Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie HomePage Triodul, cărare spre Împărăţie

Triodul, cărare spre Împărăţie

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 16 Feb, 2019

În perioada liturgică a Triodului, care cade anul acesta între 17 februarie şi 27 aprilie, creştinii ortodocşi din întreaga lume sunt îndemnaţi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În acest răstimp, din care şapte săptămâni sunt de post aspru, cu anumite dezlegări în zilele de sâmbătă şi duminică, credincioşii se pregătesc pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii.

Rânduiala slujbelor din răstimpul Postului Mare, precum şi a celor din perioada pregătitoare (începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi terminând cu cea a Izgonirii lui Adam din Rai), care numără 70 de zile, se găseşte în cartea de cult numită Triod. Perioada aceasta cuprinde zece duminici, cu tot atâtea săptămâni, dedicate urcuşului spiritual al credinciosului către Împărăţia lui Dumnezeu. Triodul îşi datorează răspândirea, după cum ne spune Sinaxarul din Duminica Vame­şului şi a Fariseului, Sfântului Cosma al Maiumei (sec. VIII), care a trăit în acelaşi timp cu Sfântul Ioan Damaschinul. Cântări cu trei ode au compus şi alţi autori, înainte de Cosma, cum ar fi Sfântul Andrei Criteanul, care are tricântări la Duminica Floriilor şi în alte zile din Săptămâna Pătimirilor, pe lângă Canonul cel Mare. În secolul al IX-lea, Sfinţii Iosif şi Teodor de la Mănăstirea Studion au adunat tot ceea ce fu­sese scris până la ei şi au realizat o carte unitară, în care au încăput stihiri şi canoane legate de pregătirea pentru sărbătoarea Învierii, dar şi pentru perioada care urmează, până la Duminica Tuturor Sfinţilor. Astfel a apărut Triodul.
În secolul al XIV-lea, Triodul a fost completat cu sinaxare alcătuite de Nichifor Calist.

În timpul săptămânilor de pregătire pentru Postul Mare, Bi­serica îi obişnuieşte pe credincioşi cu lucrarea postului şi abstinenţa treptată: după o săptămână fără restricţii alimentare, se posteşte din nou miercuri şi vineri, apoi urmează abţinerea de la carne, permiţân­du-se produsele lactate. O astfel de pregătire pentru Postul Patruzecimii provine din vechime. Astfel, Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei şi alţii ne-au lăsat cuvântări şi omilii legate de postul care încă nu a început, ci e doar aşteptat. Găsim cuvântări rostite de aceşti sfinţi în timpul acestor săptămâni pregătitoare.

În perioada Postului Mare, mai ales în zilele de rând, Biserica renunţă la orice festivitate legată de slujbe. Întâi de toate, în aceste zile nu se săvârşeşte Liturghia în timpul căreia se prefac Darurile, permisă doar sâmbăta şi duminica. În locul acestei Liturghii se săvârşeşte o rânduială specială de împărtăşire a credincioşilor cu Darurile sfinţite în duminica precedentă. Noi cunoaştem această rânduială sub numele de Liturghia Darurilor înainte sfinţite, chiar dacă această denumire este improprie şi nu se regăseşte nici în canonul care-i este dedicat de Si­nodul Trulan, unde apare cuvântul grecesc „akoloutia”, care se traduce prin „slujbă”. În afară de această restricţie, se opresc aproape complet cântările care exprimă o stare de bucurie şi se preferă lecturi cu conţinut penitenţial. Credin­cioşilor li se propun lecturi din Vechiul Testament, dintre care cel mai mult din Psalmi, care contribuie la imprimarea unei stări de rugăciune şi pocăinţă. În cadrul slujbelor este introdusă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii mari. În sfârşit, slujbele zilnice, cum ar fi ceasurile trei, şase şi nouă, sunt legate de Vecernie pentru a se sugera că timpul ne este lăsat atunci ca să ţinem post.

Rânduieli blânde, cu caracter pedagogic

Tipicul nostru actual nu conţine numai restricţii aspre, ci şi o înţelegere adâncă faţă de neputinţa firii umane, grijă părintească faţă de orice fiu al Bisericii. Astfel, Catisma de la unele Vecernii ale Postului poate fi omisă, „pentru osteneala Privegherii” din noaptea precedentă. În prima zi a Postului Mare, Tipicul rânduieşte ca paracliserul să „toace la ziuă”, pentru a nu începe brusc slujbele aspre din această perioadă. Foarte interesant este şi că Tipicul aghioritic prevede anularea completă a Miezonopticii în această zi. Miezonoptica din prima zi a Postului Mare este deosebită de celelalte. În general, această slujbă are rânduiala ei obişnuită, cu excepţia rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, în timpul căreia se fac 16 metanii (3 mari, 12 mici şi încă una mare la final). În prima zi a Postului Mare această rugăciune este însoţită de săvârşirea a doar 3 metanii, ca să nu fie începutul prea greu. Urmează apoi, odată cu trecerea la o mâncare uşoară, vegetală, şi asprimea efortului fizic al metaniilor.

Mai subliniem că Postul Mare nu limitează hrana (calitativ şi cantitativ) şi distracţiile, timpul liber (care trebuie dedicat rugăciunii), ci mai ales limitează săvârşirea Euharistiei. Este important să înţelegem această rânduială şi să simţim slujbele din perioada postului ca să le putem distinge de cele festive, din perioadele de dezlegare. Dacă vom interioriza sensul prescripţiilor tipiconale, slujbele vor căpăta pentru noi cu totul alte nuanţe şi, intrând în biserică în Săptămâna Luminată, atunci când Liturghia este săvârşită zilnic, vom înţelege ce ne-a lipsit în timpul postului şi ce anume ne-a adus Paştile.

Îmbrăţişarea iertării

O rânduială de o frumuseţe aparte avem după otpustul Vecerniei din Duminica lăsa­tu­lui sec de brânză. Stareţul sau cel mai mare din biserică face atunci metanie către cei pre­zenţi la slujbă şi le cere iertare pentru greşelile pe care le-a făcut faţă de ei. După aceasta, toţi trec prin faţa acestuia şi îşi dau îmbrăţişarea iertării şi a împăcării, înainte de a începe postirea şi pocăinţa. În zilele noastre această rânduială se mai păstrează doar la mănăstiri, dar ea are o semnificaţie duhovnicească deosebită, pentru că postul care urmează este o jertfă a inimii noastre, pe care nu o putem aduce, după cum ne spune Mântuitorul, dacă avem duşmănie împotriva cuiva.

În timpurile vechi, pustnicii egipteni, urmând îndemnul Evangheliei care se citeşte în Duminica dinaintea începerii Postului Mare, se adunau împreună cu ceilalţi fraţi pentru rugăciunea comună, cerându-şi iertare unii de la alţii, în timp ce se cântau stihiri pascale, care să amintească drumul duhovnicesc care urmează spre praznicul Învierii Mântuitorului Hristos. După aceasta ei se duceau în pustie ca să vieţuiască ascetic, urmând a reveni alături de fraţi la Duminica Floriilor.