Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Troiţă binecuvântă în satul Sacu, Protopopiatul Caransebeș

Troiţă binecuvântă în satul Sacu, Protopopiatul Caransebeș

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Data: 09 Iulie 2019

Credincioși din satul Sacu, Protopopiatul Caransebeș, și din alte localităţi, s-au adunat sâmbătă, 6 iulie, în curtea bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” pentru a se ruga în fața noii troițe. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebe­șului, a sfințit troița ridicată de câțiva credincioși spre slava Preasfintei Treimi și în amintirea fostului paroh Mihai Rosoha.    

„Această troiță va străjui avlia bisericii din Sacu și toți care vor intra în curtea acestei biserici se vor putea închina în fața acesteia spunând: «Crucii Tale ne închinăm Hristoase și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim». Suntem îndemnați să ne facem semnul sfintei cruci și să spunem împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: «Slavă lui Dumnezeu pentru toate»”, a spus părintele Episcop Lucian în cuvântul de final.

Ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru fostul paroh, care a slujit în Parohia Sacu între anii 1985 și 2015 și care a trecut la cele veșnice în primăvara anului trecut, în prima zi de Paști. „Părintele Mihai a slujit aici cu timp și fără timp, făcându-și în toată vremea și în tot ceasul slujba deplin. De aceea cei care venim la această sfântă biserică suntem îndemnați să rostim o rugăciune de pomenire și cinstire pentru părintele Mihai, pentru că această biserică a fost întotdeauna neîncăpătoare pentru credincioșii din localitate sau din alte orașe și sate ale Banatului și nu numai”, a mai spus Preasfințitul Lucian.   

Ca răsplată pentru dedicarea sa în lucrarea preoțească, în anul 2008, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, l-a hirotesit iconom stavrofor. După pensionare, a continuat să slujească la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Pereu din județul Timiș, conform Episcopiei Caransebeşului.