Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Prăznuirea Sfintei Parascheva la Mănăstirea Nera

Prăznuirea Sfintei Parascheva la Mănăstirea Nera

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 17 Octombrie 2018

Din încredințarea Preasfin­țitului Părinte Episcop Lucian, părintele vicar, arhimandritul Constantin Timiș, a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Buna Vestire” al Mănăstirii Nera, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Clericilor și celor aproximativ 100 de maici de la Nera li s-au alăturat la rugăciune și foarte mulți credincioși veniți să primească binecuvântare nu doar din Eparhia Banatului Montan, ci și din alte zone ale țării. Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, le-a vorbit credincioșilor care au participat la hramul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin despre modul de viață al Cuvioasei Parascheva, subliniind cât de important este să avem o viață ordonată după principiile și valorile moralei creștine încă din tinerețe.

Părintele arhimandrit Constantin Timiș i-a îndemnat în cuvântul său, dând-o exemplu pe Cuvioasa Parascheva, să nu aștepte vremea bătrâneților pentru a se pocăi și a duce o viață după cuvântul Evangheliei, ci fiecare om să îmbrățișeze o conduită moral-creștină în orice etapă a vieții, deoarece nu vom ști când plecăm din această lume. De asemenea, Sfinţia Sa a subliniat faptul că doar fiind aproape de Biserică omul reu­șește să păstreze un echilibru în viața sa, pentru că doar în Biserică Hristos ni se oferă în mod deplin prin Sfânta Împăr­tășanie.

La Mănăstirea Nera, ocrotită de Cuvioasa Parascheva, pelerinii primesc nu doar ajutor și vindecare sufletească, ci și trupească, pentru că maicile de aici prepară şi produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni, dar şi pentru consum alimentar.