Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Banat Biserica de lemn din Iercoșeni, componentă vie a patrimoniului istoric, cultural și spiritual al Eparhiei Aradului

Biserica de lemn din Iercoșeni, componentă vie a patrimoniului istoric, cultural și spiritual al Eparhiei Aradului

Un articol de: Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada - 14 Feb, 2019

Cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în această săptămână a fost vizitată comunitatea românească din satul Iercoșani, păstorită de părintele Iulian-Valerian Ivănuț. Părintele conf. univ. dr. Teofan Mada, vicar eparhial, și elevii Școlii profesionale „ASTRA”, coordonați de prof. dr. Cristian Stoica, au poposit în mijlocul comunității locale, pentru a fi alături de fiii satului și pentru a se ruga împreună cu cei de aici.

Acțiunea de suflet, o îmbinare între rugăciune, evocare istorică și filantropie s-a încadrat în tematica Anului omagial în Patriarhia Română. Biserica din Iercoșani, asemenea satelor românești din Eparhia Aradului, cu bisericile din lemn și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci cioplite, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj dinamic al tradiției, al continuității istorice, culturale și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi iconice ale sufletului românesc. Multe din crucile din cimitirul Iercoșeniului sunt cioplite în lemn. Tot din lemn este și biserica satului. Adusă la Iercoșeni din Chisindia în anul 1752, biserica este cu siguranță mai veche dacă luăm în calcul și anii în care a fost locaș de cult pentru credincioșii din Chisindia.

Scriitorul șirian Ioan Slavici își plasează acțiunea nuvelei Moara cu noroc” în zona satului Fundureni, denumirea veche a actualului Iercoșeni. Fiecare comunitate ortodoxă, fiecare colțișor din această eparhie este însoțit de fața unui sfânt, de iubirea față de Iisus Hristos și față de Maica Sa. În fiecare sat ființează o comunitate, unde sunt vieți și inimi palpitante și doritoare să găsească motive de nădejde, motive pentru cântare, pentru bucurie, pentru o viață demnă… acolo este Domnul Iisus Hristos, acolo o găsim pe Maica Sa, precum și exemplul atâtor sfinți care ne ajută să rămânem bucuroși în nădejde.