Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Daruri de Sfântul Nicolae pentru 100 de copii

Daruri de Sfântul Nicolae pentru 100 de copii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 04 Decembrie 2018

Ieri, 3 decembrie 2018, cei 100 de copii din Episcopia Huşilor beneficiari ai burselor acordate prin proiectul "Braţele părinteşti" au primit vizita părinţilor consilieri Ilie Ursachi şi Gabriel Apopei din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, delegaţii Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, cei care gestionează acest amplu proiect caritabil.

Întâlnirea a avut loc la Catedrala Episcopală din Huşi, unde au participat la Sfânta Liturghie şi la o slujbă de mulţumire pentru toate activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect. La finalul slujbei, delegatul Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, părintele consilier eparhial Cosmin Gubernat, a rostit un cuvânt de întâmpinare şi a mulţumit, în numele tuturor beneficiarilor, pentru ajutorul acordat, iar părintele Gabriel Apopei a prezentat principalele repere ale programului „Braţele părinteşti".

Prin intermediul acestui program, început din anul 2010, sunt ajutaţi, printr-o formă de adopţie la distanţă, un număr de aproximativ 700 de copii proveniţi din mai multe zone ale ţării şi din Mitropolia Basarabiei. Ei primesc lunar, pe parcursul unui an şcolar, echivalentul în lei a 30 de euro de persoană. Scopul principal al acestui proiect este prevenirea abandonului şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii defavorizate.

În Episcopia Huşilor, prin intermediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Huşi", primesc această bursă 100 de copii. Părinţii consilieri Ilie Ursachi şi Gabriel Apopei au interacţionat cu copiii prezenţi şi au oferit fiecăruia daruri constând în încălţăminte nouă de iarnă, cărţi şi dulciuri.