de a rândui ca, pe întregul parcurs al postului, de luni şi până vineri, să nu se săvârşească Sfânta Liturghie. Amintim aici de zilele aliturgice: luni şi marţi din prima săptă­mână şi Vinerea Mare. Pentru a se oferi celor mai râvnitori dintre creştini Sfânta Euharistie şi în cursul săptămânii, cu timpul s-a dezvoltat o rân­duială specială - Liturghia Darurilor înainte sfin­ţite, pentru zilele „de rând”, care se face de luni până vineri, în tot postul, atunci când nu este zi aliturgică şi când nu se săvâr­şeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau cea a Sfântului Ioan Gură de Aur.

În primele cinci duminici, în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în sâmbetele postului, de Buna Vestire şi de Florii se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Tot în sâmbete se face pomenirea celor adormiţi. În primele patru zile ale săptămânii întâi din post, seara, unit cu Pavecerniţa Mare, se cântă Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, care se reia, integral, în cadrul Deniei pentru ziua de joi a săptămânii a cincea (miercuri seara); în aceeaşi săptămână a cincea se citeşte Acatistul Bunei Vestiri, în cadrul Deniei pentru ziua de sâmbătă. Începând cu seara Floriilor şi până în seara Sfintei şi Marii Vineri, cu o solemnitate deosebită, în toate bisericile se săvârşesc Deniile - utrenii cu o rânduială spe­cială, care evocă în formă liturgică ultimele momente din viaţa pămân­tească a Mântuitorului.

Trebuie să subliniem faptul că întreaga imnografie a Triodului susţine, din punct de vedere teolo­gic şi într-o formă poetică de mare stil, atmosfera de pocăinţă, râvna pentru postire, îndemnurile către schimbarea în bine a vieţii prin practicarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune – câteva dintre temele majore ale perioadei.

Cum trebuie abordată aceas­tă perioadă de înfrânare într-o vreme în care este promovată din ce în ce mai mult „cultura consumului exagerat”?

Rânduielile de postire amintite mai sus nu cadrează deloc cu spiritul şi mentalitatea lumii consumiste de astăzi. Omul mileniului III posteşte tot mai greu, fiind total condiţionat de multele obligaţii de natură profesională şi socială care, adesea, nu se întâlnesc deloc cu preceptele creştine. Foarte mulţi creştini se tem de post şi nu pos­tesc... Grav nu este faptul că nu mai ţin postul, ci faptul că ei nu mai găsesc raţiunea spiri­tua­lă ­interioară pentru a posti. Mar­ketingul alimentar agresiv schim­bă mintea şi copleşeşte voin­ţa multora; şi, de ce să nu amintim ceea ce mulţi cred, spun şi fac: este mai uşor să consumi alimente de origine animală, decât să gă­teşti cu osteneală şi să consumi cu măsură hrană de post; este mai uşor să trăieşti fără reguli care să te încorseteze, decât să aduci, cu osteneală, viaţa în rânduială! Este mai „trendy” să abordezi un mod de viaţă vegan sau să accesezi alte diete eficiente pentru „detoxifiere” sau „purificare”, decât să mergi pe drumul cuminte, înţelept şi echilibrat al postului creştin.

Argumentul de bază al acestui consumism cvasigeneral este foar­te subtil: viaţa dezordonată sus­cită pofta din om, îi hrăneşte derapajele şi îi susţine căderile du­hovniceşti şi pe cele de natură psihică. Din acest motiv, pentru creştinul de astăzi este un adevă­rat eroism revenirea la modul originar de a ţine Postul Mare, prin hrană austeră, cuvânt bun, atitudine smerită, faptă filantropică.

Într-un cuvânt, cel care doreşte o viaţă frumoasă într-o lume tot mai urâţită de răutăţile noastre este un mare luptător şi mărtu­ri­sitor.

Cu alte cuvinte, creştinul de azi este invitat de Biserică să observe postul la nivel alimentar, dar şi din punctul de vedere al gândului, vorbei şi faptei, după mă­sura asprimii pe care şi-o poate asuma şi în baza experienţei du­hov­niceşti pe care o are. Când pos­tul este privit, simţit şi susţinut ca un prilej de împrimăvărare sufle­tească şi de însănătoşire tru­pească, atunci el îşi arată roadele pentru creştinul care îl îmbră­ţişează.

 

Citeşte mai multe despre:   Postul Mare