Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Seri duhovniceşti la începutul Postului Mare

Seri duhovniceşti la începutul Postului Mare

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu - 06 Martie 2017

Urmând tradiţia consacrată deja la Facultatea de Teolo­gie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, prima săptămână din Postul cel Mare este săptămâna duhov­nicească a studenţilor teologi şi a dascălilor acestei instituţii teologice. În para­clisul studenţilor din curtea facultăţii, pe lângă programul liturgic obişnuit al fiecărei dimineţi, care cuprinde în Postul cel Mare, luni, marţi şi joi, săvârşirea Utreniei cu Ceasul I, iar miercurea şi vinerea a Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, în fiecare dintre serile acestei săptămâni a fost săvârşită rânduiala Pavecerniţei Mari, împreunată cu câte o parte a Canonului cel Mare.

Pavecerniţa Mare în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare a fost oficiată de părinţii profesori slujitori la Paraclisul „Sfântul Maxim Mărturisitorul” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Facultăţii de Teologie, urmând în fiecare seară, la sfârşitul slujbei, cuvântul de zidire duhovnicească şi de călăuzire pe calea Postului Mare rostit de către unul dintre părinţii profesori ai facultăţii, adresat studenţilor care au participat la această slujbă. Astfel, luni seara, pr. asist. drd. Ioan Lazăr, duhovnicul studenţilor Facultăţii de Teologie, s-a referit la Canonul cel Mare, ca îndrumător duhovnicesc pe calea Postului Mare. Marţi seara, după slujba Pavecerniţei cu cea de-a doua parte a Canonului cel Mare, părintele conf. dr. Lucian Farcaşiu a vorbit studenţilor despre pocăinţă şi roadele acesteia în viaţa duhovnicească a creştinului, potrivit textelor liturgice ale Canonului cel Mare şi învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Miercuri seara, partea a treia din slujba Canonului cel Mare, în cadrul Pavecerniţei, a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de soborul părinţilor profesori ai facultăţii. La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură, referin­du-se la semnificaţia teologică şi duhovnicească a rânduielilor liturgice ale primei săptămâni, precum şi din întreaga perioadă a Postului Mare. Aceste rânduieli au rolul de a sfinţi viaţa noastră, susţinându-ne pe întregul parcurs al nevoinţelor duhovniceşti pe drumul Postului Mare. Referindu-se la autorul Canonului cel Mare de pocăinţă, Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa teologică a Sfântului şi Marelui Sinod, care a avut loc, în anul ce a trecut, tocmai în insula Creta, cetatea Sfântului Andrei Cri­teanul, fapt care dă şi mai multă valoare acestui sinod, care vine într-o continuitate de credinţă şi de trăire ortodoxă, în deplin acord cu toate lăsămintele Sfinţilor Părinţi şi învăţători bisericeşti din vechime. Chiriarhul i-a îndemnat pe credincioşi să se ferească de reaua credinţă a defăimătorilor care voiesc a rătăci şi pe alţii aducând prejudecăţi unităţii creştine.

La finalul slujbei, pr. decan Cristinel Ioja a mulţumit în mod deo­sebit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru grija pe care o poartă neîncetat profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Teologie arădene, încununând săptămâna duhovnicească de la începutul Postului Mare prin rugăciunea şi cuvântul profund duhovnicesc al Înaltprea­sfinţiei Sale. Părintele decan a arătat că arhiereul reprezintă pentru teologie şi pentru teologi candela care arde neîncetat, alături de cele din Sfântul Altar al bisericii, pentru că prin mâinile sale se transmite în biserică harul cel nevăzut, lăsat de Mântuitorul Hristos prin succesiune apostolică. Joi seara, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele lect. dr. Ştefan Negreanu. Răspunsurile alternative au fost date de către studenţii teologi sub directa călăuzire a profesorului de muzică al facultăţii, conf. dr. Mircea Buta.