„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Sfințire și binecuvântare la DGASPC, Caransebeș
Cu prilejul Zilei Copilului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat, sâmbătă, 1 iunie, în mijlocul copiilor, conducerii și personalului de la Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Caraș-Severin, unde ierarhul a sfințit o troiță și a binecuvântat parterul clădirii, recent reabilitat. La slujbă, au luat parte vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, directorul executiv DGASPC Caraș-Severin, Elena Amzoi, împreună cu şefii centrelor de asistenţă socială, și Ioanichie Petrică, preot misionar în cadrul instituției și duhovnic al Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” - Vasiova. După sfințire, Părintele Episcop a dăruit copiilor pachete cu dulciuri și iconițe și a săvârșit, în încheiere, o rugăciune. De asemenea, și angajații instituției au primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian câte o icoană. Înălțarea troiței sfințite a început în anul 2018 și măsoară șapte metri cu tot cu postament.