Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Activități dedicate Centenarului Marii Uniri în Parohia Belinț, judeţul Timiș

Activități dedicate Centenarului Marii Uniri în Parohia Belinț, judeţul Timiș

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Banat
Un articol de: Valentin Birău - 03 Mai 2018

Prima zi din această săptămână a constituit pentru credin­cioșii Parohiei Belinț, Protopopiatul Lugoj, prilej de aducere aminte de momentul luminos al anului 1918, când visul tuturor românilor de a viețui într-o singură țară s-a înfăptuit prin milostivirea Bunului Dumnezeu, dar și prin jertfa multora din înaintașii noștri.

Momentul comemorativ a făcut parte din activitățile desfă­șu­rate în cadrul Concursului național cultural artistic „Unirea: libertate și unitate”, fiind actul final prin care s-a dorit ca întreaga comunitate să se bucure de realizările copiilor implicați în acest demers de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. „Am con­siderat că este necesar ca acest Concurs național cultural artistic «Unirea: libertate și unitate» să fie prilej de aducere aminte pentru toți participanții de momentul anului 1918 și de cei care au contribuit la realizarea acestui vis de secole al tuturor românilor”, a spus părintele Daniel Gabriel Otescu, Parohia Belinț.

Mai mulți copii de la școala din Belinț, implicați în acest proiect, au prezentat fiecare lucrarea prin care au socotit de cuviință să marcheze istoricul eveniment din decembrie 1918. Astfel, eseul „Belințul și Marea Unire” a făcut referire la momentul istoric de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia și la cei 8 participanți ai comunității, care, împreună cu părintele protopop Gherasim Sârbu, au dus la Alba Iulia strigătul plin de credință în viitorul luminos al întregii comunități belințene: „Noi vrem să ne unim cu țara!” Ca o ilustrare a istoriei unității tuturor românilor, a fost prezentată lucrarea realizată din lemn, mai exact un puzzle care prezintă harta României Mari de la 1919. Cei cinci autori ai desenelor în creion și-au prezentat lucrările ce înfățișau chipuri ale unor sfinți legați de istoria neamului românesc și mărturisitori ai credinței ortodoxe, iar „Rugăciunea pentru elevi, profesori și pentru unitate în credință” a reprezentat un îndemn hotărât de a fi mereu uniți prin puterea rugăciunii. În încheiere, credin­cioșii au asistat pe platoul din fața bisericii parohiale la un moment folcloric susținut de elevii instruiți de domnul învățător Ioan Popovici și domnul Adrian Zâmbran, iar în final toți cei adunați s-au prins într-o horă a unirii sub cerul senin al României făurite de înaintașii noștri vrednici de pomenire.