Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului

Ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 26 Ianuarie 2018

Membrii Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului s-au întrunit miercuri, 24 ianuarie, în ședință de lucru. Sub președinția Prea­sfin­țitului Părinte Episcop Lucian, în cadrul ședinței au fost discutate mai multe aspecte privind buna desfășurare a tuturor acțiunilor ce se doresc implementate în acest an în toate sectoarele de activitate ale eparhiei.
Părinții consilieri și inspectori eparhiali au prezentat calendarul alegerilor eparhiale, calendarul slujirilor arhierești în parohii, precum și agenda culturală și agenda Departamentului de tineret pentru anul 2018.

În legătură cu manifestările dedicate Anului Centenar, cei prezenţi au stabilit desfășurarea Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului în anul 2018, desfășurarea cercurilor pastoral-misionare, precum și pomenirea eroilor Marii Uniri din 1918. În cadrul ședinței a fost luată în discuție și situația cântăreților bisericești - după cele două sesiuni de cursuri organizate. Amin­tim că în anul 2016, prin Centrul de formare profesională al Episcopiei Caransebeşului, s-a desfăşurat în perioada 27 iunie - 5 iulie, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, un program de perfecționare și asimilare a cântăreților bisericești din cuprinsul Episcopiei Caran­sebe­șului. S-au înscris la cursuri 59 de participanţi din toate cele patru protopopiate ale Eparhiei Caransebeşului. În anul 2017, s-a organizat a doua serie de cursuri pentru cântăreţii bisericeşti, de perfecţionare, în perioada martie-iunie 2017. Parohiile au trimis la cursuri 62 de angajaţi sau persoane care asigură strana şi sunt angajate în altă parte. Cursurile au fost susţinute şi evaluate de profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caran­sebeș, precum şi de părinţi consilieri de la Centrul eparhial. După cursuri a fost distribuit „Anua­rul liturgic și tipiconal” la toate parohiile, iar la slujbe ierarhul a impus obligativitatea folosirii cărților de cult clasice, respectiv retragerea din uz a Antologhionului şi a altor cărţi neconforme, care nu sunt tipărite la Editura IBMBOR, cu rânduiala liturgică prescrisă în tipicul bisericesc, prin ordin circular.

Un punct important pe ordinea de zi a fost și stadiul proiectului „O șansă pentru comu­ni­tățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, precum și în­fiin­țarea Fondului filantropic-misionar și activități cu tineretul la nivelul fiecărui protopopiat.