Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Slujiri arhierești la Arad și Caransebeș

Slujiri arhierești la Arad și Caransebeș

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 03 Iunie 2015

La praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Arad cu prilejul sărbătoririi hramului sfântului locaș, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul Pipirig - Caransebeș.

Catedrala Arhiepiscopală din Arad și-a sărbătorit la praznicul Sfintei Treimi hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre praznicul Cincizecimii în raportul biblic și istoric între Legea veche, drept pedagog spre Hristos, și harul mântuitor al Domnului, împărtășit Bisericii prin Duhul Sfânt, potrivit prologului Evangheliei lui Ioan și Evangheliei praznicului (Ioan 7): „Potrivit Tradiției bisericești de a cinsti în ziua următoare unui praznic personalitatea care a contribuit la realizarea evenimentului propriu-zis, Cincizecimea este continuată de sărbătoarea Sfintei Treimi. Dumnezeu este Unul în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Fiecare Persoană are o lucrare aparte: Tatăl - facerea lumii, Fiul - înnoirea și mântuirea ei și Sfântul Duh - sfințirea creației”. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Ciprian Tripa pe seama Schitului Tămand, cu hramul „Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne”, din cadrul Protopopiatului Ineu. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Arhiepiscopale, condus de diac. Laviniu Morariu. După-amiază, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba de priveghi pentru monahia Heruvima, viețuitoare vrednică la Mănăstirea “Sfântul Simeon Stâlpnicul” - Arad-Gai și fostă ostenitoare la Reședința episcopală, rostind cu acest prilej un emoționant necrolog.

Sărbătoare pentru Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din Caransebeș

La sărbătoarea Sfintei Treimi, credincioșii Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Caransebeș au avut în mijlocul lor pe Prea­sfin­țitul Părinte Episcop Lucian, care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, ierar­hul a hirotonit diacon pe tânărul teolog Ionel Popa. La slujbă au par­ticipat autorități locale, precum și numeroși credincioși, printre care foarte mulți copii, care s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, cu oca­zia zilei de 1 iunie, copiii de la grădinițele din parohie au sus­ținut un spectacol de poezii și cântece specifice copilăriei, pe soleea bisericii. „Fiind sărbătoarea Sfintei Treimi, dar și Ziua Inter­na­țio­nală a Copilului, le-am mulțu­mit și i-am felicitat pe toți copiii care au participat la Sfânta Litur­ghie. Este cea mai mare bucurie pe care ne-au făcut-o copiii, nouă, slujitorilor Sfântului Altar, pentru că s-au împărtășit aproape toți cu Sfintele Taine, iar bucuria a fost de­plină, căci am fost și noi atenți la programul pe care copilașii ni l-au oferit de ziua lor. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi minunată și pentru că am fost alături de preoții și cre­din­cio­șii acestei vrednice și reprezentative parohii a eparhiei noastre”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica Parohiei „Pogorârea Sfân­tului Duh” din cartierul Pipirig - Caransebeș a fost ridicată între anii 2004 și 2010. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată în anul 2006, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, de către Prea­sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, iar la 18 decembrie 2010 a fost târnosită de același ierarh.

Tot în a doua zi de Rusalii, Schi­tul Vărădia din județul Ca­raș-Severin și-a sărbătorit hramul. Din încredințarea Prea­sfin­țitului Părinte Lucian, Episcopul Caran­se­beșului, Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial. Întrucât în comuna Vărădia din Protopopiatul Reșița atât așezământul monahal, cât și biserica de parohie și-au serbat hramul, înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost organizată o procesiune de la biserica parohială până la biserica schitului.