Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului în Mitropolia Banatului

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului în Mitropolia Banatului

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Banat
Un articol de: Marius Florescu - 05 Octombrie 2016

De praznicul Acoperământului Maicii Domnului, mai multe mănăstiri și schituri din Mitropolia Banatului și-au sărbătorit hramul. La sfintele slujbe, oficiate cu acest prilej, au par­ticipat foarte mulți credin­cioși bănățeni, o parte dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

De praznicul Acoperământului Maicii Domnului, 1 octombrie, Mănăstirea Luncanii de Sus și-a sărbătorit hramul, prilej cu care, încă din ajunul praznicului, mulți cre­din­cioși și credincioase au urcat până la mănăstire pentru a lua parte la slujba privegherii. Aceasta a fost săvârșită de mai mulți preoți și diaconi, în frunte cu părintele consilier Zaharia Pereș, de la Centrul eparhial. În dimineața praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica mănăstirii de către 22 de slujitori preoți și diaconi, în frunte cu părintele Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, din rândul slujitorilor făcând parte părintele consilier Zaharia Pereș, părintele protopop Bujor Păcurar, părintele secretar Ioan Radu și alții. După sfânta slujbă, la mormântul părintelui Ieronim Stoican a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu și părintele arhimandrit Ieronim, fost viețuitor al mănăstirii. Credincioșii, prezenți în număr mare, au primit la final, din partea obștii conduse de stavrofora Filoteea Nistor, pachețele cu prinoase.

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătorit la Mănăstirea Arad-Gai

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul”, din Arhiepiscopia Aradului, și-a sărbătorit, tot la 1 octombrie, unul dintre hramuri, închinat Acoperământului Maicii Domnului. Foarte mulți credincioşi au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, condus de arhimandritul Ilarion Tăucean, stareţul sfintei Mănăstiri Feredeu, în prezenţa Înalt­preasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Răspunsurile liturgice au fost date de obştea monahală de maici. Cu această ocazie, chiriarhul eparhiei a vorbit credincioșilor despre impor­tanța acestei sărbători închinate Maicii Domnului, sub titlul ,,Gânduri de hram”, regăsită în şirul sărbătorilor închinate Maicii Domnului (în afara celor mari) și ca o corespondenţă la cele trei, cinstite aparte - Brâul, Acoperământul şi Veşmântul -, predominantă fiind cea sărbătorită la 1 octombrie. Fiecare din aceste sărbători poartă cugetul şi spre câte una dintre trebuinţele vieţii omeneşti, în ordinea amintită - hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul -, înţelegând atât în sens material, cât şi spiritual, pentru ceea ce înseamnă cumpătare şi dreaptă socoteală, bună rânduială în trăirea creştină şi ţinuta adevărată în toate, pentru toate îngrijindu-se Maica Domnului, ca una ce este grabnic ajutătoare a celor ce îi înalţă rugăciuni. Istoria sărbătorii încredinţează mai mult despre aceea că, sub acoperământul Ei, credincioşii se bucură de ocrotirea din partea Uneia ce mijloceşte pururea ajutorul ceresc. Ocrotitoare a Bisericii şi a ţării, cu rugăciunile Ei s-au format şiruri de sfinţi, dintre care în aceste zile a fost pomenit mai ales Mitropolitul Antim Ivireanul, la 300 de ani de la mucenicie. Odată cu începutul anului şcolar, ca şi a celui universitar, se cuvine a cere ocrotirea Maicii Domnului cu întâietate pentru copii şi tineret, a mai adăugat ­Înaltpreasfinţia Sa.

La final, maica stareţă stavrofora Magdalena Borteş a mulţumit chiriarhului pentru deosebita purtare de grijă pe care o arată faţă de obştea şi pelerinii care frecventează această oază monahală de linişte, soborului de preoţi şi tuturor credincioşilor prezenţi pentru participare şi împreună rugare, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi.

Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

Sute de credincioși și-au îndreptat pașii la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, spre Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin. La acest mare praznic a fost cinstită Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei icoană făcătoare de minuni veghează de secole acest loc binecuvântat. Acolo unde astăzi se înalţă biserica Mănăstirii Călugăra, se găsea o peşteră, loc în care, la jumătatea secolului al XIX-lea, au fost descoperite osemintele bine mirositoare ale unui pustnic, câteva obiecte bisericeşti şi o icoană a Maicii Domnului, pictată, se pare, în Sfântul Munte Athos. Această descoperire a convins localnicii să ridice o mănăstire în acel loc, care a fost sfinţită în ziua de 1 octombrie 1861.

Sfânta Liturghie a fost să­vâr­șită anul acesta de către delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele arhimandrit Casian Rușeț, secretar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din sobor făcând parte și preoți din Muntenegru, Serbia. Sfânta slujbă a fost oficiată în Altarul de vară al așezământului monahal, fiind înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caran­se­beșului.

Și anul acesta, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a binecuvântat viețuitorii, ostenitorii și pe toți credincioșii care au venit să se roage Maicii Domnului la această sărbătoare, întrucât o delegație de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, condusă de părintele stareț Arsenie, a adus spre închinare moaștele Sfântului Apostol Luca, cel dintâi iconar și biograf al Maicii Domnului.

„Tradiția și vechimea acestei mănăstiri, care este cea mai veche din eparhia noastră, s-au simțit astăzi la Sfânta Liturghie, unde în prezența multor preoți și cre­din­cioși ne-am putut bucura du­hovnicește de comuniunea euharistică. Delegația din Muntenegru a adăugat la bucuria noastră spe­ranța că indiferent de na­țio­na­litate, indiferent de vremuri, trebuie să fim uniți unul cu celălalt prin mărturisirea credinței noastre dreptmăritoare ortodoxe. Nădăjduim că această sărbătoare a adus în inima tuturor mai multă speranță, mai multă bucurie și dorință de regenerare morală și redescoperire a valorilor noastre tradiționale, ortodoxe și româ­nești”, a subliniat părintele secretar Casian.

Bucurie duhovnicească și comuniune euharistică a fost și la Mănăstirea Brebu, unde, din binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, în cadrul Sfintei Liturghii, la care răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi, conduși de către părintele profesor Gheorghe Tistu.