Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Festival de colinde interjudeţean la Gurahonţ

Festival de colinde interjudeţean la Gurahonţ

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Diac. Aurelian Iulian Moț - 11 Decembrie 2015

Biserica ortodoxă din Gurahonţ, Protopopiatul Sebiş, a fost miercuri, 9 decembrie 2015, gazda ediţiei a VI-a a festivalului de colinde şi obiceiuri tradiţionale desfăşurat în cadrul parteneriatului „Veniţi de luaţi lumină” dintre Grupul Şcolar „Ioan Buteanu”, Biserica ortodoxă din Gurahonţ şi Primăria Gurahonț. S-au înscris mai multe coruri din diferite şcoli: corul Liceului „Atanasie Marienescu” Lipova (dirijor prof. Ioana Zelenin), corul Colegiului Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” Arad (dirijor prof. Magdalena Lodi), corul Şcolii Gimnaziale Vladimirescu (dirijor prof. Nicoleta Mich), grupul de colindători al Școlii Gimnaziale Secusigiu (coord. prof. Alex Zaharia), Fanfara „Amadeus” de la Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonţ (dirijor prof. Nicoleta Brânda), grupul de colindători de la Liceul Teoretic Sebiş (dirijor prof. Ciprian Dincă), grupul de colindători din satul Honțișor (coordonați de eleva Maria Moț), Ansamblul folcloric „Laurii Zarandului” Gurahonţ (coord. prof. Corina Tulea), Şcoala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almăş (prof. Cristina Crişan), corul profesorilor de muzică din județul Arad, `Cantarad”, dirijor profesor Magdalena Lodi.
Au fost prezenți doamna primar Moţica Ana-Lenuţa, Teodor Păiuşan, directorul Liceului „Ioan Buteanu”-Gurahonț, profesori, elevi, părinţi şi invitaţi în număr foarte mare. „Este perioada sfântului post și a urcușului duhovnicesc, este perioada în care sufletul creștinesc se pregătește pentru a fi ieslea curată și primitoare în care să se nască Pruncul Iisus. Salutăm și binecuvântăm cea de-a VI-a ediție a festivalului de colinde, care trebuie să însemne pentru fiecare dintre noi un îndemn de a fi mai iubitori de Dumnezeu, mai buni și mai darnici față de semenii noștri, împlinind îndemnul Mântuitorului”, a spus directorul Grupului Şcolar „Ioan Buteanu”. Participanţii la festival au primit diplome şi daruri din partea Grupului Şcolar „Ioan Buteanu” şi a bisericii.