Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Tabăra din Inima Satului în comuna Teregova, județul Caraș-Severin

Tabăra din Inima Satului în comuna Teregova, județul Caraș-Severin

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Darius Herea - 03 Iulie 2019

În perioada 24-28 iunie, comuna Teregova din județul Caraș-Severin a găzduit una dintre taberele organizate de către Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de Tineret, în 14 comunități rurale de pe raza eparhiei, desfășurate sub egida „Tabăra din Inima Satului”.

Participanți la această tabără au fost 30 copii și tineri, atât din localitatea Teregova, cât și din satul învecinat, Rusca Teregova, care, timp de cinci zile au participat la un program complex de activități care a îmbinat caracterul educativ cu cel cultural, informațional, religios și ludic.

Fiind cea de-a treia tabără organizată prin programul cultural-educațional lansat de către Episcopia Caransebeșului, intitulat „Tabăra din Inima Satului”, aceasta a reunit și tineri voluntari proveniți de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin, prin care organizarea și des­fășurarea tuturor activităților prevăzute de programul taberei a fost posibilă. 
Printre multiplele ateliere care au fost organizate în cadrul celor cinci zile se numără: atelierele de educație pentru viață, coordonate de către Alexandra Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”, atelierele de dezvoltare personală, atelierele artistice, atelierele de discuții și dialogări libere pe subiecte de actualitate cu care tinerii, în mod special, se confruntă în prezent, și nu în ultimul rând, atelierele artistice, de jocuri și seri tematice. Programul a cuprins și sesiuni de formare duhovnicească, precum rugăciunile de seară și de dimineață, participarea la Sfânta Liturghie, sesiuni de convorbiri duhov­nicești, în cadrul cărora toți cei prezenți au avut ocazia să întrebe deschis și să primească răspunsuri cu privire la frământările și nelămuririle lor referitoare la ceea ce înseamnă viața în Biserică.

În ultima zi a taberei, vineri, 28 iunie, pr. Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului s-a aflat în mijlocul tinerilor, voluntarilor și formatorilor pentru a încheia, împreună cu aceștia, săptămâna „Tabăra din Inima Satului – Teregova”. 

Astfel, în biserica parohială a satului Teregova, pr. Mihai Ciucur, alături de Ioan Smultea, preot slujitor al bisericii parohiale, și în prezența autorităților locale care au făcut posibilă organizarea taberei în localitatea Teregova, a oficiat o slujbă de mul­țumire la finalul căreia toți cei care au participat și au contribuit la organizarea și desfă­șurarea taberei au primit diplome și daruri din partea Prea­sfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caran­sebeșului.

„Tot ceea ce înseamnă Tabăra din Inima Satului se traduce prin emoție. La Teregova, fiecare zi a însemnat o nouă emoție. Aici am întâlnit tineri dornici de a se împrieteni, de a cunoaște, de a ști, de a duce mai departe ceea ce ei au văzut și au aflat, iar lucrul acesta nu poate decât să ne bucure pe fiecare în parte și să ne facă să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că lucrarea noastră este purtătoare de binecuvântare. Dumnezeu își împarte oamenii Lui peste tot, iar noi am găsit la Teregova unii dintre cei mai frumoși oameni – primari, directori de școli, profesori, preoți, copii și tineri”, a spus Anita Radics, una dintre coordonatoarele acestei tabere.

La Teregova a avut loc a treia tabără organizată prin programul „Tabăra din Inima Satului”, inițiat de către Episcopia Caran­sebeșului pentru copiii și tinerii proveniți din comunitățile rurale ale județului Caraș-Severin.